venus-the-two-faced-cat.jpg

De fapt, cine suntem?

Nu mă șochează nimic mai tare în lumea asta decât oamenii care se schimbă 180 de grade. Azi suntem prieteni, ne sfătuim, ne declarăm reciproc respectul nemărginit și ne facem promisiuni de tot felul, planuri pe termen mediu și lung și dintr-o dată, unul o ia razna complet și se transformă atât de mult că nu mai știi nici tu cine ești.

Nu mă refer doar la dimensiuni romantice, nu doar la relații. Ci la voi toți care induceți în eroare oameni de bine, pe care îi manipulați până treceți pârleazul, care vă folosiți de ei cu zâmbetul pe buze, care vă aratați interesați de viața lor și le dați de înțeles că reprezintă un sprijin pentru voi și că prezența lor în viața voastră e valoroasă. Vă știți voi.

Oi fi eu defectă, dar funcționez pe un singur model în relațiile cu oamenii: îmi placi (prietenește, profesional, romantic) – îți arăt, îți spun, îți demonstrez. M-ai dezamăgit, m-ai supărat, ai devenit insuportabil – îți spun, mai subtil sau mai direct, dar nu te las în ceață. Te previn și te anunț, dar nu mă îndrăcesc dintr-o dată și încep să mă port ca un om de nimic doar ca să joc țonțoroiul pe nervii tăi, ca să te întrebi ”lu asta ce i-am făcut?”

Da, sunt civilizată și amabilă cu oameni pe care nu-i plac foarte mult. Dar nu le dau de înțeles că putem fi altceva decât cunoștințe decât dacă constat că am evaluat greșit. Niciodată invers.

Și pe cât pot să înțeleg că oamenii fie se prefac, fie se schimbă fundamental, e atât de șocantă turnura asta la unii că, deși n-am făcut nimic diferit și mă știu cu o conștiință curată, mă trezesc întrebându-mă lângă cine am lucrat, iubit, vorbit? Care e adevărata față?

În optimismul meu și în prezumpția de nevinovăție pe care o acord unora, sper că e fața aia pe care am admirat-o. E optimismul meu și e o încercare evidentă de a-mi păstra sănătatea mintală, căci unii or să primească un Oscar la intrarea în iad.

venus-the-two-faced-cat


  20 Comentarii

  1. Marius Matache   •  

    E ca partea cu prezumtia de nevinovatie: oamenii in general dezamagesc, dar nu ar fi corect fata de cei care inca nu au aparut in viata ta sa spui din start „toti oamenii ma vor dezamagi la un moment dat”.
    Ca unii considera relatiile umane ca pe obiectivele de vanzari…human nature? :-)
    PS am un interes la tine, de-aia am comentat :)))

  2. rocsanab   •  

    In trecutul meu, de fiecare data cand mai intalneam o persoana de acest gen printre „prieteni” sufeream enorm, dar am descoperit ca ar cam trebui sa invat ceea ce reprezinta egoismul si sa trec mult mai repede mai departe. Este tare greu sa inveti aceasta metoda, inca sunt pe la prima lectie de ceva timp incoace, dar cica este cea mai benefica noua.

  3. Georgiana   •  

    Chiar pe sufletul meu ai scris articolul asta 😀 Iar la partea cu lasatul in ceata…ai pus punctul pe ,,i”. Stii tu :)

  4. Claudia   •     Author

    @Make – Tu te incadrezi intre cei pe care ii plac si le zic, deci suntem bine :)) N-as baga niciodata in aceeasi oala pe cineva pe care abia am cunoscut, chiar daca o doza de precautie se aplica, bineinteles.

    @Rocsana – Eu am trecut cu eleganta la pasul doi: nu mai sufar, dar nu pot sa nu fiu socata :))

    @Georgiana – Ca sa spun asa… imi iau inspiratia de peste tot, chiar daca nu precizez sursa :)

  5. Serban   •  

    Eu am obiceiul să iau toată lumea de bună. Bineînţeles că se dovedeşte uneori a nu fi cum am crezut eu, dar ştiu că măcar le-am acordat o şansă. :) Oamenii ăştia schimbători, despre care vorbeşti aici, nu sunt cei pe care ţi i-ai dori în preajmă (sau nu ar trebui să ţi-i doreşti).

    Dacă le spui oamenilor în faţă ce crezi despre ei… eh, aici apare problema. Unii se supără, alţii nu. Pentru că primii sunt obişnuiţi să fie periaţi ca în copilărie, cei din urmă au învăţat ceva din viaţă.

    Însă tu eşti diferită de cei despre care vorbeşti în articol?

    • Claudia   •     Author

      Dupa cum am scris in text, le acord prezumptia de nevinovatie, cu rezerve. Dar din moment ce am scris despre asta, nu ti se pare evident ca ma deranjeaza si nu inteleg comportamentul acesta in primul rand pentru ca nu sunt capabila de asta? In general, lucrurile care sunt diametral opuse de valorile mele de baza ma socheaza si nu le accept usor. Deci, raspunsul la intrebarea ta este DA, sunt diferita de ei si daca auzi altceva (fara un motiv, caci despre asta e vorba) sa imi spui si mie. Am mare incredere ca n-o sa se intample pentru ca asa am fost educata.

  6. Serban   •  

    Prefer să te cunosc personal, nu să aud părerea altora. Iar dacă eşti exact cum spui, felicitări! Să nu te schimbi!

  7. alioja   •  

    nu cred ca nu ai cum sa suferi. daca nu am mai suferi, inseamna ca nu ar exista implicare si nici sentimente. si fara astea nu poti trai

    asta referitor la raspunsul tau dat Rocsanei

  8. Stefan Murgeanu   •  

    eu sunt genul care am incredere totala in oameni si le acord prezumtia de nevinovatie 100% din start

    ca mai sunt unii care dezamagesc, evident, dar acestia se cern singuri, nu imi bat eu capul prea mult din cauza asta

    N E X T :)

  9. Laura   •  

    Am trait de atatea ori pe pielea mea experienta descrisa de tine, incat am format un mecanism de auto-aparare care nu ma mai lasa sa aplic prezumtia de nevinovatia. Nu mai pot. Imi cladesc increderea in timp, pe baza faptelor. Si sunt experta in gasit scuze cand si dupa „n” ani descopar lucruri la care nu ma asteptam, de la oameni la care nu ma asteptam. Sunt cea mai buna „inventatoare de scuze”. Pentru ca uneori doare mai putin sa ma mint singura, decat sa accept ca ma mint ei…

  10. Paula   •  

    Imaginea ta ma pune pe ganduri, sunt pisici care au ochii albastri si blana neagra?

    Sunt de parere ca adevaratele persoane sunt cele cu doua fete, imaginea lor reala fiind rezultatul oscilari dintre o fata sau alta.

  11. andrei cismaru   •  

    eu is taman invers fata de Stefan. La prima interactiune, plec de la premisa ca persoana respectiva are un scop ascuns sau ceva. Cu timpul ajung sa am incredere si sa abordez situatia altfel. Stii cum e „daca tu esti paranoic, nu inseamna ca ei nu te urmaresc”

  12. Butnaru Irina Elena   •  

    clau , perfect adevarat!

  13. Costin   •  

    Suntem oameni si alegem tabele in functie de nevoile si beneficiile aduse. Un instinct de „supravietuire” foarte des utilizat. „Paranoia” lui Andrei mi se pare indreptatita. Nu de alta dar o folosesc si eu. :)

  14. Laurentiu Buica   •  

    Adevărata față nu o să o știi niciodată. De fapt nu știi nimic cu adevărat ci doar frânturi și povești din ce vrea cealaltă persoană să-ți dezvăluie. Și oricât de bine vă înțelegeți vor fi momente în care efectiv rămâi blocat și te gândești dacă X a meritat efortul după anumite situații.

    Oamenii întotdeauna joacă poker, fie că vor fie că nu vor. E doar metoda lor de a se închide într-o carapace protectivă când văd semnalele că te apropii prea mult.

  15. Mihai Buninet   •  

    Multa lume ar trebui sa gindeasca serios la ce ai scris si sa se autodefineasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *