Vinerea de film – Kyra Kyralina

Marți seară am văzut avanpremiera pentru presă a filmului românesc Kyra Kyralina, regizat de Dan Pița. Spun de pe-acum că nu am citit cartea, așadar nu am avut niciun fel de preconcepții și niciun alt film în capul meu, lucru despre care n-aș putea să spun că e bun sau nu. Am auzit discuții de la cei ieșiți de la film – cei care citiseră erau oarecum încântați și mult mai indulgenți, cei ca mine au apucat să vadă povestea pe inima goală și au tratat filmul ca atare.

Sunt multe aspecte pozitive legate de vizionarea filmului: imaginea foarte bună, un schimb de planuri foarte interesant, sunet, costume, detalii deștepte presărate în film. Mi-au plăcut, le-am remarcat, le-am apreciat. Au fost și câteva lucruri care nu mi-au plăcut, însă nimic absolut. Cu toate astea, verdictul meu a fost că mi-a plăcut, dar pentru alții.

Chira și copiii ei, Chiralina și Dragomir, sunt terorizați de comportamentul unui tată extrem de agresiv care o bătea pe mamă în mod regulat, de față cu ei, ajungând să devină violent și față de ei. Nu se știe dacă din cauza bătăilor, mama a început să dea niște petreceri desfrânate chiar în casa lor, alături de copii, sau din cauza petrecerilor au început bătăile, cert e că la momentul începerii poveștii, lucrurile acestea se întâmplă. Chira (Iulia Dumitru) era o femeie frumoasă, atractivă, iar fiica ei și mai și, ocupându-se cu lucruri superficiale – găteli, pomezi și petreceri. Tânărul Dragomir (Ștefan Iancu) e un observator și rămâne așa mult timp, după ce în familie se întețesc scandalurile până în momentul în care cei trei sunt nevoiți să fugă de acasă, mama lăsându-i în grija unor frați certați cu legea și fugind să se îngrijească la un spital. Chiralina (Iulia Cirstea) caută răzbunare și de acolo lucrurile se precipită, cei doi copiii rămânând sub protecția unui turc bogat și apoi pierzându-se unul de celălalt într-o noapte nefericită. Cine a citit romanul știe cum se termină totul, pentru ceilalți, nu stric nimic.

Din ce am înțeles, cartea de acum 100 de ani este mai generoasă în a trata violența domestică, incestul, pedofilia și homosexualitatea din povestea acestei familii, ceea ce filmul a nuanțat doar. Înțeleg decizia regizorului și o respect, însă mă îngrijorează că suntem mai înguști la minte azi decât acum un secol și acest lucru a dus la decizia de a cuminți aceste aspecte. Cine n-a citit și e smart, o să le identifice, altfel, sunt extrem de discrete și ar putea să scape unui spectator prea relaxat sau prea concentrat pe acțiune. Propun să se facă și o variantă dark, să vorbim doar despre acestea. Șocant, dar necesar

Au fost două lucruri de care aveam eu nevoie pentru a considera ca mi-a plăcut mie, nu pentru alții după cum am spus: jocul actorilor și muzica. Actorii au fost un pic neconvingători, nu pot să mă pronunț prea mult, dar personajele au avut un iz de vechi, de lipsă de curaj, de  lipsă de viziune. Sunt conștientă că s-a urmărit cartea, că acum 100 de ani oamenii erau mai teatrali cumva, în special cei din păturile superioare, însă să ne reamintim că aceste personaje erau doar bogate, nu și citite sau expuse la cultură profundă. Mai puțin puștiul, puștiul a fost simpatic foc, sper sa persevereze.

Iar muzica… well, această poveste cu iz oriental a avut parte de prea puțină muzică orientală. Asta e mai puțin important, dar teaserul îmi ridicase așteptările. Greșeala mea, e pur subiectiv acest aspect.

Aș vrea totuși să vă recomand să mergeți la Kira Kiralina pentru că are niște calități remarcabile în ceea ce privește imaginea și schimbul de planuri trecut-prezent. E un studiu de caz, dacă vreți.