5145p.jpg

De ce ne (mai) place trecutul?

Vi se întâmplă și vouă. Rămâneți pentru câteva clipe visând cu ochii deschiși la ”ce bine era când…” și cădeți într-o ușoară sau mai puternică nostalgie.

Până la urma urmei, trecutul e un prezent care nu mai e de actualitate. La rândul lui, acel prezent, ca și cel de acum, a avut parte de frământările lui. A fost presărat de griji mărunte sau mai mari peste care ați trecut.

Mie nu prea mi-a plăcut în liceu. Am amintiri frumoase pe alocuri, dar privind imaginea mai amplă, abia așteptam să se termine încă de pe-atunci. Și tot auzeam că o să regret că au trecut anii și o să-mi fie dor de vremurile acelea ”fără griji.” Vă rog! Iubiri neîmplinite, bârfe, schimbări la tot pasul, nopți pierdute în gânduri și planuri, secrete și experiențe în premieră. N-a fost nimic dacă nu plin de griji și când s-a terminat totul am așteptat să-mi pară rău după anii de liceu. N-am ajuns în punctul acela încă. Mi-e dor un pic de anii de facultate și îmi plac anii mei de acum, dar una peste alta, mi se pare că mereu trăim niste ani de liceu, de fiecare dată într-o promoție mai bătăioasă, cu obiective mai împortante.

Ne place trecutul. Pentru că e confortabil. Pentru că filtrăm pe cât posibil părțile lui rele. Pentru că uităm. E un mecanism de apărare de care beneficiem cu toții întru sănătate mintală și evoluție. Dar tot prezentul e cel mai frumos dintre toate timpurile.

Just a very very late night thought.

5145p


  2 Comentarii

  1. mie mi-a placut in liceu. in facultate, nu prea:d

    eu ma intorc in trecut atunci cand tb sa iau ceva, ca sa ma ajute in viitor. cand patesc ceva in prezent si stiu ca-n trecut am mai patit-o. intru in casuta trecutului si incerc sa nu mai fac aceeasi greseala de 2 ori.

Lasă un răspuns către Loredana Maria Pricopie Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *