Zeci de ani cu HIV

Am citit in weekend un articol despre Magic Johnson, fostul mare baschetbalist, care traieste de 20 de ani cu HIV. Am zis HIV nu SIDA, pentru ca desi a contractat virusul, nu i s-a declansat inca boala deoarece a fost primul care a beneficiat de un tratament experimental cu un cocktail de antiretrovirale care a tinut in frau SIDA si pe care il urmeaza cu sfintenie in fiecare zi. A trecut peste momentul infiorator de a anunta public boala, peste spaima de a-si fi infectat familia si peste ingrozitorul moment de a se retrage din sport din cauza prejudecatilor oamenilor. Acum se bucura de viata: se trezeste la 4 dimineata, alearga pana la birou si lucreaza pana la 9 seara. Se considera un om dintr-o bucata si nu are regrete. Este povestea unui invingator, a unui optimist fara pereche.

Concluzia pe care am tras-o din articol nu se leaga, din pacate, doar de partea frumoasa, a invingerii bolii, ci de nepasarea de care s-a dat dovada in ultima vreme in legatura cu aceasta boala. La inceputul anilor ’90, SIDA era o boala despre care toata lumea vorbea cu precautie, mai cu perdea, dar despre care totusi se vorbea. Se faceau campanii, se strangeau fonduri si, mai ales, se informau oamenii cu privire la modul de transmitere.  Din pacate, in ultima vreme, n-am mai auzit nimic despre asta si la o simpla cautare pe Google, articolele romanesti despre acest subiect se dateaza decembrie 2010, de la Ziua Mondiala a Luptei Impotriva SIDA (1 decembrie). Multi tineri nu stiu mare lucru despre HIV/SIDA si cred ca se transmite prin intepaturi de tantar, saruturi si alte tipuri de contact cu persoane infectate. Numai ce trebuie nu.

In loc sa existe rezultate din ce in ce mai bune vis-a-vis de SIDA, se pare ca in SUA, numarul celor infectati a crescut in loc sa scada. Și fără să se insinueze nimic, rezultatele unor sondaje au aratat ca rata infectarii este de 15 ori mai mare in randul femeilor afro-americane decat la cele caucaziene. In schimb, in comunitatea gay, fenomenul este mai bine tinut sub control, in comparatie cu anii 90, cand boala era foarte comuna acestor grupuri si era (gresit) perceputa ca boala homosexualilor. Dar fiind o comunitate unita, informarea gay a vizat in special acest aspect, iar in timp numarul cazurilor a inceput sa scada.

Concluzia este ca, dupa ce isteria descoperirii acestei boli a trecut, lumea pare s-a relaxat in ceea ce priveste prevenirea infectarii cu HIV. Intrebarea este: de ce nu se mai fac campanii de informare anti-sida? De ce copiilor nu li se explica de la primele discutii despre sex si care sunt riscurile BTS-urilor si de ce nu se inaspresc masurile de precautie si control in ceea ce priveste sangele infectat? De ce nu se ofera reduceri la testul anti-sida tinerelor mame insarcinate? S-a uitat de tot de HIV?


  3 Comentarii

  1. Andrei Bibire   •  

    S-or mai fi bagat sub pres informatii legate de noile evolutii ale bolii. Daca ar fi sa urmam firul unei idei panicoide, virusul HIV a fost dezvoltat in laboratoarele secrete ale guvernului SUA si imprastiat intentionat printre randurile populatiei afro-americane, ca sa mai decimeze din ei, o masura de population control. E o idee care frizeaza absurdul dupa parerea mea dar totul e posibil. Vezi totusi ca femeile de culoare o patesc mai frecvent ca cele albe.
    De aici si o incercare de afront pentru o persoana mai superficiala, „esti artificial ca SIDA” :):(

    • Claudia   •     Author

      Tot ce e posibil. Indiferent de unde a pornit, daca nu o putem trata, o putem preveni iar pentru asta e nevoie de educatie…

  2. Pingback: Nu uita | Claudia Tocilă

Lasă un răspuns către Andrei Bibire Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *