2011-12-24-18.26.23.jpg

Între patru ochiuri, Crăciunul

Port în păr mirosuri de răcituri și de acasă, am degetele zbârcite de zeamă din varza pentru cele 157 de sarmale pe le-am învelit, de la ligheanul de salata boef pe care l-am mărunțit și încerc să păstrez în memorie momentul venirii acasă de ieri când, după 6 luni de când nu i-am mai luat în brațe pe ai mei, m-au primit cu o masă de cozonaci calzi care mi-au înnebunit simțurile.

Nu-s fanul sărbătorilor de iarnă, cei apropiați mă știu și m-au catalogat drept Grinch acum ceva timp. M-am simțit mereu stingheră de ele și nu m-am bucurat de pregătirea lor niciodată. Detest aglomerația, decorațiunile kitchioase, moșii cu bărbi sintetice, n-o mai suport pe Mariah Carey, nu-mi place să primesc colindători care îți cântă cu ochii la portofel și nu mă bucură niciun mesaj ”Fie ca,” ba dimpotrivă.

Anul ăsta, mai mult ca niciodată, am simțit nevoia să vin mai repede acasă, să stau pur și simplu pe lângă ai mei, care timp de 6 luni au fost doar voci în telefon. Și azi, în fierberea celor patru ochiuri de la aragaz, în timp ce rulam o sarma în viță de vie, l-am simțit aproape pentru prima oară: spiritul Crăciunului. Nu e despre cadouri, nu e despre vacanță, nu-i nici măcar despre colinde și Biserică. E despre ”acasă” și familie, e despre liniștea de a-i avea pe toți sănătoși și adunați laolaltă pe lângă o masă pregătită cu drag. Orice sau oricine înseamnă asta pentru voi.

Gândiți-vă cine sunt oamenii care sunt în jurul mesei voastre de Crăciun. Indiferent cine lipsește și cui duceți dorul, cei care sunt acolo la masa de Crăciun sunt oamenii voștrii intimi și speciali și merită să le mulțumiți că sunt acolo cu voi și pentru voi. Fiți recunoscători că îi aveți și primiți și pe alții pe lângă ei. Bucurați-vă dacă sunteți toți sănătoși și aveți grijă unii de alții.

Pentru prima oară știu exact ce vă doresc când vă spun Crăciun Fericit și sper că știți că-i din tot sufletul.

2011-12-24 18.26.23


  10 Comentarii

    • Claudia   •     Author

      cumpara-mi tu altu frumos! (e cel mai vechi glob din brad, e de cand eram eu mica)

  1. muntele   •  

    când o să ajung la 300 de clătite, o să încep cu recordul la sarmale. când o să ajung la 157 de sarmale, o să fiu suficient de copt încât să mă cer de nevastă.

    • Claudia   •     Author

      @muntele Inseamna ca ar trebui sa-mi iau un inel dragut si sa ma cer, da?
      @miruna Asemenea! Si btw – ai fost comentariul no 1000 aici pe blog 😀 Multumesc!!!

  2. Corina Ghirvu   •  

    Frumos Clau! M-ai emotionat si de ce sa nu recunosc o lacrima pe obraz s-a prelins! Tine-i aproape pe toti cei dragi de sarbatori, bucura-te de ei, cat mai suntem , cat mai sunt……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *