vacanta.png

Pa, auf wiedersehen, good bye!

Probabil că la ora la care citiți aceste drumuri sunt pe drum. Pe drum spre aeroport, în avion sau așteptând exasperată legătura vieneză dintre avionul care m-a adus din București pe tărâmul vacanței mult-așteptate.

Prima destinație este Hanovra. Acolo e prietena mea, cea-mai-înțeleaptă-dintre-roșcate, care mă așteaptă de vreo trei ani s-o vizitez în țara adoptivă. Zice despre orașul ei că e foarte frumos și primitor, nu cum mi-a rămas mie în cap Germania după Frankfurt care m-a impresionat, dar care nu mi-a plăcut. Mi-a promis că o să înfulecăm un wurst nemaipomenit și că o să bem o bere de la mama ei nemțoiaică. Poate băga mâna în foc că o să fac o febră musculară de-o să le povestesc și nepoților de la atâta mers pe bicicletă și că o să aduc în România revoluționarul stil vestimentar ”ceapă” – vreo 3 sau 4 rânduri de haine pe care să le pot lepăda la nevoie. Se jură că are o canapea care mă va îmbrățișa și că n-o să aud trenul care trece pe sub geamuri pentru că o să cad moartă de oboseală.

După o săptămână nemțească, ne suim trustrei (eu, ea și iubitul ei) într-un avion cu destinația Dereham. Adică East Dereham, peste care e stăpână venerabila Regină, un orășel din estul Regatului, la o oră de ocean. Acolo mă așteaptă cu brațele deschise sora prietenei cvasi-nemțoaice adică prietena mea cvasi-englezoiaică. Spune că toată casa british de cărămidă tresaltă de dorul nostru, chiar dacă nu ne-a mai văzut niciodată, se jură că pădurea din spatele casei îmi șoptește numele când bate vântul și că cei trei căluți din curte nechează neliniștiți data în care ajungem acolo. Promite că vom servi ceaiul de la ora 5 pe terasa casei măcar o dată și că o să-mi arate Oceanul pentru prima oară. Mi-a recomandat să-mi iau ceva de ficat ca să-mi priască micul-dejun englezesc pentru că e cam greoi pentru noi. Zicea ceva de un castel, dar n-am fost prea atentă. O s-o las să ne surprindă.

După 5 zile, it’s London time! Să-mi sune Big Ben-ul în cap și alta nu! Să mă amețească London Eye-ul și să râd la gărzile regale. Să mă plouă ca-n Londra și să țopăi de pe un meridian pe altul. Acolo habar n-am ce-o să facem mereu, dar știu sigur că ne așteaptă un maraton de două zile pe care n-o să-l uit niciodată, promit solemn!

La final, un avion rozaliu ne aduce acasă, de unde plecăm direct la vatră la Bacău să mâncăm între cinci și șapte clătite cu dulceața noastră boierească de cireșe amare. O lingură de la mama ei, una de la mama mea ca să ne fie de bine. Și uite așa ne facem surori.

vacanta

Și un cântecel ca să știți că o să-mi fie dor de casă Smile with tongue out


  17 Comentarii

  1. iuly   •  

    Drum bun, Claudia şi să-ţi încarci bateriile la maximum!
    P.S.: Chiar eşti în drum spre aeroport sau încă acasă? e 06:15 😛

  2. Claudia   •     Author

    Si la 8 si 15 eram inca acasa 😀 Acum ies pe usa! Multumesc frumooos!

  3. sorin   •  

    Calatorie frumoasa, o vacanta placuta si relaxanta!

  4. Andra   •  

    Sa ai cele mai frumoase zile si te asteptam cu povesti minunate, cum numai tu stii sa ne spui.

  5. KorinaMS   •  

    Sa te distrezi ca si cand si sa bei multa cafea – nu ai timp de dormit!
    Te pup si te astept cu povesti frumoase.

  6. daniel rus   •  

    ” legătura vieneză dintre avionul care m-a adus din București pe tărâmul vacanței mult-așteptate ” si ce? :d

    is rau nu? :)) vacanta faina!

  7. Claudia   •     Author

    Multumesc frumos, dragilor :) Chiar si tie, Daniel :)))

  8. OLiX   •  

    „suna” tare frumos vacanta ta asa ca distractie placuta si multa febra musculara!! :)

  9. Copila blonda   •  

    Heeeeeeey, poate daţi o fugă şi până în Liverpool! Nu e mult de mers cu trenul, puteţi dormi la mine dacă vreţi! Noi n-avem casă mare, dar e foarte primitoare!
    Liverpool nu-i Londra (cum îi ziceam şi Corinei), dar e frumos.
    Of, acum mi-e o dublă ciudă că nu stau în capitală!

    te pup, scrie-mi negreşit.

    • Claudia   •     Author

      Miruna draga, mai pastram si pentru la anul :) Mi-ar fi placut tare sa vin, dar suntem in echipa de minim 3. Daca era dupa mine si prietenii pe care ii am peste tot, as fi in vacanta mereu si as colinda Europa. Dar cred ca revin si la anul si de cate ori pot, asa ca nu uita oferta :) Multumesc mult!

      @Violeta – Ma mai intorc, sigur o sa imi fie dor de ale mele 😀

  10. violeta   •  

    Sa te distrezi maxim! Sa ne spui povesti si hmmmm te mai intorci? :)

  11. Elena   •  

    Ce traseu frumos ti-ai facut! Abia astept sa ne povestesti, I’ll be here! 😀

    Distractie, relaxare si explorare placuta!

  12. Pingback: Despre vacanțe și alte bucurii | Claudia Tocilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *