Regina Maria a României – Povestea ei

De ziua mea am primit un cadou pe care mi l-am dorit foarte mult: autobiografia Reginei Maria. Cele trei volume dezvăluie etape din viața Reginei: copilăria și tinerețea petrecute în Anglia și Germania, apoi soție și mamă tânără, acomodarea cu noul cămin dar și anii de război. De mult mi-am dorit să aflu mai multe despre această femeie de un excepțional bun gust, eleganță și blândețe, recunoscută pentru frumusețea ei atât exterioară, cât mai ales interioară.

Având în vedere că Maria a avut mamă rusoaică și tată englez, fiind nepoată directă a bătrânei Regine Victoria, scriitura este în engleză dar atât de plăcut românească, încât de fiecare dată când citesc, mă cufund cu desăvârșire în lectură, văzând toate istorisirile și descrierile aievea, prin ochii acestei minunate ființe. Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha, una dintre cele mai importante case regale din Europa, Regina Maria a României resădește dragostea de țară, redescoperă cu adevărat sentimentele care leagă fiecare cititor în mod nativ de patrie.

Sunt la al doilea volum acum, e o carte de citit pe îndelete, de savurat așa cum aș sorbi cel mai prețios nectar sau ultimul borcănaș de cireșe amare. Descrierile sunt amănunțite, împodobite cu cele mai alese cuvinte, părerile sunt sincere, dar amabile, despre toți cei care au trecut prin viața Reginei. Are o franchețe dezarmantă, îmbinată armonios cu o eleganță desăvârșită, nu doar aparținând regalității, ci unui suflet cu adevărat încântător.

Nu mai citesc nici în drum spre birou cartea asta după ce două zile la rând am uitat să cobor la destinație. Această Doamnă nu doar scrie pe gustul meu, ci intreg sufletul ei e modelat după cum îmi doresc să fie cât mai mulți oameni în lumea asta, sau măcar în jurul meu. Drept, exemplu, un mic fragment din volumul I, al copilăriei și tinereții, care ilustrează spiritul blând al Reginei noastre:

”Este o binecuvântată însușire, de a înfrumuseța orice, de a face mai atrăgătoare întâmplările și ființele și de a scoate la iveală mai mult lumina decât umbra. Aceasta este atitudinea optimistă, neînțeleasă întrucâtva de pesimiști, sau cel puțin așa mi s-a spus; dar, cu toate că fac parte dintre acei care văd realitatea cu ochi limpezi, totuși deslușesc în orice lucru o frumusețe latentă, în locul întunecimii în care par a se desfăta oamenii de azi. Eu văd în oameni, binele mai degrabă decât răul, mila și durerea, în răutate și păcat, mai degrabă decât greșeala și mult mai drag mi-ar fi să ajut cu vorbe milostive decât să pedepsesc cu varga! Slăbiciune, vor zice unii, dar eu aș numi-o mai grabă putere, severitate – da – când este neapărată nevoie, căci de șapte ori cel puțin, dacă nu de șaptezeci de ori aș da vinovatului îngăduiala unei îndoieli!”