25712_382632084957_674474957_3856829_7820854_n

Mai deșteaptă-te, române!

În fiecare zi de luni, la 7 și jumătate o așteptam pe Doamna ca să începem orele. Aliniați la marginea băncilor, în uniformele cu carouri, cu gulerele țepene de apret, cu șorțuri drepte ca foile de hârtie, dădeam bună dimineața și intonam imnul României cu ochii la stema de deasupra tablei. Era cel mai solemn moment al săptămânii și s-a repetat mult timp, nu-mi amintesc foarte clar dacă până la terminarea clasei a IV-a sau mai devreme.

Am aflat ieri că intonarea imnului a fost impusă prin lege și a creat tot felul de reacții adverse printre români. Ciudat, căci nu mai devreme de 1 decembrie toți își declarau iubirea pentru țară și de la începutul anului suntem practic bombardați cu mesaje de susținere a României și românescului ei. Doamna Cazacu, învățătoarea mea, nu urma nicio lege, pe atunci nu era impus nimic, doar ne sădea încet un spirit responsabil și cald vis-à-vis de țara noastră. Ne preda istoria cu pasiune și, de Ziua Națională, cântam impreună cu mare însuflețire ”Noi suntem români.”

Și vin și întreb: vi se pare chiar atât de grav că a fost impus prin lege? Că, deși s-au sărit vreo două generații, se reia un cult al patriotismului care poate educa viitorii politicieni, filozofi, poeți, ingineri, IT-iști și dascăli să-și prețuiască mai mult țara și să pună alte interese decât cele personale înainte? Ne uităm cu invidie la parada de patriotism a Americii și ni se pare de fațadă. Cu toate astea, la ei nu s-ar întâmpla niciodată ca la întrarea în Stadionul Național gardienii să te pună să-ți arunci steagul tău de acasă la gunoi ca să cumperi altul din incintă, iar acolo să vină un amețit și schimbe versurile imnului. Și acestea sunt doar primele exemple care îmi vin în minte.

O fi pentru că citesc memoriile Reginei Maria și văd cât de mult suflet a putut să pună un străin ca să facă bine unui popor care nu-i aparținea sau o fi pentru că eu chiar am știut versurile imnului și le-am înțeles. O fi pentru că azi e 22 decembrie și știu că niște tineri neștiutori au murit ca eu să am libertatea să scriu cum vreau despre subiectul imnului pe blog. Cert e că eu sunt de acord cu această lege. Și eu am cântat imnul în fiecare luni și nu-s nici fanatică, nici încuiată. Știu când să trag linie când vine vorba despre cât suporți într-o țară și nu-s de acord cu orice lege. Problema generației actuale nu vine din educația de la școală, ci din cea care nu vine de acasă.

Mai deșteaptă-te, române! Pune mâna pe-o Constituție, dacă nu-ți convine, schimb-o, informează-te când votezi, semnează câte-o petiție, implică-te dacă ai vrut democrație și nu mai cânți ”Trei culori cunosc pe lume…”. Nu sta cu telecomanda în mână cârcotind lucrurile mărunte când ți se încalcă drepturi mai elementare decât a-ți pune copilul să îngaime somnoros niște versuri pe care o să le înțeleagă abia când tu nu vei mai primi pensie și o să zaci pe paturi de spital fără doctori.

Credit foto: Stelian Pavalache


  14 Comentarii

  1. Miruna   •  

    Pentru mine,Revolutia,reprezinta un capitol dintr-o carte pe care nu am citit-o,nu am trait-o,doar mi-a fost povestita.Am avut poate norocul sau ghinionul sa ma nasc 2 ani mai tarziu cand cica lucrurile incepeau sa se puna pe picioare … in bine .

  2. daniel rus   •  

    si eu am cantat imnul in fiecare zi la inceputul fiecarei ore. nu a murit nimeni. nimeni nu a ramas cu sechele. ba mai mult, asa l-au invatat si cei care nu il stiau

  3. Billy   •  

    Eu nu sunt de acord, este o dovadă de naționalism împuțit. Nu impui căcaturi d-astea pentru că nu toată lumea vrea să aibă ștampila unei țări pe frunte; fiecare ar trebui să fie liber să aprecieze în orice direcție apartenența față de țara sa.
    Și despre revoluție, ar trebui să fi știut până acum că nu a fost mâna acelor tineri acolo. Regretabil că unii au murit, însă cu sau fără ei tranziția s-ar fi întâmplat oricum. Și astea le zic din surse sigure, de la tineri victime atunci care au supraviețuit.

    • Claudia   •     Author

      @Billy E adevarat, fiecare are dreptul sa aleaga daca va canta sau nu. Cu toate astea, ai fost botezat in religia parintilor tai chiar daca ai ales sa o practici sau nu mai tarziu sau chiar s-o schimbi. Ai dreptul asta, nu?
      Am zis ca la Revolutie au murit tineri, n-am zis ca ei au pornit-o. Nu sunt sigura daca acea tranzitie de care zici tu s-ar fi intamplat asa natural, fara un soc la nivel social. Uita-te la cei 140% de rusi care te contrazic :)

  4. Someone   •  

    Regina Maria era englezoaica, venea din familia regala britanica si avea ca religie simtul datoriei fata de tara pe care fusese aleasa s-o slujeasca. A facut tot ce a trebuit pentru Romania… Clemenceau stie :)

    • Claudia   •     Author

      @Someone Stiu asta. Dar faptul ca a facut-o cu atata gratie si intr-un fel care a unit oamenii pe langa ea ca si cum ar fi fost propriul lor scop e de admirat, nu crezi?

  5. Andrei   •  

    Multi „se dau de ceasu’ morti” atunci cand le ceri sa cante imnul Romaniei dar l-ar canta pe al altora cu placere…satul de ipocriti.

  6. Billy   •  

    @Claudia da, de acord… însă dacă „dresezi” copiii de mici în această direcție, nu cred că vor mai raționa la fel când vor fi capabili să „opt-out”. Ce să zic.. mi se pare exagerat.

    Șoc la nivel social dirijat, numa’ zic. Uită-te la interviuri cu Mircea Dogaru că explică destul de bine ce s-o întâmplat acolo.

    Cât despre cei 140% de ruși nu știu nimic. Any pointers?

    • Claudia   •     Author

      Dar nu e vorba de dresaj… E o chestie de respect fata de niste valori, fie ele reale acum sau in curs de formare prin ei. Doar spun ca un pic de recunostinta pentru unele lucruri pe care le luam de-a gata nu strica sa investim in copiii nostri. Dupa ce vor creste, daca vor avea inteligenta de a cauta raspunsuri si de a pune intrebari incomode, au toata libertatea sa aleaga. Daca nu o au, nu crezi ca mai avem nevoie si de acei oameni care sa execute cu simtire niste treaba? Si ce daca vom avea niste Dorei care sunt patrioti? poate nu se casca gropile dupa o saptamana in asfalt… Nu e chiar atat de alb-negru :)

      Iar despre Rusia, nu ai auzit pentru ca nu au iesit informatiile din tara decat pe internet, de la oamenii simpli http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2011/12/russias-election

  7. Billy   •  

    @Claudia ah ioi dar știam despre faza cu alegerile din Rusia, nu m-am prins la ce te referi din prima. Oricum îs alte timpuri acum după 22 de ani, și ăsta e un subiect mai amplu care îl putem dezbate altă dată.

    Acum dacă am zis dresaj, am zis pentru că în teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget, în perioada de după 7 ani până la adolescența, etapa de acomodare crește, iar acesta este momentul în care copilul iși dezvoltă rațiunea abstractă. Dacă intervenim cu acești factori repetitivi – repetarea imnului – s-ar putea să alterăm acest proces. Nu-s psiholog, însă aș dori o analiză din partea unuia pe această problemă, și de asemenea motivația rațională a acestei legi :)

    • Claudia   •     Author

      Da, adevarul e ca si eu as vrea sa stiu care e motivatia asa din senin. Suna mult mai periculos cand e impus prin lege, cand de fapt, unii o faceau si inainte si poate a avut sau nu efect. Vom vedea. Eu sunt subiectiva din mai multe puncte de vedere, la mine acasa epoletii, steagul si stema au venit pe umerii tatalui meu mai des decat la alti copii si m-au trecut mereu niste fiori placuti cand cantam imnul. Asta nu mi-a intunecat judecata si stiu sa taxez autoritatile si sa-mi cer drepturile pentru ca le cunosc. Asta mi se pare mai periculos: ca nu stim cum putem schimba cu adevarat lucrurile, ca nu ne folosim vocile decat pentru a canta..

  8. Billy   •  

    @Claudia ok tocmai am vorbit cu un psiholog – nu pentru că aveam eu nevoie, dar mai ști :D. Astfel, efectul direct al acestei măsuri impuse este rejecția, demonstrat fiind că un copil va dezvolta o stare de repulise față de aceasta. De asemenea am aflat că Romania a mai trecut prin această etapă odată cu ocupația uniunii sovietice.
    Însă analiza celuilalt efect menționat speculat anterior este mai amplă d.p.d.v. psihologic și depinde și de alți factori.

    • Claudia   •     Author

      @Billy Hm, nu ma asteptam la asta, presupun ca mai e nevoie sa fie imbratisat si de alte masuri. Dupa cum am spus, om trai si-om vedea. Multumesc oricum ca te-ai interesat :)

  9. Andreea   •  

    hmmm, eu in principiu sunt de acord cu tine, Claudia. personal, am crescut in comunism, cu toate lipsurile si indoctrinarile aferente; ca adolescent, faceam misto de tot ce se putea, referitor la chestii patriotice, mi-era pana-n gat de imn, ode, defilari… confundam totul pt ca nu aveam valorile necesare pentru a le departaja. la Revolutie insa mi le-am regasit-valorile- intr-un clipit de pleoapa. eu, o pustoaica ce-abia-si facuse buletinul, tipam in piata, luam bataie la greu de la lobotomizatii de militieni de-atunci, traiam frica mortii in inchisoare la Jilava pentru aproape 2 zile… Valorile astea le descoperi in momente cheie, fie ca-ti sunt inculcate sau nu.

Lasă un răspuns către daniel rus Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *