Frica mea cea mai mare

Citind articolul lui Andrei m-am cutremurat puțin și am retrăit niște sentimente pe care aș fi vrut să le transform într-o împăcare cu viața. În patru ani am pierdut de lângă noi trei foste colege de liceu în două accidente de mașină. Două mi-au fost colege de clasă și eram amice, iar cealaltă dintr-o clasă paralelă, tot amică de-a mea, tocmai îmi trimisese un mesaj că îmi citea blogul și mă încuraja să scriu în continuare. Trei super fete – frumoase din cale-afară, foarte inteligente, sensibile și de un bun simț și o eleganță ieșită din comun. Acestea nu sunt atribute acordate după ce n-au mai fost, ci sunt lucruri pe care le spuneam despre ele mereu, dintotdeauna.

Îmi amintesc destul de des de ele pentru că trecerea lor în lumea îngerilor ne-a determinat pe mulți dintre cei care le cunoșteam să ne reevaluăm viața și să ne bucurăm de ea mai pe-ndelete, să simțim, chiar și pentru câteva zile, orice adiere de vânt, orice atingere, orice interacțiune cu ceilalți ca pe o binecuvântare, să ne adunăm familia și prietenii mai aproape și să fim mai conștienți de noi înșine… să fim mai vii ca niciodată.

Dincolo de tristețea unei astfel de vești, în mod automat te întrebi: De ce nu eu? Ce am făcut sau ce trebuie să fac să merit să îmi duc zilele mai departe? Poate vor trece mulți ani și întreaga viața fără să ne răspundem, dar din când în când, opriți-vă să vă bucurați de simplul fapt că undeva există un scop magic care vă trezește în fiecare zi.

Cu toate astea, am fiori pe șira spinării când mă gândesc la cei dragi mie. Sunt o mână de oameni a căror dispariție m-ar dezechilibra iremediabil. Simt că aș înnebuni fără ei și nu știu cum aș recompune bucăți din viața mea pe care le completează ei acum. Vă rog să aveți grijă de voi, știu că citiți asta.

Sunați-vă în weekend cei mai apropiați 15 prieteni și toată familia. Fără motiv, oricum nu e nevoie.


  2 Comentarii

  1. Mediatorul   •  

    Acesta este cursul vieții, vrem nu vrem. Cred că până la urmă cel mai important lucru este să știi cum să-ți trăiești cu adevărat fiecare minut al vieții. Frumos ar fi dacă am realiza cât de importantă și fragilă este viața, fără să fim nevoiți să trecem prin situații dramatice care să ne facă să conștientizăm aceste lucruri.

Lasă un răspuns către Ioana Balcanu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *