shutterstock_174479600

Unde sunt?

Știu că lipsesc de aici cu zilele. Știu că pe unii i-am dezamăgit puțin că nu mai găsesc aici articole mai personale, mai dulci.

Eu sunt tot aici, dar e o perioadă în viața mea în care învăț niște lucruri importante și nu vreau încă să vorbesc despre ele ca să vă dau cioturi de concluzii.

Unele sunt frumoase, altele sunt doar importante, unele mă scutură din străfunduri și văd de la o săptămână la alta și îmi schimbă modul de a vedea lumea. A mea, a celor din jur.

Unele lecții sunt despre toleranță. Unele despre răbdare. Altele despre relații.

Le văd, le iau pe inima goală cu lăcomie și le port cu mine zile întregi să le gust. Și cele de miere grea au rolul lor, le echilibrează pe cele de fiere și mă cresc. Duc mai mult fără efortul de altă dată, mă articulez, mă zbat, mă rog, conving. Sunt iertată, sunt înțeleasă, sunt sprijinită, sunt sfătuită. Citesc altfel, ascult altfel, iubesc altfel.

Am zile în care mă cert cu mine cea veche și încerc să mă conving că cea nouă are concluzii mai mature și, crede ea, mai bune. Mă consum uneori încercând să raționalizez sentimente și alternez între a trăi intens și fără grija consecințelor totul și a mă convinge că merită să fac alegeri chiar și mai bune pentru mine și pentru cei din jur. Sigur știți ce fel de bătălie e.

Până la urmă, luptele din noi sunt cele mai zgomotoase, însă și învinsul și învingătorul sunt plămădiți tot de noi înșine.

Nu e de rău, e de foarte bine, dar am nevoie de și mai mult timp să trăiesc de toate. E un caz de criză de identitate delicioasă – din care devin mai mult eu.

Știu că am scris mult și n-am zis nimic. Așa e și-n capul meu :)

Foto: Fluturi by Shutterstock


  4 Comentarii

  1. Ioana Marian   •  

    Draga Claudia,

    Iti doresc mult sa afli unde esti si unde vrei sa fii.
    Este o intrebare pe care o am in fiecare zi in minte in ultimele doua saptamani … o intrebare care ma macina si inca nu stiu de unde sa o apuc.
    Mult succes si astept cu mare drag vesti despre tine, Claudia cea noua :)!

  2. Claudia   •     Author

    Draga Ioana, sper sa primesti si tu raspunsurile pe care le cauti. O fi vreo planeta care ne aiureste :)) dar trece.

  3. alioja   •  

    nici o planeta. doar viata, care ne consuma dincolo de orice randuri si orice spatiu virtual.

    la final ramane doar ce e important

    • Claudia   •  

      Cam asa, Alioja. Dar e mereu dificil sa vezi sub ochii tai cum te schimbi renuntand la niste lucruri importante :)

Dă-i un răspuns lui Claudia Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *