Dragi bărbați dansatori

Nouă femeilor ne place să dansăm. Singure, între noi, cu voi, în gașcă, dans lent, chacha-uri și valsuri, housereală și oldies, acasă, în club, la sală și câteodată cât așteptăm liftul. Ne place mult să ne mișcăm șoldurile pe muzici care de care mai variate pentru că dansul ne eliberează și ne face să ne simțim atrăgătoare.

Recunoaștem, uneori luăm dansul mai în serios și mergem într-acolo încât luăm singure lecții nesfârșite de dansuri care se dansează în perechi și care foarte probabil nu-și vor găsi niciodată parteneri. Și asta pentru că vrem să aratăm bine atunci când ne mișcăm pe ritm, nu neapărat ca să o facem corect.

Cel mai mult ne place să dansăm cu voi și pe lângă voi. Atunci ne simțim puse în valoare, iar dansul se asociază cu un mini-ritual de curtare. Vrem ca atunci când cei din jur ne privesc dansând cu un bărbat să o facă de drag sau cu poftă, uneori ne place să se arunce c-o săgetuță de invidie spre unduirile amețitoare la care ne concentrăm 100%. Iar pentru ca toate astea să se întâmple, vrem să înțelegem ceva:

DE CE DANSAȚI CU FEMEILE CA LA UN CONCURS DE PENIBILITĂȚI? de ce nu ne puneți în valoare pe noi, ca toți cei din jur să vă privească cu admirație, nu ca la cascadorii râsului.

Așa nu.

 

Învățați aici de la Nea Hitch una alta despre cum ne place să danseze un bărbat (nu doar cu o femeie, dar măcar atât) și puneți în practică cu o femeie într-un club din apropiere sau dintre preferințe.

Credeți-ne pe cuvânt, chiar niciuneia dintre noi nu-i place altfel. Jurăm pe degetele pe care suntem călcate!

Vă garantăm satisfacții înzecite și pe ring și în afara lui.

Cu drag,

Femeile care dansează.


  7 Comentarii

  1. zoso   •  

    io nu mă prind dacă e vreo aluzie sau vreo aluzie.

    • Claudia   •     Author

      E greu de spus… Autoarea e ambigua, ii plac subtilitatile

  2. Ted'S   •  

    nu e nicio aluzie, e pe șleau…”barbații e niste împiedicați”

    p.s 1 și dacă ai gasit tu Cla numai de nepricepuți? nu te-ai gândit la varianta asta?
    p.s 2 îți doresc parteneri cărora sa nu le faci față 😛

    • Claudia   •     Author

      1. Nu toti barbatii sunt impiedicati, am vazut si multe femei anti-talent. Si la ele se aplica aceeasi regula.
      2. Nu am gasit numai nepriceputi, am dansat si pe langa barbati care se miscau bine.
      3. Doamne-ajuta, sa vina unul ca ala!

  3. Ted'S   •  

    ca sa nu o dai de gard, recomand [daca nu ai facut-o deja] o evaluare cu un profesionist 😛 si dupa poti sa ” dansezi cu mine” 😀

  4. Claudia   •     Author

    In prezent iau lectii de dans cu Bursucu de la Dansez pentru tine. Si nu pare ca nu m-as descurca. Dar aici nu e vorba despre mine si sper ca nici despre tine 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *