_P4A9346

Transilvania e gastronomică mereu, dar în special pe 1-4 septembrie

Atenție! Această postare este menită să vă convingă să vă luați o cazare în Sibiu în 1-4 septembrie când are loc festivalul Transilvania Gastronomică. Nu va fi greu să fiți convinși după ce veți vedea fotografii de la degustarea de dinainte de eveniment care a fost la studio la Mazillique și de unde am gustat din toate câte puțin.

_P4A9346

Mi-am dat seama că nicio dietă din lume nu mă va opri vreodată să gust ceva bun, un pic, dar cu maximă încântare pe papilele gustative. Relația mea cu mâncarea n-a fost niciodată complicată, cu mofturi sau restricții. Am crescut cu mâncare curată de la bunici – lapte și brânză de vaci de la Floricile și Bălțatele noastre, brânză de oi trimisă de la stână, jumări și fripturi de porc de la porcul urât și gras voinic și sănătos din spatele curții, uneori ouă și câte o găină galbenă, făină de păpușoi și ulei arămiu, borș de la putină cu leuștean și tărâțe, barabule, roșii, ceapă, usturoi, murături,  mere, vișine, pere și dulceața vieții mele (de cireșe amare), vin și tot ce iese bun din combinația acestor alimente.

Așa apăreau prin vis mirosuri de poale-n brâu cu brânză din belșug și cu ouă cu gălbenuș aprins, ”cartofele, Bunică” – cartofi înăbușiți cu usturoi la tigaia de tuci, tocăniță de ceapă și ardei cu un strop de bulion și piper mult, ”mămălî cu brî cu la” – adică boț de mămăligă cu brânză de oi și lapte fiert în ceaunul în care a fost mămăliga, ouă ochi cu brânză iute și roșii care plesneau de aromă la primul cuțit, pui prăjit cu mujdei de usturoi… mai continui sau vă dau un șervețel?

Cert e că mi-au fost cultivate preferințele spre proaspăt, sărat, moderat de picant, aromat mai degrabă decât dulce și alăturări fericite dintre oricare acestea. Sunt în căutare semi-activă de gusturi noi, îmi place să fac încercări la restaurant, mereu merg pe alegeri locale, tradiționale când călătoresc, prefer să pierd o masă dacă nu-mi place decât să iau ceva la sigur și să pierd ocazia de a descoperi ceva nou.

La degustarea pre-eveniment pentru festivalul Transilvania Gastronomică am încercat trei astfel de lucruri noi:

Lichiu cu ceapă

_P4A9338

Așa cum l-a făcut Mazi, ca un quiche, puțin picant, cu aluat sărat fraged, probabil că avea și niște jumări mărunțite prin el… Extrem de bun.

Chisătură cu jumări și ceapă

_P4A9420

Adică exact ce vă imaginați – o pastă de jumări cu ceapă care se unge pe-o pită. Puțin sărată, puțin picantă, pe-o pâine dulceagă…

Brânză la cuptor cu mirodenii uscate

_P4A9583

S-a luat un fel de brânză de burduf, s-a feliat, s-au presărat ierburi uscate – cimbru mostly – și s-a dat la cuptor vreo 10-15 minute. S-a servit cu miere.

Și un pateu de ficat de pui, iute, cu jumări, cu cimbru și untură deasupra.

Puțin sărat, puțin picant, puțin dulce, un pic gras… Vedeți modelul? :)

Dar m-am dus și pe la deserturi, unde am găsit gogoșele. N-am mai mâncat gogoși făcute în casă de vreo doi ani. Motivul e că știu să le fac, îmi ies bune, fac multe și acolo s-a terminat moderația.

_P4A9289

Deci, dacă sunteți convinși că trebuie să explorați gusturi noi românești, împrumutate, reinterpretate sau inventate, între 1 și 4 septembrie la Sibiu se desfășoară acest festival – Transilvania Gastronomică care susține și încurajează cultura gastronomică autentică din sudul Transilvaniei, celebrând diversitatea culturală bogată care se regăsește în produsele și rețetele locale.

Pe parcursul celor patru zile de festival, în Piata Cibin veți putea descoperi o parte din tradițiile culinare transilvănene, rețete, povești și momente culinare și culturale.

Pe 3 si 4 septembrie, la Redal Expo, se vor degusta retete gătite live, dar și produsele micilor producători, sau vinuri și băuturi locale din Transilvania.

O serie de restaurante sibiene vor avea, pe toata perioada festivalului, evenimente culinare dedicate – brunch cu specialitați rurale din zona Sibiului, o cină gourmet bazată pe produsele aflate în sezon, o alta cină în cetate, vor fi prezentate retete ale bucatelor boierești din România. De asemenea, restaurantele vor avea în aceasta perioada și un meniu special – “Sibiu City Menu”, care cuprinde rețete regionale reinterpretate.

Adică un festin 360. Eu sunt la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului atunci, dar aș aprecia dacă mergeți, să-mi spuneți ce-ați mâncat bun și cât 😀

Fotografii delicioase făcute de Cătălin Georgescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *