Să ne revendicăm bunul simț-partea a II-a
Dupa cum va spuneam, imi vine din ce in ce mai greu sa impart nici macar aceeasi strada cu nesimtitii. Da, m-ati auzit citit bine si stiti ca pe blogul asta se vorbeste frumos.
As vrea sa am puterea sa atentionez oamenii intr-un mod politicos cand isi uita cei maxim 7 ani de-acasa. Sau orice varsta care te invata minimul de bun-simt. Cred ca in cazul in care atragerea atentiei nu se face intr-un mod coercitiv, oamenii ar reactiona mai bine. Cu siguranta, majoritatea celor la care ma refer ar ramane cu gura cascata daca li s-ar spune: „Vezi ca ti-a cazut hartia/ambalajul/tigara asta din mana! Am ridicat-o eu pentru tine, poftim!”
Cu siguranta cuiva caruia un calator in acelasi autobuz i-a zis: „Fii dragut, in seara asta cand ajungi acasa, ai vrea sa faci un dus? Cred ca mirosi cam tare” o sa isi puna macar o intrebare daca nu si mana pe un burete inspumat.
Ar fi culmea ca atunci cand vrei sa avansezi pe scara rulanta sa mentionezi dupa: „Ma scuzati” si un „De regula, se stationeaza DOAR pe partea dreapta, poate vrei sa retii asta pe viitor” unui adolescent cu mintea in formare. Dar nu imposibil.
Evident, ca mie ca si femeie mi-e greu sa fac toate lucrurile astea. Din teama (intemeiata) ca daca respectivul ar reactiona violent, nu mi-ar sari nimeni in ajutor. Dar cand suntem doi-trei si semnalam acelasi lucru, am avea sanse reale sa schimbam cat un bob de mac in atitudinea unui singur nesimtit. Si e mai bine decat sa taci si sa-nduri, cu toti nervii pe care risti sa ti-i faci.
Nu mi-e teama sa fac reclamatii, sa sun la politie cand am o gasca de haidamaci zgomotosi sub geam, sa cer cu managerul cand chifla era verde de mucegai (Da, McDonalds, despre voi e vorba), sa intreb vecinul dupa 3 saptamani cat mai are de renovat si daca poate sa respecte intervalele orare pe care insusi le-a anuntat. Pe scurt, sa-mi cer drepturile care mi se cuvin.
Am senzatia ca noi, cei care acum cerem educatie si bune maniere, suntem la fel de vinovati ca cei care le fac pierdute. Nu am luat in trecut nicio masura si acum ne resemnam inghititi de valuri de nesimtire din toate partile. Va indemn sa faceti la fel si daca nu schimbam nimic, macar avem satisfactia de a fi incercat.
Tweet
Sunt de aceeasi parere si de multe ori, zambind, fac o mica remarca „revelatoare” (sper) pentru cel nesimtit dar tragedia e alta!!
Cel care ar intelege remarca, cel care ar avea acel minim de bun simt incat sa problematizeze macar si sa puna pe el buretele inspumat cum zici tu, ar fi chiar persoana care nu s-ar preta la lucruri nesimtite. Cei care se preteaza la lucruri de rahat sunt cei care nu sunt nici macar apti sa constientizeze realitatea in care traieste, nu stie sa isi adcveze propriul comportament la cel al celorlalti, nu au modele de urmat, nu au perspective – de altfel nici nu sunt constienti ca ceea ce fac este in neconcordanta cu niste norme clasice de convietuire. Vorbim despre oameni needucati, carora li se cultiva si inradacineaza astfel de comportamente din familie, de generatii bune incoace.
Sa nu uitam, de exemplu, ca dupa al doilea razboi mondial doar aprox. 48% din populatia Germaniei era considerata analfabeta. In romania – 2011, procentele nu sunt nici macar la rangul celor din germania de acum peste 60 de ani.
Si atunci ce facem cu ei? Ii omoram? ii lasam sa-si faca familii pe care sa le educe la fel si in 50 de ani sa asimileze orice urma de bun simt din jurul nostru? Nu zic ca va avea rezultate, dar merita sa incercam, macar pentru cei care inca mai au de ales.
Cred ca ai dreptate in privinta unora. si asta e infiorator, nu-mi pot imagina cum e sa nu iti dai seama de comportamentul tau in raport cu ceilalti… groaznic.. Eu sper din tot sufletul sa schimbam si 1% si cred cu tarie ca nu totul e pierdut
Exact la asta lucrez acum. Ieri și azi am atenționat 2 tineri și mi-au răspuns pozitiv, deci fără 2 ambalaje pe jos. Merge bine. Mâine să mai atenționez unul. Și tot așa. Poți schimba doar prin exemplu și perseverență. Chiar dacă uneori nu iese.
Sa-mi spui cum merge, daca ai macar satisfactia de a te fi racorit
Foarte bine punctat! Imi place cum scrii!
Mulțumesc mult, Roxana. te mai aștept pe aici!
Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive Sunt femeia-reclamant -
Săptămâna trecută am făcut şi eu o chestie din asta. Eram în faţa Universităţii (Iaşi, pentru consemnare) când o tânără şi-a aruncat ambalajul la îngheţată pe jos, asta în contextul în care până primul coş de gunoi mai avea de parcurs 10-15 metri. I l-am ridicat şi am strigat după ea „domnişoară, domnişoară, v-aţi scăpat ambalajul!”. E nevoie să mai spun faţa pe care a făcut-o când 20 de alţi tineri se uitau la ea să vadă ce urmează?
mmm, ce placere e pentru mine sa vad chestii din astea facute de altii decat mine :))