Anthony_Hopkins.jpg

Inspirație – Sir Anthony Hopkins

Am mai scris despre el când am văzut concertul lui Andre Rieu și, spre rușinea mea, atunci am aflat pentru prima oară ce artist complex este Anthony Hopkins. Eram o mare admiratoare a carierei lui actoricești, dar nu m-aș fi gândit ce om sensibil e cel care l-a jucat pe Hannibal Lecter.De acolo, curiozitatea m-a dus să descopăr un contemporan absolut genial atât în carieră cât și în viața privată.

În afară de faptul că am rămas profund marcată de acest vals aproape perfect pe care l-a compus, am aflat despre el că și-a început viața de artist ca și compozitor. Dar soarta i-a fost cumva împotriva acestui talent și după ce a terminat armata a ajuns în America unde l-a împins apoi către actorie și a lăsat muzica pe planul doi.

Luna trecută Anthony Hopkins și-a lansat primul CD. Albumul se numește Composer și este o încununare fericită a celor 74 de ani pe care îi are și la care este surprinzător de activ și absolut lucid în tot ceea ce face. Muzica lui este ca un film, nu neapărat nouă și inovativă, ori ceva ce n-am mai auzit, dar mai degrabă fascinantă prin faptul că deschide o fereastră către mintea și sufletul omului Hopkins.

Dar geniul lui Hopkins nu se oprește aici. A declarat că mereu a avut o pasiune pentru pictură și, ca și muzica, a revenit după ce a hotărât că vrea să reducă rolurile din filme pentru că se simțea obosit. Odată ridicată presiunea actoriei, chiar dacă era o fructuoasă pasiune, s-a simțit eliberat și inspirat să reia muzica și pictura. De altfel, el l-a interpretat pe Picasso în 1996, în filmul Surviving Picasso pe care intenționez să-l revăd.

Încurajat de soția lui Stella Arroyave, a arătat lumii picturile lui pentru prima oară în 2010, la Londra. 

Anthony_Hopkins

Hopkins-Art-002

E un om fascinant, un singuratic care preferă să își ducă viața de zi cu zi liniștită, fără complicații și fără oameni negativiști. Spune despre el în diverse interviuri că este un perfecționist care duce uneori totul la extrem: citea scenariile și de 250 de ori, iar de la o vreme învață pe de rost poezii ca să-și mențină mintea antrenată. Shakespeare, Yeats, oare cum sună poeziile voastre cu accentul minunat al lui Sir Hopkins?

Filozofia lui?

"Clarity and courage, and just get on with it. That’s my philosophy. Stop ­trying to impress people by mumbling, because it’s boring, and stop belly-­aching. I don’t waste time, you know.”


  4 Comentarii

  1. Ciprian   •  

    Foarte frumoasa melodia, nu o stiam.
    Filmul Hearts in Atlantis l-ai vazut? E diferit fata de filmele in care joaca el de obicei, diferit fata de rolurile din Hanibal, Fracture..

    • Claudia   •     Author

      Nu l-am vazut, dar mi-am propus sa-i vad toate filmele dupa ce am descoperit despre el. Mi se pare fascinant :)

Răspunde-i lui Ciprian Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *