Redescoperă România – Izvorul frumuseților
Am fost nedreaptă cu tot ce am văzut. Am numit ”perfecțiune” ce am vizitat ieri, fără să mă gândesc ce vom fi văzut în ce-a de-a treia zi de Redescoperă România sau în oricare din zilele ce-au rămas. E clar că frumusețile care se înșiră în fața noastră în orice direcție ai privi pe drumurile Bucovinei sunt presus de cuvinte, iar stările pe care ți le induc locuri precum mănăstirile sunt de nedescris.
Dimineață constatasem că, deși e Vinerea Mare, nu am intrat încă în totalitate în acea trăire pe care o experimentez odată cu apropierea de Paște. Cel mai probabil se comuta odată cu venirea în sânul familiei și pregătirea la care ajutam, căci altfel, doar Deniile și slujbele de la biserică ar fi putut să mă aducă cu sufletul aproape de sărbătoarea ce vine. Pe drum fiind, locurile minunate în care ne aflăm au avut singure grijă să mă poarte acolo. De dimineață ne-am împărțit în două echipaje a câte trei mașini cu destinația ”manăstiri.”
Prima la care am ajuns a fost Mănăstirea Văratec, exact în timpul slujbei. Întreaga ființă mi-a fost cutremurată de felul în care maicile răspundeau cântând în cel mai suav și mai evlavios mod cu putință. Totul în jur este aranjat perfect de maicile care slujesc mănăstirii și am regăsit o liniște pură care mi-a înlesnit intrarea în atmosfera Paștelui.
La Agapia, tot slujbă, același sentiment. Mănăstirea este impunătoare și îți inspiră un respect cucernic înainte încă de a-i trece pragul. E lesne de înțeles că fiecare român, indiferent de confesiune, are nevoie să treacă măcar o dată în viață în vizită la aceste lăcașuri pentru a simți cu adevărat o pace interioară venită pe firul a sute de ani de rugăciune continuă.
Între cele două mănăstiri, am oprit la Grădina Zoologică Dragoș Vodă ca să vedem zimbri. Eu nu mai văzusem niciodată aceste animale iar prima noastră întâlnire a fost mistică. Erau în depărtare, pe un câmp cu o lumină lăptoasă, înconjurat de un lac și o pădure, și au pornit molcom către locul unde urmau să mănânce. În plus, am mângâiat un cerb care avea coarne catifelate.
De acolo, ne-am întors în Moldova, să mai luăm o porție de istorie la Cetatea Neamțului. Prima concluzie a fost că ar trebui să perseverăm cu mersul la sală, ca urcarea să fie prilej de discuții, nu de gâfâieli. Celelalte au fost legate de somptuasa cetate, complet restaurată și transformată în muzeu cu adevărat european. Dacă n-ați mai fost după 2008, mergeți neapărat să redescoperiți cetatea ce domnește peste Moldova.
Și pentru că eram nepermis de aproape să nu trecem pe acolo, am oprit pe o celebră prispă din Humulești. Casa memorială Ion Creangă este mereu cochetă și din pod se aud poveștile lui Creangă, citite de Sadoveanu. Gard în gard, cineva a cumpărat casa lui Moș Chioperc și a transformat-o în mod genial într-un parc tematic.
Ultima oprire a fost, pentru unii dintre noi, o dorință reală de a rămâne ultima. Satul Paltinu din comuna Vatra Moldoviței, pare a fi satul de obârșie a întregii Românii. România aceea din povești străvechi: cu peisaje ce-ți fură respirația, cu oameni primitori și cele mai primenite gospodării, departe de orice răutate a lumii din orașe, aproape de tradiții transmise din generație în generație, de aer proaspăt și mâncare care îi face pe oameni să le pleznească obrajii de sănătate. Acolo, în sânul satului bucovinean, ascunși într-o casă care ne-a primit cu ușa lipită de perete, am învățat să încondeiem ouă. Și nu e greu deloc, zău, pentru că indiferent că mâzgâlești haotic sau că trasezi o linie tremurândă care se încăpățânează să te asculte, ouăle vor fi foarte ochioase.
Peisajele din inima Bucovinei sunt ireale, sunt desprinse din povești și atunci când ni se face dor, tabloul nu poate fi completat fără arome, vântul jucăuș de primăvară și strângerea de inimă care te cuprinde la vederea unei guri de Rai.
Credit foto: Dragoș Asaftei.
Redescoperă Romania 2011 este un proiect Petrom, împreună cuBCR,Dacia, Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.
Tweet
Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » Am redescoperit România!
Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive Lumina ta ce gust are? - Claudia Tocilă