Vinerea de film – O săptămână de filme mari

De sâmbata trecută și până duminica asta, voi fi văzut patru filme pe care mi-am dorit mult să le văd și despre care am vorbit în stânga și-n dreapta. În ordinea aparițiilor, avem:

Mullholland Drive 

Film-cult aflat pe locul 1 în Top 100 BBC al celor mai bune filme ale noului secol/mileniu. Un accident de mașină o lasă pe Camilla (Laura Harring) amnezică și confuză, în căutarea unor indicii despre ce s-a întâmplat. Ajunge în casa unde tocmai se mutase Betty (Naomi Watts) care o ajută să deslușească misterele vieții sale. Construit într-un stil neo-noir, cu limite difuze între realitate și vis, filmul te poate zăpăci și e posibil să ți se pară că nu-i găsești firul logic. Cel mai probabil acesta nu trebuie căutat, deoarece e o manipulare: personajele fug din realitate şi îşi imaginează viaţa în mod diferit. Alternanţa te înnebuneşte pentru că nu ştii unde care e una şi care e cealaltă decât spre final când se dezvăluie mai mult din realitate şi începi să mai pricepi. Din păcate, eu n-am prins nimic de la prima vizionare şi a trebuit să reiau câteva secvenţe şi să fiu mai atentă odată ce am primit finalul. Apoi da, s-a făcut lumină. Deci, ca orice film psihologic, ba şi noir, fiţi atenţi la momentele care schimbă firul acţiunii, la toate detaliile şi nu vă duceţi cu instinctul, ci mereu fiţi în gardă căci regizorul se joacă cu mintea voastră. Mai degrabă găsiţi plăcerea filmului  în câteva scene memorabile care au darul de a contribui la acest film de colecţie.

The Handmaiden

Un escroc coreean se foloseşte de o orfană pentru a pune mâna pe averea unei moştenitoare japoneze. Orfana devina slujnica japonezei şi întră într-un joc al seducţiei, minciunii şi răzbunării. De fapt nu v-am lămurit cu mare lucru, deoarece ar trebui să dau spoilere masive. Ce pot să vă spun este că, pentru mine, a fost cel mai bun film pe care l-am văzut anul acesta – credeam că n-o să fie un an cu vârfuri extraordinare, dar iată-l! O atenţie la detalii cum rar ţi-e dat să vezi şi, chiar şi atunci, cel mai des în filmele asiatice.

Dacă citiţi despre el, veţi afla şi că este încărcat de erotism, ba unii ar spune că unele scene sunt fix porno. Desigur, este, dar în niciun caz nu poate fi highlight-ul filmului, ci e doar o tuşă foarte atractivă din construcţia complicată şi captivantă a acestui film.

E somptuos, mi s-a părut un film complet şi nu folosesc cuvinte prea mari, iar tehnica de filmare: cu nişte lentile bombate (ceva în stilul fisheye) care fac focus foarte mare pe ce e în centrul imaginii augmentând delicios detalii bogate, te face să savurezi filmul cu fiecare cadru.

Filmul are două părţi, cu două perspective diferite: cea a privitorului, şi, în cea de a doua, a unui fel de demiurg care înţelege totul. Şi zâmbeşti şi nu mai ai loc în scaun când afli câte ţi s-au ascuns şi cum le vei şti pe toate până la final.

Priviţi doar cât de bine e făcut trailerul!

Toni Erdmann

Apropo de topul BBC, avem  un new entry chiar la capătul celălalt. Co-producţie româno-germană, regizat de Maren Ade, filmul urmăreşte povestea ghiduşului Winifried Conradi în încercarea sa de a se reconecta cu fiica sa, acum adultă şi prea prinsă în propria ei viaţă corporatistă. În urma unei vacanţe, Winifried constată cât de mare este prăpastia dintre ei doi, dar şi că Ines nu este fericită şi decide să o înveselească… cu ajutorul lui Toni Erdmann, un alter ego spontan, pontos şi la limita sociopatiei.

Fata se opune cât poate, insistând să-şi păstreze seriozitatea, însă îşi dă seama că de fapt, tatăl se află şi el în mijlocul unei crize existenţiale şi aceasta este forma sa de mântuire, de aceea, în final, îşi cedează la rândul ei mântuirea prin umor.

Jumătate film care te pune pe gânduri despre cum folosim umorul ca mijloc de autoapărare sau de evitare, distorsionare şi chiar suportare a realităţii, jumătate comedie cu timing perfect, la care izbucneşti în râs oricât de serios te dai. Când termini de vizionat Toni Erdmann, rămâi cu o stare de bine, satisfăcut ca şi cum ai fi mâncat prăjitura ta preferată. E în cinematografe din 21 octombrie.

The Escape

Pe acesta îl voi vedea duminică în deshiderea documentarului Gimme Danger a lui Jim Jarmusch, care reface epopeea The Stooges, una dintre cele mai mari formații rock ale tutror timpurilor.

The Escape este un episod omagiu al seriei de scurt metraje BMW Films The Hire lansată acum 15 ani. Cu siguranţă cel mai faimos dintre acestea este filmul Madonna şi BMW M5, în regia lui Guy Ritchie. Proiectul are o legătură specială cu festivalul de film de la Cannes, unde în 2001 a fost prezentat al 3-lea episod din serie şi în 2003 tot proiectul.

Noul film din serie, The Escape, este regizat the Niel Bootcamp (District 9, Elysium) şi are o distribuţie care îi include pe Clive Owen (Closer, Children of Men, protagonistul din seria The Hire), Dakota Fanning (War of the Worlds,I Am Sam), Jon Bernthal (The Punisher, Daredevil) şi Vera Farmiga (The Departed, Up in the Air, Closer to the Moon).

Filmul este lansat şi online, pe www.bmwfilms.com şi pe contul de youtube al BMW USA.

The Escape face parte din cel de-al treilea sezon al celebrei serii BMW Films care a inspirat Festivalul Internaţional de Publicitate de la Cannes și care în 2003 a creat Titanium Lion pentru a onora ideile creative care duc într-o nouă direcţie pentru industrie şi redefinesc peisajul creativ. În 2003, seriile The Hire au fost introduse în colecţia permanentă a Muzeului de Artă Modernă New York (MOMA).

Prin The Escape, Blomkamp se alătură unei liste prestigioase de regizori ai producţiilor BMW Films originale, de la câştigătorii unor premii Oscar, Alejandro G. Iñárritu şi Ang Lee, şi continuând cu Joe Carnahan, Wong Kar-wai, Guy Ritchie, John Woo şi regretaţii John Frankenheimer şi Tony Scott. De asemenea, scurtmetrajele seriei The Hire au beneficiat și de o distribuție de excepție: Gary Oldman, Stellan Skarsgård, Forest Whitaker, Mickey Rourke, James Brown, Don Cheadle, Madonna, Adriana Lima, Danny Trejo, Kathryn Morris, Marilyn Manson, Ray Liotta, Robert Patrick şi Dennis Haysbert.