Integrare in UE absolut

Stiu ca probabil sunteti pe la birouri si as vrea sa nu va supar. Dar as vrea sa va bucurati pentru mine. Nu cred ca m-am simtit de mult tare atat de linistita si de relaxata ca acum. Excursia asta este exact ce mi-am dorit: sunt unde vreau, cu cine mi-s dragi, vad in fiecare zi o gramada de lucruri noi si nemteste organizate si, in general, este genul de excursie pe cat in spatiu cat in interior. O calatorie care imi ofera pe tava raspunsuri la angoase si intrebari care ma chinuiau fara sa-mi dau seama intre doua joburi si inca vreo trei obligatii, intre timp aparent putin si griji aparent gigantice.

Da, sigur ca pusi in fata unor situatii mai mult sau mai putin limita, avem tendinta sa le traim la maximum. Dar este aici o relaxare si o normalitate intre liniile milimetrice, intre programul impecabil al transportului, o joie du vivre intre reguli care imi traseaza noi valori. Stilul asta latin, cu norme sociale impuse de grup – acel „trebuie sa”, acel „lasa-ma sa te las” si „lasa ca merge si asa” romanesti ni se par ca se potrivesc, dar la finalul zilei, in loc sa bem un (singur) pahar de vin si sa stam cu cei dragi la o vorba fara griji, cadem morti de oboseala si incarcati de ganduri negre si de lipsuri. Ne impingem singuri la excese de tot felul care ne strica atat fizic, cat si interpersonal. Iar asta ne consuma pe fiecare in parte si apoi ca popor intreg.

Nemtii sunt aproape exagerat de amabili si, cel putin in Hanovra, nu am gasit acea raceala caracteristica. Am identificat-o mai mult ca o nevoie de a fi concentrati la ceea ce fac si apoi sa aiba timp si dispozitie sa se bucure de viata. Ii ajuta mult si starea economica, fara indoiala. Se castiga bine cu munca mai putina, programe flexibile si fezabile. Duminica totul e inchis, in afara de restaurante, cafenele, muzee si biserici. La ora 5 se inchide muzeul? La 5 si 1 minut se incuia poarta in timp ce noi ne imbracam afara pentru ca nu credeam ca o sa se intample asta chiar la fix. Mall-urile au usile ferecate si toata lumea sta cu prietenii si cu familia, lucru care mi se pare mai mult decat firesc.

Au o relatie cu sinele mult mai armonioasa si cauta mereu sa se dezvolte – au hobby-uri, citesc, fac tot felul de cursuri si nu isi conduc vietile doar pe regulile general impuse de societate. Sau culmea! societatea le impune sa gaseasca solutii mai potrivite vietii mai bune: scumpim in mod aproape nesimtit transportul si ii obligam sa mearga pe bicicleta, nu acceptam fumatul in interior nicaeri ca sa n-o mai faca atat de des – pana la urma minoritatea va deveni majoritara in mod sanatos. Prejudecati? Lasam asta pentru altii.

Nu-mi trece prin cap sa plec din tara, chiar daca nu ma leaga nimic altceva decat familia si sunt mai mult ca sigura ca m-as descurca oriunde foarte bine. Dar imi doresc din suflet sa ne putem urni din mlastina in care ne aflam si sa constientizam ca numai uniti de obiective putem duce vieti mai bune, numai avand incredere ca doar actionand putem schimba si ca suntem mai multi decat credem ca ne dorim aceleasi lucruri.