Despre curajul necunoscutului
Un coleg mi-a povestit următoarea întâmplare petrecută în 1995 și m-a pus pe gânduri pentru că, după analiză îndelungată, nu-mi dau seama ce-aș face în cazul de față.
Un tânăr român, de 21 de ani, se hotărăște să trăiască ”visul american”, nemulțumit de ce avea România de oferit. Alege întâmplător un loc pe harta Statelor Unite ale Americii și cel mai apropiat oraș mare de acel punct. Locul era Atlanta și după toate formalitățile, își cumpără bilet dus cu destinația Atlanta, cu plecare imediată.
Ajunge în America iar la aeroport își pune întrebarea: ”Ce fac acum?” Nu cunoaște pe nimeni, nu are decât 200 de dolari, nu prea știe limba. Primul lucru pe care îl face este să cumpere o carte de telefoane groasă, numai bună de lăsat un om inconștient și o cola cu gust adevărat american. În timpul în care bea cola, caută un nume de român în cartea de telefon și după o oră îl găsește la litera I pe domnul Ionescu X.
Schimbă bani, iar cu monezile sună de la un telefon public la numărul pe care l-a găsit. Îi răspunde o puștoaică, fiica domnului Ionescu. Ea nu știe să vorbească românește, dar înțelege. Tânărul vorbește o engleză stricată dar o înțelege. Cumva reușesc să comunice și de la fată află că Ionescu nu e acasă dar se întoarce la ora 6 jumătate seara de la birou.
Românul se plimbă în jurul aeroportului până la înserare și la 7 fără 20 mai sună o dată la dl Ionescu acasă. Îi răspunde însuși stăpânul casei, care vorbește românește ca și cum ar fi plecat ieri din țară. Tânărul îi spune cine e și începe să-I zică povestea lui: că nu are pe nimeni, că nu știe prea mult din limbă, dar că vrea să reușească în SUA și are nevoie de ajutor pentru asta. Ionescu îl ascultă cu luare-aminte, îi pune câteva întrebări și se hotărăște să-l ia de la aeroport. Îl ia în casa lui, îl învață limba, în două luni îi găsește de muncă la un șantier și îl mută într-un apartament închiriat.
Acum tânărul are o familie, trăiește în Atlanta iar domnul Ionescu este prietenul lui cel mai bun. Sunt împărțită între impulsul de a ajuta și neîncrederea în necunoscuți, mai ales emigranți… din România. Întrebarea este: dacă ați emigra, ați primi un român în casa voastră, să-l ajutați să-și trăiască și el visul emigrării?
Tweet
Mi-ar placea sa raspund ca da. Din nefericire, aproape sigur n-as avea incredere sa-l iau in casa.
Mi-ar placea sa raspund ca da. Din nefericire, mai mult ca sigur, n-as avea incredere sa il iau in casa.
acesta este idealul visului american pentru romani. intrebare "visul american se poate construi numai in america?". exista un "vis romanesc?" am citit demult o carte "pamantul spanzuratului". era inainte de razboi (cand era capitalism in romania). un taran cu o casa de copii a vazut ca in fata casei sale este un teren necultivat si "fara stapan". s/a apucat omul sa/l curate si sa/l desteleneasca. apoi l/a semanat. intr/una din zile opreste in fata casei o trasura si un … domn ii spune ca de acum incolo va trebui sa dea la stat o suma de bani pentru ca (nu/i asa?!?) a devenit agricultor. ei bine, in noaptea urmatoare omul nostru (roman) s/a spanzurat. visul lui s/a facut tandari.
Dle Avadanei – Povestioara dumneavoastră e cam tristă, se pare că omul respectiv n-a fost suficient de puternic. Ceea ce nu e cazul unui emigrant care riscă așa de mult..
da, aş face asta, cred că doar pe principiul Ce ţie nu-ţi place, altuira nu-i face. Nu mi-ar plăcea să cer ajutorul şi să nu-l primesc.
Claudia, ca si tine, sint impartita. Sint multe variabile de luat in considerare si pina nu as fi pusa in situatia respectiva, e greu sa imi dau seama ce as face in acel moment. Ca femeie si mai ales daca locuiesc singura, probabil ca nu. Daca as avea familie etc e posibil sa da. As merge pe instinct, in general e bun
Depinde de cum ar fi si cum as percepe eu acea persoana. Cita incredere mi-ar inspira.
Vă mulțumesc de răspunsuri, dragelor! Știam eu că sunteți sufletiste din cale-afară 😀
Impulsul momentului e sa spun ca da, desi poate pusa in fata faptului nu as mai fi asa de sigura ca ar fi bine sa il ajut. Sunt sceptica de felul meu si nu prea cred in bunatatea oamenilor, drept pentru care probabil as analiza putin inainte de a lua o decizie.