Viața de după dietă

Vine ca o completare după articolul acesta. Mai în glumă, mai în serios, cele 13 zile au trecut și poftele s-au perindat pe rând până în ultima zi. Recunosc, pentru o dietă așa-zis strictă, am călcat pe lângă de câteva ori. De exemplu, când am fost la Artă și Potol n-am putut rezista unei clătite cu dulceață de portocale, făcută de un maestru francez. Chit că era după o oră de dans, era așa subțire că vedeai prin ea și-am hăpăit-o dintr-o suflare, aproape pe nemestecate. Am mai înlocuit pe alături unele alimente, nu de alta, dar carnea de vită făcută de mine are gust de talpă de teniși. Am gustat dintr-o tartină și am mâncat un strugure cu brânză. Sau doi-trei. Cert e că:

5 kilograme mai puțin mai târziu…

Acum că am văzut cum se dau jos, nu cred că efectul yo-yo o să-și facă prea curând apariția, iar pentru asta am niște sfaturi pe care le scriu aici și pentru mine și pentru voi, alții care v-ați chinuit nervii, stomacurile și glandele salivare cu o dietă.

1. Din moment ce ai ajuns să îți dorești să dai ceva jos, e clar că nu poți reveni la vechiul stil de alimentație. Mi se pare că e cea mai de bun simț regulă în ceea ce privește ”regimul post-regim.” În general o dietă încearcă (și poate și reușește) să te aducă la un punct de unde trebuie să te ajuți singur. Nu e în regulă ca după ultima zi să te recompensezi cu o șaorma sau cu o felie de tort, ca vorba aia: am rezistat atât, merit! Identifică ce te-a adus aici și elimină sau rărește.

2. Nu zice nimeni că nu mai ai voie la chestii care îngrașă. La un moment dat vei putea să mănânci iar o porție de cartofi prăjiți și să te cinstești cu sarmale sau vreo salată înecată în maioneză. Dar chiar trebuie să ai farfuria plină-ochi? Pe mine restricțiile m-au limitat și la cât pot mânca și la gândul că nu mai am chef să mai trec prin asta din nou.

3. Cel mai sănătos e să te menții cu sport. Eu recunosc că n-am putut să merg la sală în timpul dietei pentru că, fiind una hipocalorică, mi-a fost teamă să nu mă obosesc mai mult decât puteam duce ori să ies cu gândul periculos de recompensare. În plus, după kilograme pierdute e nevoie de tonifiere, astfel încât mușchii să se așeze armonios pe noua statură. De acum intenționez să fac mai multă mișcare. De-aș avea și timp… Open-mouthed smile

4. Cred că cel mai important lucru pe care l-am conștientizat e că fără voință, nicio dietă n-are succes. Vizualizează-te așa cum vrei să devii, imaginează-ți cum te vei simți când vei fi terminat și îți vei fi îndeplinit obiectivul și ține-te cu dinții de gândul acela. Niciuna dintre tentațiile care apar pe drum nu merită să te abată de la ce ți-ai propus.

Astea sunt cele patru lecții pe care le-am învățat după cele 13 zile. Mă simt mai bine în pielea mea, poate nu era nevoie de ceva așa de restrictiv, dar într-un fel a fost mai bine pentru educația mea gastronomică de acum încolo. Vă urez spor dacă intenționează cineva să se apuce de vreo dietă. Țineți-vă de voința voastră până la capăt!

weight-loss


  11 Comentarii

  1. Violeta   •  

    Multumim! Si eu ma lupt cu vointa mea si toate tentatiile din jur, sper sa reusesc. Ce dieta ai tinut?

  2. Claudia   •     Author

    Violeta, trebuie sa reusesti, nu exista.

    Eu am tinut o dieta pe care nu o recomand, m-am aventurat stiindu-ma cu analizele foarte bune. Se numeste dieta daneza si e destul de controversata…

  3. Violeta   •  

    Stiu dieta, am vrut sa o testez si eu din nou. Imi amintesc ca in liceu inainte de balul de absolvire am reusit sa o tin doar o saptamana completata de abdomene in fiecare seara si a avut rezultat. Acum nu vreau sa merg pe dieta caci numai ideea de interzis parca imi fac ochii sa sclipeasca.
    Am zis ca trei mese pe zi, cea de seara foarte lejera gen un iaurt poate o salatica, fara gustari cel putin pentru doua saptamani si asul din maneca sa fie miscarea! Da, in fiecare seara sa ajung sa alerg in parc cel putin 30 de minute!
    Si exact cum ai spus si tu daca totusi vrei sa mananci ceva care este „interzis” sa o faci dar in cantitati mici.
    Te tin la curent 😉 sper rezultatele sa se vada curand!

  4. Razvan   •  

    Vreo dieta de ingrasare aveti, fetelor ?
    Ca de cand ma chinui … 😀

    • Claudia   •     Author

      paine, cartofi, pateuri, dulciuri, carne grasa, pizze, prajituri cu multa cioco, mix de migdale, nuci, alune si alte bombe calorice .SPORT (dar nu alergare, ci tras de fiare), somn :)) in ordinea asta

  5. Andreea   •  

    tried all of the above pentru ingrasare! none of them worked! 😀

    • Claudia   •     Author

      Eugen, multumesc de grija, crede-ma ca nu e cazul :)

  6. Creve   •  

    Personal cred că cea mai bună metodă de a slăbi e cu nutriționistul. Ședințele sunt vreo 50 RON și nu ai nevoie de foarte multe (2-3 ședințe) Îți face un regim persoanlizat și poți mânca destule :) Chiar e okay și dă roade.

    • Claudia   •     Author

      corect. sau te poti abtine. cred ca fiecare dintre noi stie exact ce-l face sa piarda sirul kilogramelor, dar nu luam masuri. cu putina vointa, totul se regleaza :)

Dă-i un răspuns lui Razvan Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *