Ruine

Disclaimer: Cum să fac eu ca postarea asta să ajungă la voi optimistă cum am gândit-o? E cam greu de pus în cuvinte potrivite, așa că încerc, dar dacă rămâneți triști la final, să-mi scrieți. O să vă trimit pe mail o poză cu o pisicuță.

În Hanovra am vizitat o biserică fără acoperiș. Nu era în construcție, ci așa rămăsese după Al Doilea Război Mondial și n-au mai renovat-o tocmai pentru că voiau să păstreze amintirea momentului în care Hanovra fusese bombardată de către Aliați. Războiul se vede din Germania tot ca o catastrofă, la fel cum a fost peste tot.

Biserica aceasta avea geamuri. Bucăți colorate de vitralii, prinse cu sârmă de cadrul rece al bisericii fără tâmplărie, fără acoperis, fără lemn și textile, dar atât de încărcată că-ți trebuiau câteva clipe ca să-ți revii odată întrat.

În Anglia am vizitat o mănăstire veche de aproape 1000 de ani. Majoritatea zidurilor bisericii aveau maxim 50 de metri, dar fațada înaltă și impunătoare rămăsese aproape intactă. Alături, o clădire mai nouă în care oamenii de acum montaseră și niște geamuri plasticate ca să păstreze interioarele în formă la fel de bună. Mănăstirea fusese părăsită după Henric al VIII-lea și avea pictați pe grinzi trandafiri, însemnele sale regale.

Castelului Rising Castle îi căzuse plafonul/podeaua unui etaj. În locurile unde fuseseră îmbinările rămăseseră niște găuri care se căscau goale în nimic. Deși vremea e mereu umedă, nu crescuse nimic pe ele, nicio buruiană, niciun mușchi. Dar clădirea era în perfectă stare și mă așteptam să iasă o domniță din orice cameră a castelului. În jurul castelului era un mic deal de pământ și un hău care odinioară era umplut cu apă ca să țină cotropitorii departe.

Și din clădiri, ca și din oameni, rămân niște ruine după experiențe dureroase. Unii găsesc puterea de a mai prinde puteri colorate și a rămâne în picioare chiar și după catrastofe bilaterale. Alții păstrează fațade aparente și spini în interior. Majoritatea se baricadează după bariere care par naturale. Oamenii fac asta. Și clădirile.

Dar până la urma urmei, rămân în picioare și-și duc soarta cum știu mai bine.