Despre vise frumoase și oameni buni

Iulian se fâstâcește când îi spun că este pentru mine un zân bun și că acum 2 ani și ceva întâlnirea cu el mi-a schimbat viața. Până să intru în minunata lui lume, aveam o existență destul de superficială și n-am avut foarte des ocazia să văd cum se face binele și nici să-l fac.

Auzeam despre ideea de a face bine pe la televizor, printr-un articol sau mai vedeam sporadic o scenă prin Oraș, dar n-o analizam nici din punctul de vedere al celui care dăruiește, nici al celui care primește. Iulian m-a învățat să privesc oamenii ca fiind, mai întâi de toate, buni, iar de acolo să fac tot posibilul să nu scad din această premisă. Aseară la Mondays în Planters am avut din nou șansa să-l ascult vorbind cu drag, cu emoție și plin de speranță.

Viața lui Iulian a fost pitorească, nu fără lipsuri, dar mereu plină de provocări și de bucurii. De altfel, Iulian spune că viața lui s-a schimbat cu o lămâie. O lămâie din care bunica lui de poveste făcea limonada-leac împotriva răcelii, idee care a încolțit în căpușorul lui creț: limonada te face bine.

Cred că ceea ce îl face pe Iulian atât de special este bucuria de a trăi tot ce i se dă. Exact genul de filozofie pe care am descoperit-o și eu de curând și care, cu atitudinea potrivită, poate fi secretul fericirii: niciun regret nu vine fără lecții, toți oamenii au ceva frumos în ei, rămâne doar să descoperi ce calități ale lor se potrivesc cu tine, ușile se deschid dacă bați la ele și multe alte bucurii ale vieții de zi cu zi pe care doar o minte pozitivă și un suflet deschis le pot exploata în bine.

Iar de la împăcarea ta cu sine vine și dorința de a face bine și altora. Sau cum a zis el mult mai frumos:

Ce faci cu tine după ce te ai? Te dăruiești altora.

Iulian face să fie bine și la spital și pe străzi și mai ales în sufletele oamenilor din jurul lui. Beneva este parte din el mai mult decât își dă seama uneori. Din orice îi spui, îi vin idei de a perpetua gândul bun. Și apoi te convinge fără multe cuvinte să-l urmezi și la capătul pământului.

De multe ori, Iulian îți dă senzația că existența lui este aproape imaterială: ”Mă plângeam că nu am papuci, până am întâlnit un om fără picioare” sau că se hrănește cu vise și planuri. Dacă nu aș fi stat o dată cu el la masă, aș fi zis că așa este.

Sfatul final pe care ni l-a dat? Trăiți ca să vă povestiți viața! Și dacă vă dă lămâi, faceți o limonadă

Primiți-l în viața voastră! Cunoașteți-l, e aproape. Ajutați-l să facă bine în toate proiectele în care se implică și lăsați-l să vă învețe să faceți să fie bine.