Ce facem din Centrul Vechi?
Mi-a atras atenția de mult și chiar mă întrebam ce se va construi sau, cum era normal, ce se va reconstrui în spatele șantierului de pe Lipscani. O groapă căscată între două clădiri istorice nu prevedea nimic bun, dar m-am gândit că, după ultimele îmbunătățiri și renovări, orice va fi, va fi în spiritul zonei.
Vineri, trecând pe acolo și fiind nevoiți să așteptăm pe cineva chiar în fața locului cu pricina, m-am uitat mai atent… Între cele două clădiri istorice de pe Lipscani se construiește un centru comercial din oțel și sticlă!
Oribil, nu-i așa? Constructorii care bănuiesc că au dat niște șpăgi serioase pe la Primărie și pe la Urbanism visează ca proiectul final să arate așa:
Acest Centru Vechi în care își petrec nopțile și își cheltuie banii aproape toți turiștii veniți în Capitală e un mister total pentru autorități: chiar nu-și pot da seama de potențial și de ce ar putea să facă cu adevărat din el. Și pentru că nu pot rezolva problema caselor ce au nevoie de reabilitare sau cum pot ajuta cârciumarii să dezvolte toată zona într-un mod unitar, au decis să construiască peste. Altfel nu-mi explic ce caută această construcție pe străzile Centrului Vechi.
De altfel, sunt total de acord că merita făcut un centru comercial, dar nu pot înțelege de ce cărămizile și arhitectura clasică nu mai sunt o opțiune…
Tweet
De ce ai face un centru comercial intr-o zona frecventata mai mult noaptea? Exista Unirii & Cocor in apropiere…
Tocmai ca sa atragi clientii si in timpul zilei, habar n-am… Oricum, NU ASA! :((
Nu mai sunt o optiune pentru ca sunt mai scumpe si mai dificil de asezat decat otelul si sticla…
Sunt multe aranjamente la mijloc pe care le stim multi, insa nu luam atitudine. Puteam sa jur ca aici se va ajunge din momentul in care am fost RUGATI cu fonduri nerambursabile si habar nu am avut ce sa facem cu ele… Sau poate n-au vrut sa faca ceva cu ele tocmai pentru a putea mai tarziu (acum) sa se mai invarta niste sume uriase de bani…
Pingback: De ce e bun regulamentul teraselor din Centrul Istoric promulgat de Oprescu | CeMerita.ro
pacat, pacat ca nu se aplica cum este in alte orase precum cluj, sibiu, brasov. sa ai puncte frumoase, adevarate locuri de vizitat in centrul orasului…