wlEmoticon-smile.png

Dacă n-ați fi existat cine-aș fi devenit?

Pentru că zilele acestea mă gândesc la cum trec oamenii prin viața noastră, am ajuns să filosofez aiurea și la inevitabila concluzie că suntem suma experiențelor noastre trăite în relație cu cei din jur. Evident că, fiind singur și trecând ca prin urechile acului de vreun pericol, contribuie la o schimbare de atitudine la un anumit nivel, dar majoritatea experiențelor care ne schimbă sunt venite prin alții.

Am în cap o listă infinită de oameni de la care am învățat ceva și mă trezesc de multe ori începând unele fraze cu: ”Profesorul meu de istorie spunea”, ”Asta era vorba bunicii” și ”Așa spune mama mereu” sau ”Stiu să fac asta de când locuiam cu colega mea de facultate” și tot așa! Așa mi-aș dori să le mulțumesc câtorva dintre ei care nici nu știu ce mic gest sau o vorbă nu prea gândită că exact acelea mi s-au prins definitiv de minte și fac parte din mine.

Citisem undeva că personalitatea se cam definitivează pe la 25 de ani și că obiceiurile devin tabieturi pe care nu le mai poți schimba ușor, că setul de valori ți-e definit și că zona de confort devine din ce în ce mai rigidă. Mă rog, discuția era în contextul pro-căsnicie-timpurie ca cei doi să dezvolte tabieturi comune, lucru cu care nu sunt de acord, dar asta e altă poveste. Cum am trecut de 25 de ani (de curând, da?!) mă luasem la rost puțin să văd dacă îmi place de mine, nu că asta sunt și așa defilez, dar poate n-o să mai am timp să mai schimb ceva fundamental mai târziu și în mod sigur n-o să fie ușor. După o foarte scurtă introspecție, am concluzionat că nu cred teoria asta și sunt sigură că e o poveste care să sperie tinerii să se căsătorească Smile Ar fi foarte trist să știi că gata! din momentul ăsta rămâi stană de piatră pe interior și-n cap, de parcă nu știm cu toții atâtea exemple de oameni care și-au sucit viețile 180 de grade la vârste care mai de care.

Sunt convinsă că o să mai apară oameni care o să mă schimbe, care o să-mi mai dea peste cap tot setul de valori și care să mă scuture de toate credințele, ori doar din cei care o să adauge câte-un strop pe ici pe colo prin punctele esențiale.

Vouă vă place cine deveniți/ați devenit?


  12 Comentarii

  1. ralu   •  

    Daca unii si-au sucit vietile la varsta a treia, nu inseamna ca s-au schimbat pe interior, ci doar ca si-au lasat, in sfarsit, adevarata fatza sa iasa la iveala. Unii prind curaj mai tarziu sa faca ceea ce-si doresc. Nu confunda ceea ce facem cu ceea ce suntem, sunt doua chestii total diferite, de cele mai multe ori! In principiu, da, cam pe la 25 de ani (+/-) ne definim ca persoane si apoi nu prea ne mai schimbam. Dar asta nu e neaparat ceva rau :) E bine sa fii stabil din anumite puncte de vedere, sa nu mai ai dilemele acelea, gen „oare mie-mi place rock-ul sau pop-ul?” si alte chestii de-astea adolescentine. Dar asta nu inseamna ca nu poti evolua, ca nu poti invata lucruri noi. Iarasi, sa nu confundam cele doua :) Zi faina!

  2. Ilie   •  

    Evident, chiar si dupa 25 de ani o sa ai parte de experiente noi, in urma carora o sa ajungi sa iti recunosti ca te-ai surprins. Vorba mamei lui Hannibal: „intotdeauna e bine sa incerci lucruri noi”. :) Daca ai ajuns la varsta asta frumoasa si ai invatat sa gandesti critic si sa fii sincer cu tine, nu-ti fa griji pentru altceva, esti bine. 😉

  3. Andrei   •  

    Nu vreau să par cumva, dar chiar devin din ce în ce mai „așa cum vreau eu”. Și da, n-aș fi putut să fac asta fără acel cineva care vine în viața fiecăruia la un moment dat.

  4. Claudia   •     Author

    Ralu – eu am incercat sa nu confund lucrurile – ce vrei sa faci cu adevarat si ce poti deveni mai tarziu. Ma refeream exact la schimbarile fundamentale pe care ti le pot imprima trecerile anumitor oameni prin viata. Cred ca se poate, sunt sigura ca e f rar si e de preferat sa nu, ca nimanui nu-i place o schimbare prea mare, dar sunt deschisa la posibilitatea ca intr-o zi pot sa constat ca nu mai cred in ceva in care am crezut dintotdeauna.

    Ilie – Suntem okkk :))

    Andrei – nici eu n-am vrut sa par cumva, dar muncesc mult la a deveni „cum vreau eu” si sa atrag oameni care sa ma ajute sa cresc. Damn it, da e greu :))

  5. Andrei   •  

    Ideea e că ceea ce investești în tine nu-ți poate lua nimeni. Și asta merită orice efort și sacrificiu.

  6. B.   •  

    Bine punctat si la obiect. Ne hranim setea de cunoastere cu noi informatii, asta-i tot farmecul vietii. Si mie mi s-a intamplat tot in jurul varstei de 25 de ani sa am asa o perioada de concluzionare si de-atunci totul pare mai asezat, sunt mai calm, mai direct, mai putin spontan, se leaga totul asa de usor… Mira-m-as sa apara sa ceva din neant care sa zdruncine linistea asta, dar nu exclud asra. Pana atunci, vomitam curcubee, ne inchinam unicornilor, traim intens :)

  7. Daniela   •  

    Claudia, cred că deții niște informații greșite (poate și de asta nici nu crezi în teoria respectivă). În cărțile de specialitate de psihologie (spre exemplu, Mielu Zlate – „Introducere în psihologie”), se spune că personalitatea se definitivează, în linii mari, în jurul vârstei de 18 ani. Și se mai spune că un om se poate schimba, așa cum ai zis și tu, 180 de grade, numai dacă se întâmplă evenimente accidentale și cu adevărat grave. Ori, un om se tot modelează. Poate că sursa din care ai citit respectiva informație nu este cea mai bună…

  8. Claudia   •     Author

    Daniela, exact asta am concluzionat si eu: ori sunt defecta, ori era gresit. Ma bucur sa aflu ca era gresit, insa tind sa nu o cred nici pe asta cu 18 ani. La 18 ani sunt trasate niste coordonate, dar nu cred ca se definitiveaza. Imi mai lasase cineva un comentariu pe Facebook si spunea ca varsta de 25 i se pare logica pentru ca atunci se incheie educatia formala si ai un pic de timp sa o folosesti cat de cat.
    Partea a doua ma multumeste partial, ca nu toate evenimentele trebuie sa fie grave, ci doar profund marcante – putem vorbi si de o calatorie care sa-ti schimbe perspectiva sau o casatorie, un copil etc :)

  9. Claudia   •     Author

    B. nu ne inchinam la unicorni roz. Asta n-o stii de la mine! ce ai? esti nebun? :))

  10. Daniela   •  

    Ok, just. „Profund marcante”, mai degrabă. :) Dar în cartea respectivă este argumentat explicit de ce se definitivează personalitatea omului în jurul vârstei de 18 ani. Și încă destul de coerent și logic. Sunt mai multe noțiuni implicate. Și factori. Long story, cum s-ar zice. 😀

  11. B.   •  

    Da’ tu de unde ai scos-o pe-asta cu rozu’? N-am zis nimic de roz, doar de unicorni. :))

    Frazele optimiste de la finalul comentariului sunt euforice si metaforice, sunt pentru pesimistii.

    Dar o sa le transmit unicornilor parerea ta, presimt c-o sa-i dezamagesti :)

  12. creve   •  

    Mereu e loc de mai bine 😛 Încă mai învăț și avansez în viață. Dar eu zic că sunt pe drumul bun 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *