Vinerea de film – Midnight in Paris

Paris, mon amour, fă cumva să ne revedem anul ăsta, s’il vous plait!

Am fost de două ori la Paris, prima oară într-o mare fugă, a doua oară cu jobul într-o fugă și mai mare și am fost cumva nevoită să revăd aproape aceleași obiective. Să faci turul Parisului în mai puțin de 24 de ore adunate e aproape inuman.

Dar revăzându-l prin ochii lui Woody Allen, poate fi o alinare. O fi el un moșulică ciudat (îmi sare în minte episodul Soon Yi și Mia Farrow), dar la filme și poveștile dintre oameni aparent normali e maestru.

Midnight in Paris e povestea unui scriitor american, venit la Paris cu logodnica lui ca să petreacă timp cu socrii. Doar că, fascinant cum este orașul, îl acaparează și pleacă în căutare de inspirație. Și el, ca și mine, nu-și dorea decât să bată puțin străzile și să se bucure de viața pariziană. Însă orașul de pe Sena e magic și, după miezul nopții, se preface într-un mistic portal către anii ‘20, unde este atras în anturajul marilor artiști și scriitori: Fitzgerald, Hemingway, Picasso sau Salvador Dali. Dali! (inside joke din film).

Hălăduiește Parisul între trecut și prezent atât în spațiu și timp, cât și în trăiri: se îndrăgostește de o femeie din trecut și își petrece ziua cu logodnica lui din prezent. La final, are de luat o decizie: să rămână în era lui preferată, în orașul lui preferat, cu o femeie de care s-a îndrăgostit sau să își reia viața din prezent, unde are obligații și un viitor? Ideea filmului se învârte în jurul credinței unora dintre noi că ”înainte era mai bine” și că ”nu ne-am născut în era potrivită.” Cam cum credeam eu în liceu că m-aș fi potrivit în America anilor ‘60.

Mie mi-a plăcut filmul, deși Owen Wilson ar fi putut mai mult, noroc de Marion Cotillard care te face să uiți și cum te cheamă. Filmul a câștigat un Oscar pentru cel mai bun scenariu original (scris de Allen himself). A fost ușurel, bun de o seară în care ți se anulează planurile pe ultima sută de metri, dar mult mai bun dacă ți-e dor de Paris.

Și pentru că îi plac capitalele europene, Allen mai pregătește un film, de data asta pentru nostalgicii Romei.


  2 Comentarii

  1. Laura   •  

    Vai, cat mi-a placut mie filmul acesta! Iubesc Parisul. Pacat ca doar din povesti, filme, fotografii si propria-mi imaginatie. Si desi nu l-am vazut niciodata… sunt indragostita de el. Iar atmosfera din film a fost atat de bine sincronizata cu ceea ce port eu in suflet pentru imaginea acestui oras, incat m-a lasat muta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *