nocomment.jpg

O reacție

Disclaimer: Aceste rânduri nu vor fi înțelese de toată lumea.

În ultima vreme sunt provocată să am o reacție vis-à-vis de o anumită situație care privește exclusiv viața mea personală. Și eu mă încăpățânez, refuz sa comentez, discut diplomat, evit pe cât posibil răspunsuri pe care le caut în mine și le-aș dezbate doar cu cei care au cauzat această situație.

Încrederea e un sentiment greu de obținut. Încrederea oarbă e o alegere și are nevoie să fie respectată cu sfințenie de cei care o primesc. Când e încălcată, devine șocantă și pentru martorii ei, nu doar pentru cel care a oferit-o.

Sigur că am greșit expunând acest aspect către mai multe persoane decât cele interesate și crezându-ne incapabili de eșec sau cel puțin capabili de a trece elegant peste orice situație. Și e adevărat că atunci când doar unul are de dus în spate eleganța și demnitatea unor explicații pe care nici n-a știut că are să le dea sau că ele vor fi cerute vreodată, e greu, iar presiunea suplimentară nu ajută să-și refacă ”eul” schilodit de lipsa lui ”noi.”

Și nu poți să te ascunzi la nesfârșit când cei din jur te sondează după o reacție omenească, de Ozzy Osbourne – nu una de Grace Kelly. ”Când, cum, de ce, cu cine, ce” sunt întrebări la care poate nu s-au găsit toate răspunsurile nici pe interior, darămite să existe o variantă oficială de spus celor cu ochi scrutători spre sufletul celui chestionat. Și așa se ajunge în momentul agonizant în care întrebările obsedante și repetitive îți forează adânc către mințile făcute ghem și devin întrebări proprii la care tu nu poți și nici nu vrei să-ți dai răspunsuri elegante.

Altele nu există și oricum nu mai contează. Înțelegerea anumitor situații ne poate face bine sau rău. Respectați ignoranța voită – este raiul celor care nu mai au putere pe acel plan.

Nu-mi mai spuneți, nu mă mai intrebați. Nu am ce să vă răspund. Urmăriți-mă, citiți-mă și discutați cu mine pentru cine sunt acum, nu pentru cei cu care am fost aceeași.

nocomment