Două ore de magie–Havasi!
Când vă imaginați un concert de pian, probabil că vă gândiți că un pianist în frac se așează la instrument, își pocnește ușor degetele, deschide partitura și începe să cânte corect, elegant și armonios. Asta până mergeți la un concert de-al lui Havasi, căci din acel moment, toate concertele vor avea un minus emoțional pe care nu-l veți putea suplini decât mergând din nou la un concert de-al lui.
Am mai scris despre Havasi acum câteva luni când mi-a oferit o lecție despre libertate și am început să-l ascult în diverse ipostaze. Dar ce am văzut pe scena Sălii Palatului mi-a spulberat toate așteptările și m-a făcut să regândesc absolut toate cererile pe care le aveam de la un artist și, în special de la pian.
Havasi a avut un show unitar, închegat, purtător de povești sensibile, în care s-a împletit și pictura: The Brush and Piano Project e un tribut pentru cel mai îndrăgit pictor maghiar, MIHÁLY MUNKÁCSY. Cum surprizi o pictură în muzică și cum faci un pod de artă între un secol și jumătate? N-aș fi crezut că am putut să privesc un tablou cu urechile, dar Havasi a făcut asta.
Tot aici și–a făcut loc și arta modernă: The Drum and Piano Project, o colaborare cu toboșarul Endi. Prima a fost prezentată în premieră în cadrul acestui turneu, iar de a doua știam deja de ceva vreme și a fost descrisă ca fiind un punct de întâlnire între Conservator și stradă. Endi e un rebel tatuat, care dă din cap nebunește și trăiește toate ritmurile cu maximă intensitate. De altfel, nici însuși Havasi nu e departe – părul grizonant se încăpățânează să stea ciufulit, fracul este înlocuit de camăși cu guler înalt și sacouri de velur, nu folosește partituri și uneori, în febra interpretării, scaunul nu-și mai are rostul căci maghiarul închide ochii și parcă plutește, se ridică în picioare și atinge clapele atât de repede încât ochii nu-l pot urmări. Cei doi sunt atât de diferiți, dar au atât de multe în comun: amândoi rescriu regulile în muzică și chiar dacă șochează, ar putea atrage atât un public mai conservator, dar și unul tânăr, iar asta e cu adevărat ceva rarisim.
O mențiune specială ar trebui să primească și regizorul care i-a gândit jocul de lumini de pe scenă. A recreat furtuni, fluturi, răsărituri și a acompaniat perfecțiunea.
Havasi nu e un compozitor obișnuit. El a vrut mereu să aducă pianul în secolul 21 și să-l prezinte lumii ca fiind un instrument cool. De fapt, era păcat ca pianul să rămână bătrân atât de tânăr – existența lui se întinde doar pe 200 de ani. Havasi vorbește cu emoție despre tot ce-l inspiră, se înclină după fiecare melodie în fața celor peste 100 de artiști din orchestra care a făcut magie pură pe scenă. I-a menționat chiar și pe oamenii care îl contactează pe Facebook și care îi mulțumesc pentru clipele pe care le dăruiește pentru că toate aprecierile de acest fel sunt hrană pentru un artist.
Ne-a anunțat că peste un an revine la București. Anul acesta, Sala Palatului a fost plină ochi, iar biletele s-au epuizat cu multe zile înainte semn că față de anul trecut, vorba s-a răspândit cu succes și nu m-ar mira să aibă nevoie de două zile de spectacol la București. Aș vrea să mergeți cu toții – e absolut fenomenal să ai pielea de găină aproape 2 ore încontinuu.
Cam așa ar trebui să arate un public gata să-l primească în toată desfășurarea sa artistică.
as putea sa scriu o groaza, dar o sa fiu scurt,
la anu, imi voi cumpara bilete mult mai scumpe ca anul asta 😀
si cu asta am spus tot 😀
Eu nu am putut încă să scriu despre seara de sâmbătă, fiindcă nu mi-am găsit cuvintele. Aveam așteptări enorme, dar mi le-a depășit categoric, a fost divin. Abia aștept anul care vine, încep să strâng bani pentru un bilet mai în față 😀
@Cezar si Miss I – Dragilor, n-aveti idee ce tare ma bucur ca ati gasit acest articol si ca stiti exact despre ce vorbesc. Ce am asternut eu aici pe taste nu a surprins nici pe jumatate din tot ce am simtit, dar am incercat sa ma desprind incat sa pot scrie si pe intelesul celor care nu au fost. Am stat cu cursorul in fata o zi intreaga incercand sa leg 3 fraze ca mi-as fi dorit sa scriu doar „A fost senzational” de 100 de ori :))
omu este un fenomen, si mie unu imi place. atmosfera este de departe mult peste orice am putut sa imi imaginez, cand am iesit din sala.. si am vazut afisul… stateam si ma intrebam.. eu chiar am fost la un concert simphonic??? pentru ca sincer.. nu am simtit asta.. a fost mult mai mult de atat, si chiar daca aveam asteptari foarte mari din partea concertului tot am iesit inmarmurit.. daca putea de sambata sa imi rezerv bilet pentru concertul de anul viitor o faceam fara sa stau pe ganduri. havasi si endi impreuna sunt superbi
si inca o chestie, nu stiu daca ati obervat.. situl lui este in 5 limbi, maghiara, engleza, germana, chineza si romana…. nu are franceza, nu are spaniola dar are romana… cred ca spune multe despre cum se simte si el cand vine la noi
Imi dai voie sa nu fiu de-acord cu tine?
Mie personal imi place cat de cat melodia aceea de la Drum and piano project – Freedom. Piesa „The storm” insa, mi se pare o piesa cantata de copii mici. Incearca el s-o mai infrumuseteze cu anumite ritmuri foarte rapide dar, in esenta, raman doar 5-6 note repetate in continuu. Ceva de genul acesta cantam eu pe la 10 ani cand primisem cadou o orga electronica si ma prosteam la ea.
Bine ca nu canta la vioara, c-ar strica farmecul unui instrument cu-adevarat nobil. L-ar „maneliza”
Claudiu – eu iti dau voie sa nu fii de acord cu mine, Doamne fereste de cenzura. Dar s-ar putea sa fii singurul de aceasta parere