shutterstock_111891095

De pe canapeaua optimistului

De câteva zile a părut că am căzut de pe fața pământului: am cam dispărut fizic, social, online. Într-un fel confirm, n-am mai fost eu. Experiența pare să fi avut un final într-un cabinet medical unde am primit tratamentul potrivit și, după o săptămână de alternări între febră, dureri și o urmă de poftă de viață, cea din urmă a început să repună stăpânire pe mine și să redevin eu.

Fiecare revenire, fiecare pălire de durere, fiecare prim minut dimineața mă făcea să mă gândesc: ”Ah, gata, asta a fost, sunt bine acum!” Apoi mă cuprindea dezamăgirea când vedeam că nu era așa, dura câteva zeci de minute și mă auzeai spunând: ”Cred ca de la (inserați fantezii aici) a fost și acum își face pastila asta efectul” sau ”Da, în noaptea asta dorm și mă fac bine” și, după ce foiam patul 8 ore fără să adorm concret, răspundeam: ”Nu am dormit, dar am stat acolo și cred că m-am odihnit.”  Exact ca în bancul cu optimistul și pesimistul, orice stare cât de cât confortabilă era poneiul meu.

Am căzut pradă și disperării de moment când la Urgențe, la Triaj, un nene chelios și gras, cu o expresie acră mă întreba unde lucrez și dacă sunt măritată, dacă știu cât costă un termometru și privea sictirit în ochii mei sticloși de febră 40+ în loc să completeze fișa și să mă lase unde aveam treabă cu adevărat. Da, am ieșit plângând ca o muiere ce sunt și am fost preluată repede de o alta, o doctoriță tânără care m-a înțeles și m-a făcut bine așa de repede și s-a purtat atât de drăguț că, în semi-delirul meu, am sărit s-o iau în brațe la final. Noroc că mi-am dat seama repede că nu se cade și m-am oprit stângaci pe la jumătatea gestului :) Știu că e atipic, dar în afară de domnul acesta, eu am avut o experiență decentă, curată și rapidă la Urgențe…

Acum sunt spre bine, pe bune. Nu de tot încă, dar am luat drumul clar al vindecării. Normaaaal!

Ce vreau să vă spun este că și optimiștii se mai ”strică” precum jucăriile, li se mai rupe vârful la creion, li se rup sandalele preferate de la prea mult dans (da, mi s-a întâmplat și asta weekendul trecut), mai pierd autobuzul sau îi prinde ploaia fără umbrelă. Reacțiile sunt diferite. Uneori bateriile de optimism se termină și li se pare că o să cadă mai rău ca mulți alții, iar hăul e aparent mai mare și pentru ei și pentru ceilalți din jur. Când auzi un om preponderent vesel că se vaită, că e copleșit sau are o tristețe de care trebuie să se ocupe pe îndelete, ți se pare nefiresc. S-a stricat ordinea lucrurilor și îți dă peste cap percepțiile predefinite despre imaginea acelei persoane. Dar se întâmplă.

Și nu presupuneți că e cineva suficient de puternic pentru a se ridica din suferință singur, asta e o miciunică pe care și-o spun optimiștii :)

Foto: Potcoavă/Horse Shoe by Shutterstock


  5 Comentarii

  1. Albert Budica   •  

    Weekend-ul acesta am insotit si eu pe cineva la Urgenta si cand le vezi fata paznicilor, asistentilor, medicilor de acolo, care se lovesc continuu de oameni cu probleme (boli reale sau inchipuite, accidente, lipsa banilor, nervi, automedicatie etc.) iti dai seama cat de fals este un film de genul Grey's Anatomy. Oricum, din fericire, mai sunt in sistemul nostru medical si oameni care isi fac bine treaba si au un comportament profesionist si empatic.

  2. Calina Matei   •  

    iti dau dreptate si nu prea pentru ca in Grey's spitalul nu e ca spitalul de stat din Romania. Toate serviciile medicale de acolo se platesc pe sute/ mii de dolari. Apoi ar mai fi si atitudinea care acolo se poate solda cu un proces iar aici cu un se putea si mai rau. Am trait-o si eu pe pielea mea cu o raceala puternica care m-a trimis la urgente, plimbat prin 3 spitale de stat ca in cele din urma sa ajung la o clinica privata unde am rezolvat tot in 10 minute. Deci sa nu aratam cu degetul atunci cand in balanta nu avem doua situatii egale.

  3. Albert Budica   •  

    Calina Matei , daca crezi ca banii sunt problema, tin sa te asigur ca te inseli. Cunosc doctori care castiga in Romania mii de euro pe zi totusi asta nu ii face sa fie mai atenti cu echipa lor, pacientii sau partenerii care le trec pragul. Este o problema de caracter (putini sunt pozitivi si empatici), pe care banul nu il poate cumpara/schimba, indiferent cat este platit. PS. Cand sunt probleme serioase, in general, tot la un spital public te trimit.

  4. Calina Matei   •  

    Albert Budica Si aici intra partea cu bedside manners si datul in judecata pentru comportament. Si tu ai fost cel care a mentionat lipsa banilor mai sus in legatura cu spitalele

Lasă un răspuns către Daniela Toader Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *