insomnia2.jpg

Revino noaptea!

Mi-e dor de tine. Mai ştii ce nopți de neuitat petreceam împreună acum ceva timp? Mă învăluiai devreme și mă țineai în brațe multe ore, și chiar dacă mă desprindeam pentru o clipă în miezul nopții, mă cuprindeai mai pasional ca înainte și mă făceai fericită.

Te părăseam cu greu dimineața și mă gândeam toată ziua la tine și la cum să ajung mai repede acasă să ne cuibărim amândoi în pat. Uneori mă vizitai și la job sau când făceam drumuri lungi cu mașina, dar numai cât să mă tachinezi. Mă voiai doar pentru tine mereu, nebunule!

Nu-ți plăcea când te părăseam nopțile ca să plec cu prietenii mei în cluburi și urai toate zgomotele puternice. Ce să-ți fac? Ți-am zis că așa o să fie: vineri și sâmbătă ajung târziu și am nevoie de timp pentru mine. Știi că-mi place să ne petrecem weekendul împreună, dar nu și nopțile de weekend.

Cred că te-am supărat prea tare și te-am neglijat. De aceea te-ai hotărât să mă părăsești în nopțile în care am nevoie de tine. Vii doar dimineața, ca un Zburător și mă chinui. Mă faci să te aștept ore întregi și mă îmbolnăvești. Mă doare inima când văd că nu mă mai dorești! Am cearcăne din ce în ce mai adânci atunci când lipsești cu desăvârșire.

Te rog întoarce-te și fă să fie ca mai înainte! Promit că nu te mai amân.

Hai somnul meu, te rog revino! Mi-e tare dor de tine!

Semnat, Claudia, insomniaca ta înnebunită.

insomnia2

via Loredana


  9 Comentarii

  1. Costin   •  

    1. Il atragi cu ceva dulce gen biscuiti, ca si in cazul lui Mos Craciun, el o sa vina si cand pui mana pe el, ii dai in cap si legi de tine.
    2. Ii desenezi o harta prin casa pe unde poate sa te gaseasca, marchezi X`ul si pui o capcana de soricei. Bang !
    3. Ai putea sa`l santajezi dar n`am incercat varianta asta si nu stiu cate sanse de reusita vei avea.
    4. Ai putea sa`i lasi niste scrisori de dor.
    5. Ai putea sa`l inlocuiesti.

  2. Andu   •  

    Un pahar de vin rosu inainte de intalnire….pentru curaj :)

  3. Claudia   •     Author

    @Costin – Ce lista buna! Pe 5 refuz sa-l incerc, asa-s eu mai fraiera – O sa ma iubeasca si cu forta! dar nu vreau sa-l inlocuiesc.

    Brb, ma duc sa-mi iau o capcana de soricei 😀

    @Andu – in fiecare seara? Rezerva-mi un loc caldut la Rehab :))

  4. CoanaKiritza   •  

    Ai citit „Dormi!” de Annelies Verbeke? Povestea ta mi-a amintit-o… chiar mi-a placut…

  5. costin   •  

    Ai luat capcane? Pui planul in aplicare in seara asta sau te uiti pe pereti ?

  6. Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » Tu la ce te gândești când…? » Gânduri în dezordine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *