shutterstock_139319864

Vulnerabilitatea cu care defilăm

Brene Brown spune în unul dintre cele mai bune discursuri de la TED că vulnerabilitatea afișată înseamnă curaj: a lăsa pe alții să te vadă așa cum ești, dezbracat de învelișul tău social. Fără politețuri, fără minciuni, fără ocolișuri, uneori căzut atât de jos încât nimeni nu poate vedea momentul în care te vei ridica vreodată.

Începuturile de decembrie nu mi-au fost prietene. M-au găsit mereu într-o angoasă, într-o criză, în nenumărate abandonări de ființă – uneori eu pe mine, alteori alții. Ele mi-au stricat sărbătorile și până nu ajung între ai mei, perioada aceasta mă încarcă cu tristețe chiar și când totul merge bine. Simt o nevoie de melancolie, un soi de respect pentru felul în care sunt acum după toate celelalte Decembrii. Îmi vine să rup luna din calendar, de nervi, de amintiri amare pe care mi le aduce, dar care, indiferent de cât de bine sunt într-un alt Decembrie, mă oprește în loc și mă face să oftez mai des. Însă, lăsând acestea în urmă, sunt recunoscătoare că am un optimism elastic… dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Acesta a fost un exercițiu. De vulnerabilitate. 

Foto: Vulnerability by Shutterstock.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *