O pâine perfectă, un om imperfect
Unele lucruri ne vin la momentele potrivite, la fel cum și persoanele care vin și pleacă din viețile noastre apar ca să ne livreze lecții care să ne transforme ca persoane. Devenim mai buni, mai competenți, mai rezistenți, mai creativi, mai curajoși cu fiecare om care aduce simțire sau informație.
”Intră pe site, vezi ce îți mai place dintre activitățile noastre. Uite, duminică învățăm să facem pâine.”
O pâine perfectă este unul dintre lucrurile simple pe care mi le-am propus să le învăț anul acesta, iar o fată care coase frumos și care nu mi-a citit blogul mi-a oferit șansa să învăț ceva fără să știe că eu căutam exact asta.
Am cunoscut-o aseară la atelierul Incubator107 la care Cristina Bazavan ne-a vorbit despre greșeli și importanța eșecului în formarea noastră ca oameni. A fi perfect, ne-a spus ea, e în sine o idee imperfectă pentru că perfecțiunea este relativă și se măsoară după resorturile personale ale fiecăruia. Ce ne învinovățește pe noi încât nu ne lasă să dormim și ne face inimile să gonească ca pe stadion în timp ce ședem cuminți în pat gândindu-ne la ce am procedat greșit, este mai mult în mintea noastră decât în a celorlalți, iar asta e deja un motiv de liniștire sau de promisiune de mai bine. Nu contează cum crezi tu că arăți în fața lor, cel mai probabil nici nu și-au dat seama, te vor ierta sau vor uita. Iar dacă nu, oricum nu se așteptau să fii ”perfect.”
Din grupul de oameni noi pe care i-am cunoscut ieri în cocheta mansardă de la Incubator, majoritatea își căuta echilibrul de după viața de birou. Oameni frumoși, creativi, care muncesc de la 9 la 6 cu hârtii și telefoane trăiesc apoi o viață de supereroi nocturni: scriu, pictează, cos, călătoresc, se regăsesc. Toți eram măcinați de dorința de a învăța din greșeli, de a-și găsi perfecțiunea sinelui sau de a se elibera de teama de eșec. Putea veni oricine din lume la discuție…
Cel mai important lucru pe care l-am reținut este că ar fi mai bine pentru noi să ne răsplătim pentru cât progresăm în interiorul nostru și nu să măsurăm cât mai avem până atingem ceea ce considerăm noi vârful muntelui personal. E contraproductiv să te acoperi de cenușă și să te faci mic atunci când te afli în fața eșecului: pierzi timpul de a [te] repara, iar cele mai interesante lucruri care ți se pot întâmpla sunt cele care izvorăsc din non-teama de eșec.
Iertați-vă atunci când greșiți, învățați de două ori mai bine să nu repetați și munciți de zece ori mai mult ca să vă depășiți. Nu pentru ceilalți, ci pentru voi.
Iar ție, dragă Cristina, îți mulțumesc că ai pus în mișcare piulițele care mi se înțepeniseră. Acum poți vorbi și despre ele! 
cine nu munceste nu greseste, iar cine nu greseste este avansat (referitor la tweet-ul tau)
e si asta o varianta. Nu merge de doua ori la apa, dar poate fi un punct de pornire 😀
o sinteza minunata! nu pot adauga decat ca m-am simtit foarte bine aseara in grupul nostru „imperfect” si ca abia astept sa facem paine
Cu drag, Dana
Draga Dana, iti multumesc! Si eu m-am simtit minunat si a fost exact ce am avut nevoie! Ne vedem direct cu mainile in aluat duminica
Mai vreau! Si draga Claudia, iti doresc ca toate piulitele sa se aseze intr-o ordine de o perfectiune imperfecta si sa iti aduca tot ce meriti tu mai bun!
chiar a fost o seară faină care ne-a dat de gândit. sper să ne revedem şi cu alte ocazii.
Nu vrem sa dam piept cu esecul. E o bariera psihologica peste care nu putem trece, cel putin eu inca nu pot. Cand ma apuc de un proiect nou, indiferent despre ce e vorba, stau multe zile numai la faza de concept verificandu`l din orice unghi astfel incat sa fie 100% pregatit pentru orice directie. Poate suna prea perfectionist dar asa judec. Poate si presiunea isi face efectul de a nu gresi. In general, lucrurile simple sunt cel mai greu de facut dar de la ideea de paine pe care ai avut`o se poate extrapola la niste cazuri generale cunoscute.
@Narcisa, si eu sper sa ne revedem. Voi mai veni la Incubator cu siguranta 😀
@Costin Poate ca ar fi mai bine pentru tine sa nu te mai iei atat de in serios. Lasa lucrurile mai relaxate, rezultatele vor veni si daca nu te stresezi peste masura si nu te gandesti la consecinte atat de mult. Asuma-ti niste riscuri si apoi vezi daca e nevoie de „damage control” E posibil sa ai niste surprize placute
@Sabina, iti doresc de multe ori mai bine
Pana la urma, daca nu se aranjeaza piulitele, schimbam tot mecanismul. Cat de rau poate sa mearga? 😛
:)) Exact! Mai rau de atata nu se poate :*
Superb spus Claudia! "Unele lucruri ne vin la momentele potrivite, la fel cum și persoanele care vin și pleacă din viețile noastre apar ca să ne livreze lecții care să ne transforme ca persoane". Mai rau este, atunci cand in urma lor raman si lucrurile urate, negative, lucruri pe care le-ai imprumutat involuntar…
Si lucrurile mai putin frumoase care raman sunt tot lectii. In momentul in care constientizezi ca sunt urate si vrei sa le respingi, inseamna ca progresezi. De acolo tine de tine. Nu exista nimic care sa se prinda de tine impotriva vointei tale
Err.. cand e vb de violenta fizica, nu-i sanatos sa ne descurcam singuri. E nevoie de o mana de ajutor care sa mangaie unde altii au lovit…
Claudia Tocilă De acord. Astept cartea de duminica
imi pace cum scrii. imi place blogul tau:) felicitari:D
Multumesc Loredana, te astept cu tastele deschise daca ti-a placut la mine
Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » Ce-i făcut e bun făcut » Gânduri în dezordine