De duminică

E 11 fără 20 și printre genele grele de somn îți trece o rază de lumină caldă. Deslușești pe ceasul alb limbile și îți faci un calcul rapid: ”Am dormit… 10 ore?” Aha, deci mai merge o oră-două. Doar e duminica.

Fiecare întoarcere, fiecare zvârcolire în pat devine o durere surdă dar insuportabilă, semn că trebuie să te trezești. Ai o audiență cu brunch-ul: omletă, plăcintă, cafea, ziare, bloguri și muzică.

Orașul de duminică este altul. Orașul de duminică pe timp de vară este o reală plăcere: un turist rătăcit căruia un ghid entuziast îi explică sensul Cartofului din Piața Revoluției, treceri de pietoni la care așteaptă 2 mașini care oricum nu se grăbesc, chelneri ațipiți revenindu-și din mahmureală.

O biserică catolică răcoroasă, perfect goală și atât de liniștită încât îți auzi respirația. Fără icoane care sufocă, fără artificii inutile care să-ți distragă atenția de la motivul vizitei tale în clădire. Te resetezi pe un buton interior care merge apăsat în condiții de armonie cu ce-i în jurul tău: fie apă sărată de mare, fie strălucire de baltă dulce, fie aer tare de munte, fie verde, fie cântat de cocoși și aromă de ardei copți. În cazul meu, o biserică solemnă și sobră, dar atât de primitoare….

Butonul a fost atins.

Hai, că mâine o luăm de la capăt!