Redescoperă România – Drumuri de basm
Sighișoara candidează puternic pentru topul meu personal al orașelor de suflet. Când am deschis geamul scăldat de soare al mansardei din camera hotelului către piața din apropierea Turnului cu Ceas, am simțit că despărțirea va fi grea. Și de oraș, dar mai ales de echipa Redescoperă România.
Plimbarea prin Sighișoara a fost superbă. Și acum ne minunăm de vremea perfectă cu care am fost alintați timp de o săptămână. Biserica din deal și cimitirul sunt de văzut neapărat dacă vrei să simți că te întorci în timp sau dacă te dai în vânt după poveștile gotice, iar Turnul cu ceas merită toate aprecierile pe care le primește, pentru că este o bijuterie, iar priveliștea de sus nu trebuie ratată. Am vizitat și Muzeul Armelor, cu tot cu camera de tortură, unde am concluzionat că cea mai mare pentru un blogger este cea cu strivitul degetelor.
După o îndelungă și cam dureroasă despărțire unii de alții despre care nu vreau să scriu încă, ne-am împărțit în două echipaje cu trasee diferite. Și așa am ajuns la cetatea Biertan, impresionantă Biserică fortificată din secolul XV-XVI. Are niște ziduri înalte și răcoroase care te înfioară, dar și o cameră destul de haioasă unde soții care voiau să divorțeze erau ținuți captivi până se împăcau. Probabil că rata divorțurilor putea fi depășită doar de cea a crimelor conjugale
De acolo, am făcut un popas foarte fericit la Saschiz, loc unde cetatea medievală din vârful dealului domnește peste un peisaj de basm. E destul de anevoioasă urcarea dar liniștea absolută pe care o găsiți între zidurile cetății merită orice febră musculară.
Iar când coborâți cu răsuflarea stinsă, e musai să vă opriți la o slănină cu ceapă la Hanul Cetății, pentru că gazda vă oferă și o ulcică cu apă rece ca gheața, numai bună să ostoiască oboseala.
Restul drumului a fost suprinzător, pentru că Valea Prahovei își arată cu mândrie vârfurile înzăpezite, iar Dusterele au mai trecut cu brio nenumărate probe de offroad de care alte mașini s-ar fi temut. Am redescoperit Cheile Dâmbovicioarei, care au fost dotate cu o șosea surprinzător de bună, numai bună de plimbat.
Acest post este despre ziua a 7-a din Redescoperă România. Nu pot încă să scriu despre oamenii cu care am petrecut cea mai frumoasă vacanță de Paște și una dintre cele mai frumoase experiențe pentru că mi-e dor de ei și pentru că n-aș vrea să revin în totalitate la viața reală, căci așa mă simt după ce ultimele zile au fost ca un vis…
Redescoperă Romania 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR,Dacia, Romtelecom, Paralela 45 șiMuzeul Național al Țăranului Român.
Tweet