Zen_stone_wallpaper_HD_by_CocoKiller.jpg

Să fii acolo!

Să fii acolo lângă un prieten care are nevoie de o vorbă bună sau de nimic altceva decât de o îmbrățișare.

Să fii acolo la timp. Nu întârzia cu răspunsuri, dar ia-ți tot timpul de care ai nevoie. Fii mai punctual cu ceea ce este important pentru ceilalți.

Să fii acolo prezent și alert la ce ți se spune, la cei ce te învață și îți oferă lecții sau informații. Cască bine ochii și urechile.

Să fii acolo pentru persoana pe care o iubești și dăruiește-i mai mult decât poți suporta până simți că n-a mai rămas nicio părticică din tine care să nu fie gata să susțină vibrația ființei de lângă tine.

Să fii acolo pentru tine. Chiar dacă te dedici altora, doar cultivându-ți propriul EU te poți dărui ca să fii primit direct în suflet.

Să fii acolo cel mai bun. Nu te plafona, hrănește-ți mintea cu informații prețioase și ambiționează-te să vrei mai mult de la ceea ce faci.

Să fii acolo echilibrat. Caută-ți liniștea și răspunsurile în lucrurile, oamenii și locurile pe care doar tu le cunoști cu adevărat.

Să fii acolo cu sufletul tău, fără răutăți. Mușcă-ți limba și ține-ți părerile care rănesc pe ceilalți de câte ori poți. Adevărul fiecăruia nu trebuie taxat cu vehemență, ci cu diplomație și, dacă vrei să oferi un sfat sau o părere, măsoară-ți cuvintele și raportat la sufletul mai simplu sau mai complex al celui care le primește.

Să fii acolo împăcat cu tot ce lași în urma ta.

Ești oare acolo?

Zen_stone_wallpaper_HD_by_CocoKillerfoto


  2 Comentarii

  1. Laurentiu Buica   •  

    Răspuns și la obiect. Da. Mai mult de atât e pură filosofie și puncte de vedere subiective sau obiective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *