wlEmoticon-openmouthedsmile.png

De acum poate să înceapă

Ce m-am entuziasmat eu pe 31 gândindu-mă că ”gata, mâine începe noul an” și că ”de mâine nu-știu-ce-se-întâmplă” când de fapt 1 a fost, ca întotdeauna, o zi pe jumătate pierdută în somn greu și dureros pentru degetele chinuite în tocuri. Cealaltă jumatate, însă, a fost destul de plină de inspirație și de planuri.

M-a ținut starea asta fix… 24 de ore și deja simțeam că am o tonă de lucruri de făcut, cărți de citit, locuri de văzut, bani de mișcat, oameni de întâlnit și toate celelalte gânduri pe care ți le aduc cu ele planurile noi. Of, la naiba că terminasem atât de bine anul și intrasem așa de liniștită, ce mi-a trebuit să mă complic?!

Și apoi am plecat la Sinaia.

Abia acolo, ca întotdeauna, mi-am găsit ritmul. E ceva cu locul acela care mie îmi face bine ca niciun altul, indiferent cu cine mă duc. În timp ce acasă la Moldova ai mei fac toată diferența, Sinaia are efect de balsam pentru suflet și dacă mă duc în gașcă și dacă mă duc în doi. Așa de bine a fost și așa de mult am zâmbit că de acum poate să înceapă anul și să aducă ce poate și ce știe. 2013, n-ai cum să mă prinzi nepregătită căci am baterii încărcate în aer rece de munte!

De data asta, printre altele, am făcut o descoperire extraordinară: dacă cel mai drăgălaș bebe din lume mă apasă pe nas, acesta va scoate, în mod absolut inexplicabil! un sunet: BIP! Open-mouthed smile

Să avem un an cu spor, înțelepciune și bucurie și hai să-l începem odată!

sinaia


  5 Comentarii

  1. Bogdan Pater   •  

    Cum e noua pârtie din Sinaia? Am auzit de bine de ea, dar nu știam pe nimeni care să o fi văzut live… :p

  2. Claudia   •  

    Bogdan, ah, nu stiu ca n-am fost in Sinaia la zapada, ci in alta parte :)

  3. Bogdan Pater   •  

    Oh well, poate ajung eu să dau o tură pe acolo. :)
    Have an awesome new year!!! :*

  4. Laura   •  

    Sinaia e pentru tine Sighisoara mea! :))

  5. Mihaela Curea   •  

    La mulți ani!
    Multă energie pentru noul an în care ne așteaptă atât de multe lucruri noi de realizat!

Răspunde-i lui Mihaela Curea Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *