ochelari.jpg

Am îmbătrânit

Am nevoie de ochelari.

Petrec, în medie, peste 10 ore în fața unui monitor, chit că-mi mai plimb privirea, că mai fac pauze, că mă uit ca mâța-n calendar, media rămâne asta pentru că în afară de birou, mai stau de multe ori și acasă vreo două-trei-cinci ceasuri uitându-mă la câte-un film sau citind vreun articol kilometric.

Dacă nu stau la calculator, ori sunt agresată de lumina unui bec, ori buchisesc paginile vreunei cărți, ori butonez telefoanele, ori bâjbâi printr-o mulțime încercând să nu mă pierd/calc în picioare/recunosc pe cineva din cauză de neatenție. Dacă mai pui și faptul că, de regulă, mai mult de 6 ore de somn pe noapte e deja răsfăț, sărmanii mei ochi îmi dau de înțeles că distanța devine din ce în ce mai încețoșată și că m-am pricopsit cu o miopie care mă va transforma într-o ochelaristă sexy în curând. Mă rog, ochelaristă sigur, de cealaltă nu știm.

Cum mi-ar sta?

ochelariochelari2

Având în vedere (ha, ați văzut ce joc de cuvinte am făcut acolo?) că miopia e incipientă – între 0,5 si 0,75, dar cine are nevoie să vadă ce număr are casa de la capătul străzii? – momentan aș vrea să îmi protejez ochii de monitor. Eu și laptourile mele avem o relație de iubire-ură și anume că eu le iubesc pentru că acolo e munca mea, de acolo îmi vorbesc unii prieteni și vine ceva distracție prin pixeli, dar ochii mei le cam urăsc și nu mai colaborează întreaga zi cu monitorul.

Întrebarea se pune așa: um… ce mă sfătuiți? Unde să mă duc ca să nu dau o avere pe rame și lentile de protecție, dar să fie de calitate ca să nu stric și ce mai am?


  11 Comentarii

  1. loredana   •  

    du-te unde vrei, numai du-te. eu de la -0,75 am ajuns la -1,5 din cauza ca nu-mi gaseam ochelarii care sa-mi placa.
    acum sunt nevoita/obligata sa-i port. bine, am si lentile de contact.
    bafta!

  2. daniel rus   •  

    prietena mea si-a facut ochelasi de calculator cu 230 lei. bineinteles a preferat sa investeasca in lentile si nu s-a uitat neaparat la rama. la optica de la Regina Maria. nu stiu daca gasesti si la tine

    schimba becurile economice cu becuri clasice, cu incandescenta! dai putin mai mult la factura de la eon, enel, cez sau electrica (dupa caz) dar macar iti protejezi ochii.

  3. Adrienn Tilla   •  

    Iti recomand o rama subtire, cred ca ti-ar sta mai bine. Ochelarii mei n-au rama in jurul lentilelor si asta imi place. Important e sa-i porti. La mine intr-un an s-a inrautatit vederea cu -1, ceea ce e foarte mult. Si asta numai din cauza monitorului.

  4. Ionut Bunescu   •  

    O rama de plastic de culoare inchisa te prinde mai bine, parerea mea. Legat de lentile, un sfat de la un miop de 18 ani, ia-ti lentile Essilor, Optifog daca vrei, pentru ca, pe langa faza cu aburirea (stii de le event), sunt cele mai „transparente” ca sa zic asa, cele mai albe, cele mai permisive pentru lumina :)

  5. Yamasha   •  

    Si eu trebuie sa ma duc sa imi iau ochelari…mai ales ca stau faorte mult timp la televizor si pe calculator!

  6. Dani   •  

    Iti sta foarte bine cu ochelari. Imi place. Mult.

    • Claudia Tocilă   •  

      mmm, n-as risca, sincer si cred cu tarie ca ochelarii potriviti purtati la timpul lor pot reduce dioptriile. iar de redus timpul la monitor… ma tem ca e imposibil din moment ce lucrez in onlline si in calculator e toata treaba mea :)

Dă-i un răspuns lui daniel rus Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *