10616099_10152487743064877_4643950870312884689_n

Peste 1000 de kilometri și 18 ore ca să #trăiescplai

Asta e distanța și atât durează drumul meu spre Timișoara unde voi merge a doua oară la Plai. M-am lăsat fermecată de atmosfera de acolo și nici n-am stat pe gânduri când mi s-a pus întrebarea: vii și anul ăsta? Treaba e că voi fi acolo doar o zi cap-coadă, dar nu m-a tentat nicio clipă să renunț.

Plai e, înainte de toate, un festival organizat de voluntari. 100% oameni care au donat timpul și priceperea lor pentru miile de spectatori care vor trece pragul Muzeului Satului Bănățean în acest weekend. Ei caută sponsori, ei vorbesc cu trupele, cu furnizorii, cu autoritățile, cu presa, ei gandesc decorul, ei îl construiesc și probabil multe altele care intră în organizarea unui festival. Cu alte cuvinte #traiescPlai.

A 9-a ediție de Plai asigură 1000 de metri pătraţi de suprafaţă dedicată festivalului, ca adăpost împotriva ploii. La fel ca anul trecut, o să fie câțiva stropi, însă organizatorii spun așa:

 „Încurajam pe toata lumea să vină cu încredere în Muzeul Satului Bănăţean şi să se bucure de tot ce am pregătit pentru ediţia a noua a festivalului. Chiar dacă vor cădea câţiva stropi de ploaie, suntem pregătiţi să ne primim vizitatorii cu spaţii acoperite şi ferite de ploaie. Intrarea cu umbrele în Muzeul Satului Bănăţean este interzisă din motive de siguranţă, însa încurajăm participanţii să se echipeze cu pelerine de ploaie, pentru orice eventualitate. Asa cum v-am obişnuit, programul anunţat se va respecta indiferent de vreme.” – spune Andreea Iager-Tako, voluntar, co-fondator PLAI.

În premieră la ediţia 2014, pentru a facilita accesul la Muzeul Satului Bănăţean, RATT vine în sprijinul tuturor participanţilor la PLAI Festival, oferind transport gratuit pe toate liniile existente în oraş pe baza brăţării de acces. De asemenea, autobuzul 46, ce pleacă spre MSB de la staţia Punctele Cardinale, va circula cu regim special: la fiecare jumătate de oră, pana la ora 2 în fiecare seară, în perioada 12-14 septembrie 2014, pe traseul Punctele Cardinale-MSB şi retur.

Programul scenei principale (where the magic happens):

Vineri, 12 septembrie: Light In Babylon (rezident PLAI 2014), BaLaKo, Asian Dub Foundation

Sâmbătă, 13 septembrie: Light in Babylon (rezident PLAI 2014), Duquende, Tito Paris

Duminică, 14 septembrie: Light in Babylon (rezident PLAI 2014), Carminho, Subcarpaţi + Orchestra (nu trebuie ratat sub nicio formă!)

Ce trebuie reținut despre prima zi este că BaLako, noul proiect autohton dedicat genurilor jazz şi world-music, ce are la bază o echipă de tineri instrumentişti profesionişti deja familiarizați cu scena, lansează primul album din carieră. Materialul, intitulat Colours, va fi prezentat pentru prima dată publicului român vineri, 12 septembrie, ora 18:45, Sala Expoziţională a Muzeului Satului Bănăţean, într-o conferinţa de presă ce va precede show-ul din această seară.

***

Festivalul PLAI 2014 este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură  a Municipiului Timişoara şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Timiş.

Sponsori: HELLA, Grolsch, EuroGSM, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Draexlmeyer şi Kathrein

Mno, bine. Vă mai scriu când am lângă mine o pleșcăviță și-o cafia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *