De câte ori ai spus: „De luni merg la sală”?
E început de an şi de multe ori, principalul obiectiv pe listele multora dintre voi noi este să facem mai multă mişcare, să dăm jos kilograme acumulate în anul ce tocmai a trecut, sau pe cele de sărbători etc. Ca şi voi probabil, eu am avut planul acesta de multe ori în ultimii ani, nu mereu pentru kilograme în plus (deşi, mereu e ceva de dat jos de pe undeva), ci pentru o mai bună condiţie fizică sau pentru o remodelare corporală într-o zonă anume.
Anul trecut pe vremea asta, însă, nu aveam gândul acesta. Tot ce îmi doream era să se oprească durerile lombare care împlineau o lună şi doar se agravau. Trăiam cu trei antiinflamatoare pe zi, la început cu cele de 200mg şi peste altă lună cu cele de 400mg. Fusesem la medic, indentificasem o problemă, însă mai aveam de aşteptat până în martie cu RMN-ul. Voi povesti într-un articol separat episodul cu durerile lombare şi ce am făcut ca să scap de ele. Cert e că la momentul respectiv (ian 2016) nu vedeam momentul în care mă voi mai trezi fără dureri sau voi reveni la un stil de viaţă activ. Nici să merg pe jos nu puteam fără o doză mare de antiinflamator, de sport nu putea fi vorba, altceva decât kinetoterapie.
Fast-forward luni mai târziu, îmi recăpătasem controlul cât de cât, însă am rămas cu o mobilitate scăzută în zona lombară, cu toate exerciţiile de kinetoterapie şi plimbările lungi pe care le făceam. Îmi doream să fac ceva tonifiere şi pentru alte zone care au păstrat urmele lipsei totale de mişcare din ultimul an. Nu că aş fi fost eu vreo sportivă, însă mi-era teamă să merg la sală, cu înotul nu m-am descurcat foarte bine şi oboseam prea repede, aşa că rămăsesem cu o dilemă.
Apoi a venit o propunere cu antrenamentul EMS (electrostimulare musculară) cu XBody de la Pure Shapes. Mi-am spus că oricum am încercat de toate în 2016: ce mai conta încă unul? Oricum m-am oprit din orice îmi făcea rău sau nu-mi mai făcea bine.
Ce înseamnă EMS şi XBody?
Tehnologia este disponibilă din anii ’50, a fost inventată în Rusia şi apoi folosită prima dată la scară mai mare în SUA în anii ’70.
Aceasta tehnică este recunoscută în medicina generală, reabilitare post traumatică, însă şi pentru remodelarea corporală, slăbire rapidă sau obţinerea unui abdomen plat. Aparatul XBody transmite un impuls vestelor prin care contractă muşchii, iar apoi, la finalul antrenamentului poate emite şi vibraţii relaxante.
La Pure Shapes vii doar cu hainele de pe tine şi, eventual, cu lenjerie de schimb pentru că fie vrei transpira abundent, fie se va uda de la costum. Vestele conţin paduri de cauciuc tip electrozi care se udă puţin cu apă, corespondente fiecărei grupe mari de muşchi, le iei pe tine pe costume de sport pe care le primeşti acolo. Nu ai nevoie de echipament suplimentar, nici măcar de încălţăminte, eu m-am descurcat şi în şosete.
Vesta şi pantalonii te conectează la „placa de bază” – un aparat foarte prietenos care controlează intensitatea impulsurilor pe grupe de muşchi, dar şi tipul de stimulare: pentru slăbit – impulsuri scurte, par mai superficiale, pentru tonifiere – impulsuri mai lungi şi mai profunde, pentru masaj – impulsuri foarte lungi, mai blânde şi foarte profunde.
Principiul e aşa: noi folosim cel mai des un anumit tip de fibre musculare superficiale pentru mişcări simple: stat vertical, dat din mâini şi picioare. Fibrele următoare sunt utilizate când avem nevoie de mai multă putere pe termen scurt (pentru a aduce coşul de rufe ude de ex.) sau ceva foarte greu (pentru a te ajuta să muţi maşina de spălat). Cu toate acestea, ele sunt cele pe care le lucrăm pentru modelarea corpului, care dau formă şi rezistenţă, dar şi cele care necesită mai multă energie, deci, depozite de grăsime.
Aparatul XBody stimulează aceste tipuri de fibre într-un timp foarte scurt, de aceea rezultatele sunt mai rapide şi mai vizibile. În acest fel, ceea ce faci în 20 de minute la Pure Shapes este echivalentul a aproape 2 ore la sală cu exerciţii obişnuite.
Ce am făcut eu?
Obiectivul meu principal la începutul antrenamentelor nu a fost neapărat de a slăbi, chiar dacă, după cum spuneam mai sus, e mereu un obiectiv într-o oarecare măsură. Obiectivul meu a fost de tonifiere, să îmbunătăţesc aspectul pielii – adică reducerea celulitei – şi, cel mai important, să duc muşchii spatelui meu la un alt nivel şi să-mi recapăt elasticitatea coloanei. Sau să văd dacă se poate măcar.
Ceea ce am făcut la kinetoterapie în ultimul an m-a ajutat să scap de dureri, dar nu şi să-mi redea mobilitatea mişcărilor fără griji. Dacă mă aplecam sau stăteam la 90 de grade, simţeam că „mă ţine” ceva, că spatele nu-mi permite mai mult.
La prima şedinţă, stai de vorbă cu antrenorii care îţi pun întrebări despre starea ta generală, despre câtă mişcare faci (sau lipsa ei), despre problemele de sănătate şi poate despre alimentaţie dacă este cazul. Eu am mers la ei cu RMN-ul şi diagnosticul şi am aflat că antrenorii sunt şi kinetoterapeuţi, aşadar, vor avea grijă să nu fac mişcări nepermise şi să îmi recomande exerciţii de pe urma cărora să beneficiez de maximum de rezultate.
Antrenamentele sunt individuale, cu antrenorul doar atent pe tine, ceea ce te motivează enorm şi e mereu gata să îţi sară în ajutor – cu o corectare a poziţiei, cu o încurajare, cu răspunsul la orice îţi trece prin cap legat de ce faci acolo. Sunt glumeţi, relaxaţi şi profesionişti, mereu mă simt foarte bine când ajung acolo.
După cum spuneam, antrenamentul efectiv durează doar 20 de minute, dar ai rezultate de 2 ore, cu tot ce înseamnă asta: transpirată lac, roşie la faţă, cu febră musculară motivantă – cu cât mă doare mai rău, cu atât mai mulţumită eram că fac ce trebuie. Intensitatea impulsurilor şi a exerciţiilor se ajustează pentru fiecare persoană în parte, dar eu am încercat mereu să văd cât suport şi apoi să încerc nivelul următor. Dacă devenea prea greu sau mă deranja ceva, ceream în timpul exerciţiilor un nivel mai redus al impulsurilor, dar încercam să fac mai corect mişcările.
La final de tot, ai câteva minute de EMS pe modul masaj şi te poţi bucura de un efect de relaxare totală. Apoi te schimbi, te duci la duşul de acolo unde ai absolut tot ce îţi trebuie: şampon, balsam, gel de duş, prosoape, chiar şi deodorant, uscător de păr, spumă, gel. La antrenamentele de dimineaţă, mă machiam acolo şi plecam direct la birou: în 40 de minute eram gata cu toate.
Ce am obţinut după o lună de antrenamente?
Când spun o lună, spun două antrenamente pe săptămână şi trei în ultima când prinsesem gustul şi nu mai făceam febră musculară atât de mare.
Numeric, am dat jos 4 cm de pe abdomen şi unul de pe fiecare braţ. Am pus un cm pe coapse pentru că mi-a crescut masa musculară. Ca număr de kilograme, nu s-a întâmplat nimic, dar cm respectivi au fost înlocuiţi de fibră, iar eu nu am ţinut *chiar* niciun fel de regim: am mâncat absolut obişnuit, cu carbohidraţi cu totul. E drept, nu junk, că mi-era milă de munca mea, dar fără restricţii.
Dar e mai puţin relevant, nu m-am dus pentru cifre, ci pentru:
- un aspect îmbunătăţit vizibil al pielii – mai puţină celulită în mod clar
- un tonus mult mai bun – pot urca scările până la departamentul de grafică de la mine de la birou (et 3) fără să simt că mă sufoc
- nişte pătrăţele şi nişte şănţuleţe pe abdomen pe care nu le-am mai văzut din 2011
- chef de mai multă mişcare – de sărbători, departe de sală, m-am apucat de abdomene şi fandări
- elasticitatea pierdută a spatelui! Da, fără să-mi mai fac exerciţiile de kinetoterapie, nu doar nu am avut dureri, ba chiar am trecut, aşa cum am sperat, la nivelul următor de confort al zonei lombare. Ca să spun mai direct, mă simt, după un an, ca înainte de acest episod dureros.
Dacă vi se pare convingătoare experienţa mea, cei de la Pure Shapes oferă şi o reducere în numele meu la prima şedinţă de probă: 30 de lei. Doritorii vor putea beneficia de acest preţ la prezentarea codului “Claudia Tocilă” la momentul plăţii. Atenţie totuşi, oferta este valabilă doar pana la sfârşitul lunii ianuarie. Pentru o programare puteti accesa acest link. Nu uitaţi, nu băgaţi în seamă preţul care vă este afişat. Prezentaţi codul şi veţi beneficia de reducerea mai sus menţionată. Pentru mai multe poze şi noutăţi în timp real, le puteţi accesa pagina de facebook.
Ne vedem acolo? Eu îmi reînnoiesc abonamentul și luna aceasta
De multe ori am incercat sa merg dar….
dar?