wlEmoticon-smile.png

Primele scene ale lui 2013

A început bine, mai bine ca niciodată. Am fost atât de liniștită și de împăcată la venirea sa încât nici nu mi-am pus o dorință anume, iar asta poate să însemne doar că totul e posibil. Sunt convinsă că va fi un an minunat, ceea ce vă doresc din suflet și vouă.

Prima scenă nu s-a întâmplat în noul an, ci în ultimele ore ale lui 2012, dar a rămas în mintea mea și am ținut-o spre analizare până azi. În tren, doi surdo-muți, dintre cei care pun tot felul de mărunțișuri pe scaune – de la papiote de ață, la icoane, la briceaguri – s-au întâlnit în gară la Focșani făcând schimbul. Au avut o conversație lungă, plină de grimase ale feței din cele mai diverse. Mi s-a părut atât de fascinant că eram lângă doi oameni care zâmbeau, se încruntau, discutau foarte aprins și eu nu auzeam decât fâșâitul hainelor lor și nu înțelegeam nimic. Și poate nici nu trebuia, nefiind absolut deloc treaba mea. Până la urmă, nu avem de ce să știm tot despre cei din jur, nu?

A doua a fost ieri pe la amiază. Ieșisem din casă și mă îndreptam spre cel mai plăcut brunch de până acum. În Centrul Vechi, doar câteva localuri erau deschise și înauntru erau grupuri de oameni care aveau în față ciorbe, cafele, ape nenumărate. Păreau obosiți și lipsiți de vlagă, dar cumva veseli. Am ajuns la grupul meu și i-am găsit la fel Smile Mi s-a părut simpatică întreaga imagine și, nu știu de ce, m-a dus cu gândul ca 2013 să fie anul prieteniilor care demonstrează că merită.

Voi ați început cu bine anul, da?

1297351870218_ORIGINAL


  14 Comentarii

  1. Delia Filip   •  

    Anul prieteniilor care demonstreaza ca merita..i agree! Vreau sa te cunosc:))

  2. NewYear   •  

    Destul de ciudat sfarsitul de 2012 si inceputul de 2013, m-am trezit iarasi pentru a doua oara in viata, ca dupa 3 ani de relatie raman singur de revelion…nimic nou se pare…si am decis sa stau in casa, am sevit un pahar de Jägermeister cu o bere si un episod din sherlock, neavand chef sa ies nici macar la focul de artificii de la 12 noaptea…niciodata nu am fost destul de puternic sa imi doresc ceva si sa chiar fac ceva in sensul ala, dar cand s-a facut 12 fara 10 minute am sarit din pat, m-am imbracat si am iesit fugind pe scari spunandu-mi ca macar artifciile trebuie sa le vad, macar asta sa fac pt mine…si alergam pe strada, singurul care alerga la ora aia, pe o distanta considerabila zic eu, si in fata mea, deasupra cladirilor, focurile de artificii isi aratau splendoarea magica, care sigur ar trezi un zambet in orice om indiferent de varsta, intr-un final am ajuns exact in mijlocul multimii si nu mai eram singur, nu ma mai uitam singur in sus.
    Asa ca eu sper sa fie anul artificiilor si exploziilor de toate felurile :)
    Sper ca nu am stricat ziua cuiva cu postarea mea.
    p.s. : Nu sunt piroman :(

    • Claudia   •     Author

      New Year, m-a topit cu totul povestea ta si ma bucur asa de tare ca ai gasit in tine puterea sa te ridici! Sa stii ca noul an te va gasi inconjurat de oameni care sa iti amplifice starea asta. Am trecut si eu prin asta acum ceva vreme, asa ca iti pot confirma fara urma de indoiala ca va fi totul mult mai bine decat ai sperat vreodata. So get up, go live! :)

      Iti multumesc ca ai impartasit asta cu noi! Sper sa te mai vad pe aici :)

      Delia, oricand avem ocazia, cu mare drag!

  3. violeta costin   •  

    „2013 să fie anul prieteniilor care demonstrează că merită” perfect de accord!!!
    Sa ai un an vesel!

  4. NewYear   •  

    Multumesc mult de incurajare Claudia, acum sper sa nu indraznesc prea mult daca iti cer sa imi recomanzi o carte buna buna de tot, care sa imi amuteasca toate gandurile care ma bantuie si ma sufoca.

  5. NewYear   •  

    Aaa da, citisem atunci dar din cauza evenimentelor am uitat..Mersi frumos!

  6. armin   •  

    pai daca nu ti-ai pus nicio dorinta la miezul noptii… inseamna ca esti perfect fericita asa cum esti ! asa ca… bine ai venit in cel mai restrans grup din Romania !

  7. Claudia   •     Author

    @armin shhh, nu mai spune nimanui de grupul nostru :)) Sunt 2 reguli ca la Fight Club – nu vorbesti si nu vorbesti! 😛

  8. mihaela   •  

    l La multi ani , sanatate ,noroc si multaaaaaaaaaaaaaaa fericire. Noul an sa-ti aduca ce nu ai gasit pana acum….dragostea adevarata….sufletul pereche…

  9. Laura   •  

    Am inceput anul chill. :) Si a fost ok. Si eu am uitat sa imi pun o dorinta, asadar imi place interpretarea ta cu „inseamna ca totul e posibil”.

  10. Alida Dörr   •  

    Nici eu nu mi-am pus nici o dorinta la inceput de an. Acum, sa speram ca va fi de bine. :) Un an superb iti doresc!

Dă-i un răspuns lui Alida Dörr Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *