Colț de rai – Russalka
Știi acele locuri pe care vrei să le ții în memorie cu toate detaliile? Care te fac să vrei să le respiri tot aerul din ele si de care nu te mai saturi când ești încă acolo? Nu cred că a fost vorba doar de mult-prea-așteptata mea vacanță, dar Russalka mi-a zguduit toate așteptările cu privire la cum arată un loc apropiat de perfecțiune.
Adevărul e că nu prea i-am găsit defecte, nici măcar în ziua în care a plouat torențial pentru că, în răcoarea după-amiezii, am fost să ascult cum valurile nervoase se loveau de coasta stâncoasă.
Marea Neagră a fost mai darnică cu vecinii care vorbesc doar în consoane și, oricât de mult iubesc să găsesc părți pozitive, din păcate litoralului românesc nu i-am putut găsi niciuna anul acesta. La maxim 50 de kilometri de Vama Veche, nu mai recunoști Marea Neagră. Pentru că apa este limpede și albastră până hăt-departe, mai trece un delfin pe lângă pietrele apropiate de mal, plajele sunt indecent de curate și de puțin aglomerate. La un moment dat, pe la amiază eram singură pe plajă!
Despre masă și casă nu-i nevoie să știi prea multe, Russalka este o stațiune bulgărească. Și asta înseamnă că îți va fi bine. Oricum, la cât de frumoasă și izolată de toată nebunia stațiunilor aglomerate, cred că puteam să dorm și sub cerul liber, liniștea este ireală…
Tweet



Pingback: Simulare | Claudia Tocilă
Pingback: Despre vacanțe și alte bucurii | Claudia Tocilă