Oare e cazul să ne căutăm la umor?

Se pare că începutul anului a pus sub lupă umorul: Charlie Hebdo, No Pants Day și acum infama zi de naștere a puștoaicei Izabella. Cert e că s-a pus problema dacă umorul nostru e potrivit. Ai râs sau n-ai râs? Ți se pare amuzant sau condamnabil?

În cazul revistei Charlie Hebdo discuția este amplă, mai profundă și ține mai mult de cum se raportează fiecare la libertatea de exprimare, la religie și la limitele culturii din care face parte: noi nu înțelegem de ce musulmanii extremiști n-au simțul umorului și cum ar trebui să reacționeze. Nu se pune problema dacă a fost sau nu satira de vină: n-a fost asta, ci felul cum este ea percepută într-o cultură pe care noi n-o putem cuprinde cu gândul în același mod în care nu pricep ei de ce noi avem voie să râdem de ce au ei mai sfânt. E o bătălie a culturilor diametral opuse și acțiunile ei nu pot fi justificate. Nu umorul trebuie pus sub lupă, nu e vinovat și contează mai puțin în firul evenimentelor trecute și viitoare.

Însă în cazul celorlalte două s-a creat o caterincă generală deloc haioasă, generatoare de gălăgie pe internet.

Pentru mine No Pants Day n-a fost subiect de discuție deloc. N-am primit răspuns în ceea ce privește motivul acestei manifestări, căci dacă era un soi de protest, atragerea atenției asupra cistitei sau sindromul firului de păr de pe genunchi, era perfect. Dar pur și simplu n-am înțeles care a fost scopul defilării fără pantaloni/fustă. Dar nici așa nu am avut nicio problemă, cum n-aș avea nici dacă ar fi No Pants Day în fiecare zi. Fiecare se îmbracă și se poartă cum crede mai bine și atâta timp cât nu mă încurcă în niciun fel, eu nu văd un subiect de dezbatere. De asemenea, nu văd un subiect de făcut mișto-uri, la fel ca Gay Parade și alte excentrități. Așadar, nici aici n-a fost nimic amuzant.

În cazul zilei Izabellei, fetița de 13 ani 11 ani care și-a invitat prietenii la ziua ei și, din neștiință, a creat un eveniment public la care s-a autoinvitat toată România miștocară, aici chiar nu-i nimic de râs. Am mai spus-o, internetul e corespondentul junglei între oameni, dar există, de obicei, câteva voci care strigă mai tare, niște formatori de opinie. În acest caz, însă, media a găsit subiectul delicios, l-a tratat cu aceeași ușurință și superficialitate ca să alimenteze ego-urile stupide și hăhăitoare ale celor care au urmărit sau au auzit și să-și atragă click-uri. Pe evenimentul creat de o fetiță de 13 ani s-au adunat toate brutele și toată spuma neagră a internetului românesc și i-au postat imagini pornografice, i-au adresat cuvinte oribile și nimeni nu pare să poată opri fenomenul. Jurnalul, ProTV, Adevărul și alții care ați considerat agresivitatea verbală asupra unui copil o știre demnă de publicat pe site-urile voastre, o glumiță nevinovată… pe bune?!?! Din dorința de a crea un meme, un viral, un subiect de discuție, s-a ajuns la atac la persoană, la bullying, iar fața minorei de 11 ani a împânzit monitoarele României nedistrate.

S-a trecut deja România lucrului bine făcut, de bun simț și ce ne-am promis că mai facem?

Concluzia este că nu-i bine să nu știi de glumă zilele acestea, dar zău că eu n-am găsit niciun subiect de râs.

Update: hai că m-am lămurit. Părinții fetei sunt ascultători de Radio Zu și total inconștienți. Ei au luat totul în glumă, se pare că și Izabella. Carry on.

Foto: Humor by Shutterstock

P.S. Să nu încheiem totuși fără să menționăm un exemplu cu o situație care chiar ar fi meritat să fie luată ca o glumă, dar a degenerat. Aș vrea să spun că niciun inginer de la NASA n-a fost rănit, dar nu e așa. La fel a fost și cu ”Cine e Paul McCartney?” o glumă care s-a soldat cu amenințări cu moartea.