wlEmoticon-smile.png

O viață pe muzică

Dacă e ceva în afară de aer, apă și dulceață de cireșe amare făr de care aș muri într-o clipă, acel lucru ar fi muzica. Nu contează în ce formă: balade, populară, rock, accapella, instrumentală, bumpți-bumți, simfonică, doine și ce-o mai fi, tot ce cer e să cânte ceva fie în surdină, fie să scuture pereții. Să cânte!

Primele cântece de care îmi leg amintirile sunt cele cântate de mama la școală. ”Dacă vesel se trăiește” și ”O vioară mică de-aș avea” mi-au trasat primele direcții în copilărie și iată că mă țin cumva de ele și acum. Ascultam selecții românești de la Radio România Actualități la radioul nemuritor al bunicilor (care funcționează bine-mersi și în ziua de azi) și îmi plăcea de Angela Similea cum cânta sfâșietor despre cum e ”Să mori de dragoste rănită.” Am concluzionat de foarte mică cum că dragostea nu-i lucru de glumă și dacă n-ai grijă, mori și dus ești!

În vacanțe, un proaspăt unchi m-a înnebunit cu Sandra și l-am crezut mult timp că în melodia Loreen, Sandra îi strigă pe el… Florin. Tot el mi-a făcut prima oară cunoștință cu Richard Clayderman, iar din momentul acela, eu și Domnul Richard am împărtășit cele mai intense momente ale vieții mele. Ballade pour Adeline va rămâne soundtrack-ul unei veri de poveste, iar, mai târziu, după prima mea dezamăgire în dragoste, două luni am dormit doar cu discografia completă pusă pe repeat.

Apoi, tata a cumpărat un radio de mașină pe care l-a meșterit în așa fel încât să poată fi folosit și în casă, iar de acolo s-au dezlănțuit notele muzicale din casete. La început, doar cele care-i plăceau lui: Pasărea Colibri, Ducu Bertzi și Tudor Gheorghe. Am rupt caseta cu Mălina Olinescu, am înroșit-o de tot pe cea cu top hits Beatles, pe cea cu Demis Roussos și am făcut playback la serbarea din clasa a IV-a cântând după Celine Dion melodia Titanicului.

Copil din anii ’90 fiind, pop ascultam. Recunosc, am fost fan tot clubul Mickey Mouse: Birtney, Cristina, NSync și pe lângă ei un Backstreet Boys, all right Smile Îmi plăcea Elvis și ciupeam câte-un pic de jazz de pe Yahoo Music în timp ce învățam. Auzisem câteva piese de-a lui Robbie Williams, iar începând cu liceul, am prins gustul dulce ca ciocolata al RnB-ului.

Alicia Keys și al ei Fallin, En Vogue – Don t Let Go care mi-a devenit imn, Ashanti, Craig David (unde o fi dispărut?), R Kelly și apoi mai rafinat – Erykah Badu, Faith Evans, Jill Scott și Lauren Hill. Pe același player de la Yahoo am descoperit canalul Soul Storm care punea un RnB cuminte și relaxant de care nu m-am desprins vreo doi ani. Există și acum, vi-l recomand pentru o seară romantică Open-mouthed smile

În vara în care am plecat spre București am fost cam tristă și Vama Veche – Zmeul mi-a fost melodie pe repeat. Abia ajunsă la facultate am dat nas în nas cu ceva mai puțin rock-n-roll și mai mult rock. Mi s-a dat pe la timpane niște Deep Purple – Child in Time și m-am lipit de Guns’n’Roses și Aerosmith cât să ajung pe toată lumea din urmă.

Ultimele amintiri legate de melodii sunt prinse sănătos și iremediabil de John Legend și de Cesaria Evora. Mai nou, am scos discografia Queen și nu mă mai satur de ea Open-mouthed smile

E o dezordine între melodiile din capul și amintirile mele, dar cred că atunci când viața mea va primi o ecranizare (ca va primi, nu-mi fac griji) n-o să-mi fie rușine cu soundtrack-ul Smile

Și pentru că leapșa a venit de la Anne, ia să vedem ce amintiri pe muzică au Raluxa, Alexandra și Grapefruits.

Va las cu Zmeul.


  7 Comentarii

  1. Anne-Marie   •  

    Da, chiar, unde-i Craig David? :)
    Nuuuuu, n-ai făcut playback pe Celine! Nuuuu!

  2. Claudia   •     Author

    Yes, honey, I did. In fata clasei si a parintilor, cu microfonul tremurand ca o varga, am falsat de m-a luat naiba. In mintea mea de 12 ani, mi se parea ca pot canta EGZACT ca ea :))

    • Claudia   •     Author

      E usor cam agresiva pentru gusturile mele. Io-s mai pasnica, nu-mi place sa se zbiere in melodiile pe care le ascult, dar cred ca n-am avut starea potrivita. O sa mai incerc, ok? :)

  3. Pingback: Din muzicile copilariei | raluxa.com

Dă-i un răspuns lui Anne-Marie Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *