Vinerea de film–The Way We Were sau Despre femeile cu adevărat puternice

Am văzut de curând ”The Way We Were” cu Barbra Streisand și Richard Redford (aah ). E din 1973, dar Slavă Domnului, problemele lor sunt atât de actuale încât zici că a fost făcut ieri, pe studiu de caz. Farmecul filmelor mai vechi stă în jocul actoricesc un pic mai evident decât acum când totul pare atât de real și, deși te introduce foarte intens într-o poveste, uiți că mai trebuie să-ți extragi mai atent lecțiile de viață și te pierzi prea mult în film.

Are o scenă care mi s-a părut magistrală: și el îi reproșa că ea e complicată, că cere prea mult de la oameni, că e prea pretențioasă și că nu se poate ridica la dorințele ei. Ea îi spune că face asta pentru că vrea ca ea însăși să fie mai bună și că asta își dorește și pentru el și că face valuri ca amândoi să devină acei oameni minunați așa cum merită. La final el îi spune din nou: ”Katie, ai așteptări prea mari…” Ea l-a ascultat calmă și i-a replicat: ”Așa o fi, dar uită-te la tot ce am primit făcând asta!”

Povestea lor continuă cu multe compromisuri, dar natura ei adevărată iese zgomotos la iveală mai târziu, iar de acolo… vedeți filmul, e excelent.

Cunosc puține femei cu adevărat puternice, dar le știu bine și mi-s dragi. Nu-s ca mâțâitele alea manipulatoare care se agață de bărbați cu orice preț și a căror viață nu poate fi definită decât de o prezență masculină. Femeile puternice ramân acolo după ce totul s-a ruinat, luptă pentru ceea ce cred sau ceea ce sunt și, după ce tot praful experiențelor s-a depus peste existența lor, le îmbogățește spiritual și le definește viața prin ceea ce au învățat, nu prin prezența unor oameni în jurul lor.

”The Way We Were” a câștigat două Oscaruri. Cred că și Barbra Streisand trebuia să-l primească, chiar face un rol memorabil, iar Redford, deși a refuzat rolul de două ori, a intrat foarte bine în pielea personajului.