Să ne revendicăm bunul simț – partea I

De câte ori vi s-a întâmplat să nu primiți serviciul pentru care ați plătit la adevărata lui valoare? Să fiți înșelați, tratați necorespunzător, să se răstească cineva la voi, să nu vi se dea rest, să vi se ceară șpagă mai voalat, să nu vi se îndeplinească cererile în timp util? De nenumărate ori, știu eu. Asta pățim cu toții. Câți dintre noi iau cu adevărat măsuri?

Am mai menționat aici că am o problemă cu letargia asta în care ne afundăm. Așa cum și mie, dacă nu îndeplinesc cerințele clienților, mi se poate face o reclamație, am tot dreptul să-mi revendic banii pe care îi plătesc. Și profit de acest drept cu orice ocazie. Nu am o plăcere să fac asta, într-un colț al minții am senzația că nu e departe de școală, când pârai copiii obraznici, dar dacă doar așa ne putem educa reciproc, asta voi face.

Taximetristul care m-a dus aseară acasă se auzea în stradă, înainte să cobor la mașină: urla cât îl țineau rărunchii la cineva în telefon. Am sperat că, odată urcată, va încheia conversația, dar n-a fost să fie. A aruncat măcar țigara, evident, pe geam (despre asta voi detalia mâine) și și-a continuat discuția, ridicând din când în când tonul. Era controlor de trafic la firma de taxi Pelican și avea probleme cu unul dintre șoferi… N-am avut cum să mă abțin să ascult.

L-am lăsat să vorbească, deși mă deranja, iar asta a fost greșeala mea. La un moment dat, am avut nevoie să vorbesc și eu la telefon și a trebuit să strig la interlocutorul meu ca să-l pot acoperi, moment în care și-a dat seama cât de tare vorbea și și-a cerut scuze. Nu i-am răspuns nimic, îmi doream doar să ajung mai repede acasă.

La intersecția dinainte de strada mea, i-am zis să se încadreze pe stânga ca să ajung unde îmi doream. Nu stau de mult în Tineretului, dar, pe lângă faptul că sunt și eu șoferiță și cunosc semnele de circulație, am învățat destul de bine împrejurimile. Mi-a zis că n-are voie și știe el. Am insistat, iar la verde și-a dat seama de eroare. I-a sunat iar telefonul și a răspuns, ratând intrarea pe strada unde coboram. Am încercat să-l întorc din drum, dar nu era atent, așa că i-am strigat să oprească. Cursa: 12 lei. I-am dat 15. Mi-a dat rest 2 lei. I-am cerut și restul de bani și l-am informat că îi fac o reclamație.

La 20 de minute, am sunat la dispecerat și am constatat că Pelican au un departament de preluare a plângerilor care aștepta telefonul meu. Și-au cerut mii de scuze și mi-au promis următoarea cursă gratis. Eu oricum nu eram nervoasă pe companie, dar mi-a plăcut cum au gestionat momentul. Sunt pornită pe indivizii aceștia, care lovesc în imaginea oricărei companii la care lucrează, indiferent de domeniu. Până la urmă, când se angajează un taximetrist, nu cred că i se face vreun interviu: ”Ascultați manele? Fumați în mașină? Vorbiți la telefon în timp ce conduceți? Încălcați regulile de circulație?”

Soluționarea, deși nesperată, sper că i-a dat măcar de gândit acelui mare țăran. Dacă mai primește două-trei, poate chiar îi dă de gândit și angajatorului. Iar dacă rămâne fără slujbă, e posibil să constate că are o problemă de atitudine și s-o corecteze. Numai sper și eu. Cu mijloacele pe care le avem, e cazul să ne revendicăm bunul simț.


  4 Comentarii

  1. Andra   •  

    Ah, si eu am aceeasi problema. Pana acum n-am sunat sa fac reclamatie, dar de acum cred ca o sa procedez tot asa, fiindca ma scot din minti taximetristii de genul asta.

  2. Claudia   •     Author

    Mai e si partea a doua, maine. Azi am prezentat problema. Maine chem cititorii la actiune :)) Big scary monster al nesimtirii, eu sunt!

  3. Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » Să ne revendicăm bunul simț-partea a II-a

  4. Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive Sunt femeia-reclamant -

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *