Mi-e dor să fiu prietenă cu prietenii mei
Mi-e dor de prietenii mei.
O fi din cauză că mă uit la reluări din Friends sau pentru că am vecini din casa cărora se aud mereu râsete și ușa se deschide și se închide mereu cu oameni veseli. O fi pentru că, dacă mi-aș face ziua de naștere cu toți cunoscuții pe care îi vreau aproape de ziua mea, aș umple singură un club uriaș sau dacă mi-aș face nunta cu toți oamenii care mi-au fost alături de când mă știu, aș umple un stadion.
Sunt mulți, cu toți în relații de la civilizate până la ”aș face orice pentru tine.” Iar cei din urmă sunt numărați pe degete și sunt mai prețioși pentru mine decât orice pot să construiesc singură care să-mi aducă satisfacție. Îi am de mult, ținuți aproape cu greu și fiecare are rolul lui pentru fiecare stare a mea. În cei aleși am ajuns la un nivel de încredere la care îmi abandonez cu toată mintea și sufletul și știu că vor face ce-i mai bun pentru mine cu ele.
Am prieteni calzi, sfătoși, ascultători, care țin la petreceri, care mă culeg cu succes din prăpăstioasele adâncuri. Am prieteni înțelepți, binevoitori, altruiști și săritori. Slavă Domnului, n-a fost nevoie să testez pe nimeni, m-am descurcat mereu mai mult singură, dar cu toții ar trece orice încercare.
De ceva timp însă mi-e din ce în ce mai greu să mă văd cu ei. Da, mai vorbim la telefon, dar când vine vorba de o întâlnire trebuie să stabilim o zi și o oră la care ne putem vedea de comun acord printr-un schimb de 15 mailuri, 5 telefoane, 3 amânări și o întârziere. Avem, de fiecare dată, atât de multe lucruri cu care am rămas în urmă ca ne lungim la povești până ne pun barmanii scaunele în cap.
Am prieteni la Bacău pe care îi văd de 3 ori pe an și nici la telefon nu vorbim prea des, dar când ne vedem e ca și cum nici n-aș fi plecat. Am prieteni la București cu care nu mă vad decât la nunți și zile de naștere și ne suntem aproape într-un mod confortabil. Cu Anne n-am reușit niciodată să stau la o cafea ”ca fetele,” dar cumva, printre picături, știm una de alta și ni-i bine. Prietena mea vine o dată pe an în România și comunicăm mai mult prin mailuri și offline-uri. O simt lângă mine când închid ochii și mereu știe cum mă simt…
Până la sfârșitul anului mai pleacă una. Mă pregătesc sufletește, încă n-am reușit să mă văd cu ea să-mi spună în față că mă lasă pentru ţări occidentale. Cred că Skype o să-mi devină al doilea motiv pentru care deschid laptopul (primul fiind muzica 
).
Numai mie mi se întâmplă să duc munci titanice să-i strâng aproape? Numai eu mă usuc mereu de dorul lor și memorez imagini și replici sperând că o să apuc să le împărtășesc cu ei? Numai brațele mele stau flămânde după îmbrățișări de oameni dragi? Numai mie mi-e greu să fiu prietenă cu prietenii mei? Căci dacă da, o fi din vina mea…
Nu esti singura, stai linistita! Nu stiu daca e de vina nebunia asta din jurul nostru, daca noi sau pur si simplu pt ca asa se intampla. Oricum oamenii dragi sufletului nostru sunt aproape si cand sunt la mii de km distanta, cred ca este o noua etapa in evolutia noastra cum sa ne pastram chimia si cand nu suntem unul langa altul ca sa ne reintoarcem de fapt la starea initiala si sa o apreciem si mai mult.
Imi place asta cu chimia… E bine ca nu-s singura, începusem să cred că-s eu o prietenă rea şi lumea mă evită :)))
Nimeni nu poate trai fara prieteni! Doar ca sunt unii gen tu, eu, care simt ca prietenia nu este un dor ci o prezenta.
Si ca sa intaresc cele spuse iti recomand Compact – Cantec pentru prieteni! una din trupele care mi-au facut adolescenta un vis!!
Nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fara… brr! Slava Domnului ca am de unde sa aleg si sunt mereu inconjurata de ei… intr-un fel sau altul. Doar ca i-am ales si m-au ales atât de bine ca mi-as dori uneori sa fim mai aproape fizic.
Foarte frumoasa melodia 😀
Un prieten adevarat e ca soarele… il simti cald si bun, nu trebuie sa te uit tot timpul sa-l vezi… E un fel de parafraza dupa Marin Preda, dar asa-mi place…
Imi place asta, dar… cand e innorat? e tot acolo, dar e cam frig
offf clau! si mie mi-e tare dor de tine! eu ce sa mai zic…prietenii de-o viata i-am lasat in romania, prietenii care ii fac aici intr-un final se intorc in tara lor si m-am intors la inceput… incearca macar sa vezi partea buna din situatia asta: cand o sa vrei sa iti faci vacante in afara, o sa ai de unde sa alegi 😀 si ia-ti camera odata, ca degeaba ai Skype! pup si te iubesc mult mult! :*
ei, așa mai vii ”de-acasă!” si eu, de toate!
Pentru prietenii mei, cu drag… Mi-e dor de voi, de toti… de un joc de carti pana dimineata cand aud tramvaiele …, de ciorba de vita si snitele din ghebe, ale lui Montzi, de un suc si un pahar de vorba la Jos PALARIA, iesirile ca fetele la Davvero, inghetata din Mall, pepene si porumb fiert la Clona, de sambata la Brancoveanu si pranz la Cristina, de plaja la Water Park, de filme la Meda, de cinema cu Moni (chiar daca acelasi film de 5 ori), de stat la povesti pana dimineata si privit stelele la tara… de o cina la Maruzzela, un cocktail urias, povestirile amuzante ale lui Relu, chinezesc in birou pe 5, o data pe luna la Il Calcio… Mi-e dor de voi toti, mai vechi sau mai noi….. Si ma gandesc in fiecare zi la voi, si ma bucur de fiecare data cand aud sau citesc ceva de bine despre voi.
Numai eu simt asta?
Nu doar tu, Alina… uite ca suntem cel putin doua si cred ca si lor le e dor de momentele de care iti amintesti tu cu drag..
Nu esti singura! Si eu am prieteni buni mutati temporar sau definitiv prin alte orase si e cam greu de pastrat legatura. Incet-incet parca ne departam si afectiv si imi pare tare rau…
poate o fi si din vina ta… adica tu nu reusesti sa te intalnesti see you oamenii care iti plac aproape deloc? faci ceva ce iti place in viata asta?