136848084.jpg

Lumina ta ce gust are?

Lumina care mă înconjoară acum e neon și LED – e cam rece, metalică și cam aspră cu ochii mei și cu mine. Casa mea e pe nord, nu am geamuri la birou, plec dimineața cu noaptea-n cap, mă întorc noaptea pe întuneric.

Nu mai știu cum e lumina de zi, chiar și cea de iarnă, mai lăptoasă, gri și fără strălucire. Chiar și ea îmi lipsește, așa cum voi poate nici n-o apreciați când vă supărați că e ceață și e înnorat. Eu ies din casă în mă minunez cât pot de cele 20 minute în care mă bucur de cer luminat în drumurile mele.

136848084

Parcă a trecut o veșnicie de când mă scăldam în lumina aurie de la Sinaia și cea colorată de la Sibiu. Dacă n-aș mai avea o poză la care să privesc prin ecranul meu ca de gheață, aproape că uitam cum mă mângâia lumina fermecată de la rezervația de zimbri din Neamț

rezervatia-de-zimbri-3

sau cea din prima zi de Paște din Maramureș.

mocanita-26

Când îmi odihnesc ochii de oboseala luminii ascuțite a spoturilor de la birou și a becurilor economice de acasă, îmi vine în minte lumina unei dimineți leneșe de la Russalka, a unei amiezi târzii de ianuarie în Poiană și a unui amurg din Deltă. E clar că nu voi visa niciodată cu drag la felul în care intrau peste mine razele triste dintr-o garsonieră de pe Câmpia Libertății sau cele furioase ale ultimelor zile în Militari, dar parcă simt și acum soarele cum îmi mângâie părul culcat în iarba din livada bunicilor, printre meri.

P1090190

Lumina care ne înconjoară amintirile are culoarea inimii noastre de atunci și ne răsfață sau ne biciuiește după cum sufletul își pipăie golurile sau tresăltarea.  Voi observați vreodată lumina din jurul vostru sau o primiți de-a gata în fiecare zi? Dacă priviţi acum pe geam o vedeţi?

Eu am poftă de-o lumină dulce și caldă ca de miere de care să mă bucur măcar preț de câteva ore. Afară și înăuntru poate fi și frig…

P1060506


  3 Comentarii

  1. Diana   •  

    Frumoase lumini ai mai surprins cu ochii și aparatul foto. :)

Dă-i un răspuns lui Diana Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *