Ce-i făcut e bun făcut
Vă rog tare mult s-o ascultați pe doamna asta tatuată. Vă fac un rezumat, dar e bine să ciuliți urechea la tot ce zice.
Și-a făcut un tatuaj pe la 29 de ani, întocmai ca să nu regrete alegerea făcută și l-a urât din momentul în care a ieșit din studioul de tatuaje. E acolo, imprimat pe piele, ca să-i râdă în față, dar ca să-i repete mereu lecțiile pe care le-a învățat în urma trecerii acului înmuiat în cerneală pe piele.
E perfect normal să regreți ceva la un moment dat în viață, doar psihopații nu simt nimic și dacă totuși vrei să nu mai ai acest sentiment, ai opțiunea unei lobotomii. Cel mai probabil vei ajunge apoi un psihopat 
Dar regretul presupune în primul rând o decizie și o imaginație bogată. Cu cât dispunem mai mult de ambele, cu atât sentimentul este mai intens și creează scenarii care ne aruncă într-o buclă nesfârștită de negări, întrebări, autoflagelări și obsesii. Decizia care duce la un astfel de sentiment este considerată proastă și te lasă vulnerabil și expus lumii în lipsa ta de sprijin, chinuit de toate stările pe care le presupune un regret. ”Ce-ar fi fost dacă…” e una dintre cele mai perverse întrebări pe care ți le poți adresa.
În funcție de cum îți place să privești, din fericire sau din păcate, în viață nu avem butoane de UNDO. Ce-i făcut e bun făcut și nu mai poți decât să trăiești cu consecințele. Și, Doamne, uneori e incredibil de greu să rămâi să le rezolvi, mai ales după ce mintea ta plămădise un alt deznodământ pentru decizia pe care ai luat-o și nu doar că nu a ieșit cum ai gândit, ba ai și stricat totul și acum o iei de mai jos decât acel punct.
Cum se trece peste regrete? Cu gândul că și altora li se întâmplă zi de zi – că nu ești singur în prostiile pe care le faci, folosind autoironia sau – vai, cât mă enervează asta – cu trecerea timpului. De altfel, orice ai încerca să mai faci e doar controlul pagubelor, de reparat, de cele mai multe ori, e imposibil. Cuvintele zboară pe gură fără întoarcere, faptele îți rămân pe piele, în păr și în alte locuri, avioanele zboară, mașinile se îndoaie, banii se pierd, actele rămân semnate.
Lecția pe care a învățat-o ea de la tatuaj și apoi eu de la ea este că regretele vor face implacabil parte din viața noastră și nu sunt un exponent al eșecurilor noastre, ci a faptului că: 1. suntem oameni și 2. că putem lua decizii mai bune în viitor. Regretele sunt de fapt lecții de viață deghizate într-un broscoi urât care ne sperie și ne scoate din ritm, dar care trebuie iubit, pus la masă, discutat de-a fir a păr până se transformă într-un Făt-Frumos.
Așadar, să învățăm să ne iubim și imperfecțiunile, greșelile și eșecurile, așa după cum am mai spus și aici. Ele vor fi doar cele pe care le veți privi cu duioșie când veți atinge fericirea. Una temporară, până la următorul regret și tot așa.
Tweet
am si eu o intamplare cu tatuajul. unul dintre fostii mei, pentru a-mi arata cat de mult ma iubeste,si-a facut acelasi tattoo ca al meu. Desigur ca el nu stie ce inseamna, eu da:d. Insa, acum nu stiu cum explica acel tatuaj actualei iubite.
A fost un moment frumos, dar nu prea mi-a placut, pentru ca nimic nu dureaza forever, mai ales cand ai 20 de ani, si planurile tale, nu coincid cu ale lui. Probabil am fost si raman sigura “iubire”.
Loredana: Ce tare e asta cu „A fost un moment frumos, dar nu prea :))” Eu spun ca in timp o sa priveasca la el si o sa isi aminteasca cu drag de o vreme in care stia sa iubeasca asa de mult incat a putut sa-si faca un semn permanent pe piele
da, cu siguranta. dar iubitele lui ma vor detesta, cu siguranta. na, vor si ele un pic din pielea lui, unde sa le dovedeasca ca le iubeste.
eu sunt ff buna prietena cu el, si-l mai intreb daca are probleme din cauza tatuajului. imi spune asa” nu, nu am probleme, pana cand iti vad si tie tatuajul, fetele”:)))
Intr-o buna zi cred ca o sa-ti dau o cafea pentru postul asta..
Vezi ca te tin minte, Ilie :))
Felicitari pentru articol
Multumesc 😀
Pingback: Hai sa vorbim despre esec - partea I | Tudor Iacob
Pingback: Hai sa vorbim despre esec (part I)
Pingback: Hai sa vorbim despre esec - partea I