Sunt femeia-reclamant

Cred că pe piatra mea funerară va scrie: ”Aici se odihnește Claudia, care a depus o reclamație chiar și la poarta Iadului, unde a fost repartizată din greșeală!” Am o plăcere diabolică de a-mi revendica drepturile și am mai vorbit despre asta aici și aici. Probabil voi ajunge să fac o categorie separată numai cu povești din astea cu soluționarea reclamațiilor pe care le depun cu plăcere când simt că-mi sunt încălcate drepturile.

Joi, după Pina, am întrat în Real să cumpăr niște chimicale: creme, balsamuri și alte pomezi femeiești, dar nu mai mult de 8. Tocmai alegeam odorizantul de cameră perfect pentru garsoniera portocalie, când au anunțat la difuzoarele magazinului că există 2 case pentru mai puțin de 10 produse. Mi-am numărat coșul și am constatat că sunt eligibilă.

Din două case doar una era deschisă (era 10 fără 20) și ultimul la rândul casei 4 era un soios cu codiță cu un căruț plin ochi. În spatele meu vin încă 3 oameni și cu toții ne uităm mirați spre coșul soiosului. Îndrăznesc, că poate omul nu știa: ”Fiți amabil… aceasta este casa pentru cei care au sub 10 produse și cred că nu vă încadrați. Ați dori să mergeți la alt rând pentru că noi avem maxim 10?” Soiosul ridică consternat din sprâncene și într-o zeflemea totală îmi aruncă o replică neașteptată: ”Așa, și? Eu sunt un nesimțit, să mă scuzați!” Și începe să-și înșire produsele pe bandă.

Dezarmată de replica soiosului, care a recunoscut singur ce voiam să-i demonstrez, o întreb pe casieriță dacă are voie să-l servească. O dată se face că n-aude, a doua oară o întreabă cei din spatele meu. Ne răspunde sec: ”Eu am treabă, n-am timp!” Cum la mine era invers, mi-am făcut de treabă și m-am adresat departamentului Client Service. Doamna de acolo mi-a zis că n-ar fi trebuit să-l servească, dar eu să-mi aduc coșul la ei. Am chemat tot rândul care era în spatele meu să vină.

N-a venit niciunul. Când am ieșit din magazinul de vis-à-vis în care am mai căscat puțin ochii, ei încă stateau după soios…

complaint-department-grenade


  38 Comentarii

  1. Gerhald   •  

    Eu sunt inca socat ca exista atatia oameni care habar nu au ca exista si drepturi pentru clienti.

  2. alin   •  

    Stim ca exista, dar rar esti bagat in seama. Oricum merita sa reclami.

    • Claudia   •     Author

      aaaah, „merita sa reclami” – music to my ears :))

  3. Creve   •  

    Mai nesimțită a fost casiera aia. Aia trebuia să respecte regulamentul magazinului.

    • Claudia   •     Author

      Amandoi au fost, insa doar pe ea puteam s-o trag la raspundere. Eu duc un razboi de guerilla cu genul asta de oameni. Si-o sa depun reclamatii pana la ultima suflare :))

  4. Andi   •  

    Daca tot te-ai agitat atit, de ce te-ai oprit aici ?
    Eu as fi cerut sa vorbesc cu un manager si nu as fi plecat pana nu o dadeau afara.

    • Claudia   •     Author

      M-am oprit aici pentru ca intentia mea e ca oamenii sa se corecteze, nu sa fie dati afara la prima greseala. N-am de unde sa stiu ce era cu casierita respectiva, poate e noua, poate nu i-a mai facut nimeni observatie si pe viitor va sti ce sa faca. daca ar fi dat-o afara pentru atata lucru, n-as fi rezolvat nimic. I-as fi creat niste frustrari si s-ar fi acrit si mai mult la urmatorul job…

      Daca i s-a facut observatie, sunt convinsa ca pe viitor n-o sa se mai repete. Oricum n-ar fi dat-o afara doar din asta, nu e ca si cum mi-ar fi vorbit urat sau m-a furat la casa.

  5. Andi   •  

    De unde esti tu convinsa ca nu o sa se mai intample ?:)
    Daca nu se ia o decizie organizatorica, se considera eveniment izolat si se va repeta. Ar fi trebuit vorbit cu un sef si intrebat „Ce o sa faceti ca sa nu se mai repete? Concret, ce ?”

  6. Claudia   •     Author

    Andi, in afara de faptul ca sunt un pic artagoasa, eu am incredere in oameni si nu fac reclamatii ca sa imi fie mie bine si atat. Dar in cazul asta, as fi facut din tantar armasar, vreau sa cred ca a fost cu adevarat un eveniment izolat. Nici cei din spatele meu n-au crezut ca o sa fac ceva in privinta incidentului, apai ea.

    Imi pastrez intrebarea ta pentru lucruri mai serioase, cand am de pierdut mai mult decat timp. Cu siguranta, daca urmatoarea data cand ma duc la Real mai patesc asta, o sa fac o mega plangere si revin cu o noua povestire din lumea reclamatiilor :))

  7. Andi   •  

    Am sa urmaresc cu placere plangerile tale :)
    Go go girl !;)

  8. Claudia   •     Author

    Am zis eu bine ca trebuie sa fac o categorie separata :)

    Astept si plangerile voastre, ofer guest post-uri, poate ma nisez 😛

  9. Andi   •  

    Ultima oara am facut plangere la MagicFM pentru ca DJ-ul in loc sa puna muzica buna, care sa te binedispuna, o tot tinea cu „glumite” politice si ma enerva la culme.
    Le-am spus ca daca vroiam sa ma enervez pe teme politice, alegeam un post de specialitate 😀

  10. Claudia   •     Author

    Cred ca stiu despre ce DJ este vorba… e cam dezaxat omul, ar trebui sa-l dea afara, muzica buna stiu sa puna si altii, cu bun simt. Bravo tie!

  11. Iulian Andrei   •  

    Am depasit faza cand cumparam de la supermarket, acum nu mai sunt mancator de e-uri :)

    • Claudia   •     Author

      N-am fost sa cumpar de mancare, am si precizat asta, am fost sa-mi cumpar chimicale 😀

      Nici eu nu mai fac cumparaturi de mancare proaspata din supermarket.

  12. Andi   •  

    Si de unde cumparati voi mancare fara E-uri ? Vreau si eu !:)

  13. Claudia   •     Author

    De la piata! :) Branza, oua, legume, fructe, miere, plante, carne de la macelarie etc

  14. Tibi   •  

    y u no slap bitch? should have done so

    cu bunul simt..ramai la coada

    • Claudia   •     Author

      Eu n-am ramas la coada, am trecut la actiune elegant :)

  15. Andi   •  

    E o loterie si acolo. Imi aduc aminte ca am vazut la TV un interviu in piatza cu niste tzarani care spunea ca iau fructe importate si le vand in piatza si pentru ca nu se vand, scriu pe ele ca sunt din Romania, ca nu mai asa se vand.

    Altcineva imi spunea ca la el la tzara, tzaranii pun legume naturale si sanatoase doar pentru ei iar pentru vanzare pun cu ingrasaminte cu nitratzi ca sa creasca mari si frumaose, pentru ca alea mici si sanatoase nu merita vandute, ca ies prea putine la kilogram si ies in pierdere.

    • Claudia   •     Author

      Am bunici la tara, miros o rosie injectata de la o posta. unde-s mai murdare de pamant si mai ciudate, acolo ma duc. Si oricum, la mine la piata I haz my people :))

      Sunt convinsa ca se fac multe smecherii, dar la piata minuscula de la Tineretului nu le-ar cumpara nimeni daca ar fi suspecte.

  16. Andi   •  

    Te-ai gandit la o cariera de personal shopper ? Daca da, ai un client aici :) Glumesc !:) Good for you !

  17. Claudia   •     Author

    :)) nu e buna cariera asta, iarna as da faliment

  18. Andi   •  

    Daca gasesti destui cleinti, iarna nu mai ai nevoie sa muncesti 😛

  19. Zach   •  

    Te invitam sa postezi povestea ta si pe defecte.ro :) cu linkul aferent catre blogul tau. Multumim

  20. sandman   •  

    Exact d-aia nu sintem noi nemti, d-aia votam cum votam. Eu inca ma mir cum in ’89 am avut curaj sa iesim in strada, daca la un amarit de magazin n-avem tupeul sa ne aparam drepturile.

    • Claudia   •     Author

      Poate incet-incet reusim sa schimbam frica asta. Pana la urma despre asta este vorba…

  21. Alina   •  

    Atata timp cat „soiosul” ( foarte amuzant, apropo :))) a trantit produsele direct pe banda… casiera era intr- o situatie oarecum dificila. dar e bine ca in final a inteles care e rolul casei pentru maxim 10 produse.

    Am citit si povestea cu taximetristul – eu trebuia sa ajung in pipera pe un drum pe care il mai facusem de cateva ori, dar in mod neexplicat taximetristul m-a dus undeva la iesirea din oras, cu un camp, niste uzine etc…sustinea ca nu stie unde e statia de metrou Pipera si ca, oricum, doar pe acolo se poate ajunge.

    Normal, cursa costa cu 10 lei in plus si nu am vrut sa ii dau, m-am certat cu el groaznic. Doar ca era o matahala neagra si salbatica si am cedat pana la urma pentru ca nu vreau sa-mi pun siguranta in pericol pt 10 lei…cand n-ai cu cine, n-ai cu cine.

    Dar crede-ma, nu am apucat sa ies din taxi si incepusem sa formez numarul de la dispecerat 😀 din tot sufletul!

  22. Claudia   •     Author

    Si soiosul si casiera cred ca au invatat ceva. Problema e ca nu era semnalizata in niciun fel si soiosul e posibil sa nu fi stiut, dar ea nu prea avea scuze.

    Ti-au oferit ceva in schimbul cursei de cosmar?

  23. Andi   •  

    Apropo de schimb. De revelion Trenta pizza a afisat un program pe site, dar au inchis cu vreo 2 ore mai devreme.
    Iar pentru ca eu am facut comanda on-line pe site in acele 2 ore si nu au putut sa o onoreze, mi-au trimis in prima zi lucratoare o pizza gratis, si m-au sunat sa isi ceara scuze.
    Deci exista si exemple pozitive :)

    • Claudia   •     Author

      Ce bine a prins o pizza a doua zi, este? :))

  24. Andi   •  

    O da ! A prins foarte bine 😀

  25. Raluca   •  

    Bravo! Auzi, da’ reclamatii pe la primarie, consiliu local, etc mai faci daca te deranjeaza ceva in cartierul tau? Nu-ti zic cati oameni am intalnit pe la ONG fest si Parking Day, pe care i-am indemnat sa contacteze autoritatile cu doleantele lor si care au zis ca n-are rost… Pacat, e o metoda de a atrage atentia asupra unei chestii punctuale – lucru pe care nu poti sa-l faci votand.

    Daca-mi permiti sa fac o mica reclama, noi la Ecopolis vrem sa facilitam contactarea autoritatilor printr-un sistem de alerta pe internet, propunere pe care am propus-o in cadrul pitch-ului Restart Romania. Daca mergeti aici (http://restartromania.netsquared.org/project/alertavot-cum-voteaza-parlamen) puteti sa ne lasati comentarii si sugestii pentru a imbunatati proiectul. Multumiiim!

  26. Claudia   •     Author

    Ralu, te-am vazut la Tv vorbind despre proiectul vostru si mi s-a umplut inima de bucurie 😀 Ba fac reclamatii oriunde, nu fac discriminari de management public sau privat. Si eu cred ca are rost, iar daca am fi mai multi care se plang de acelasi lucru, n-are cum sa nu se rezolve mai devreme sau mai tarziu.

    Sa se ingroape de hartii, de reclamanti si de procese, nu cred ca le mai arde sa amane solutionarea problemelor cu care se confrunta oamenii.

    Asa ca ascultati de Raluca, stie ce stie si aruncati un ochi acolo pe link!

  27. Andreea   •  

    Excelenta atitudine, bravo Claudia! Eu am ramas dezamagita in special de reactia celor din jurul meu (inclusiv a celor apropiati…) cind mi-am reclamat drepturile, dar am facut-o de fiecare data cind am simtit ca e cazul. Acum pot spune ca am deja o cariera internationala in domeniu!:)

    • Claudia   •     Author

      Internationala zici… Cred ca o reclamatie in strainatate s-ar lasa cu mai multa satisfactie >:) Pacat ca ei nu prea calca stramb. Sa ne continuam carierele, vom ajunge departe!

  28. Corina   •  

    Fii exigenta Clau! asa trebuie, macar generatia ta si cei care urmeaza tie sa schimbe ceva!

    • Claudia   •     Author

      Eu sunt, dar si generatia voastra mai poate face schimbari :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *