Vinerea de film – Oscar Run 1

Acum că s-au anunțat nominalizările pentru Oscar, am început să le iau la rând, fără grabă (deocamdată). Am o lună la dispoziție să văd majoritatea filmelor nominalizate pe care nu le-am văzut în 2015 sau care urmează să apară. Deocamdată am văzut The Revenant despre care am și scris că nu m-a impresionat deloc, nici filmul, nici Leonardo. Posibil să ia premii pentru regie, pentru cinematografie, dar mai mult… n-ar merita. Se pare că nici criticii nu sunt atât de încântați (nu mă refer aici la CTP, care are totuși niște puncte corecte în furia și dezamăgirea lui), așa că vom mai vedea pe parcurs.

Sper să-mi placă unul mai mult totuși. Deocamdată am văzut Spotlight și Daneza, după cum urmează:

Spotlight

Povestea adevărată a unei echipe de investigații de la un ziar din Chicago, în căutarea adevărului într-un caz controversat: pedofilia în rândul clerului catolic. Dacă v-a plăcut Newsroom, o să regăsiți același tempo, aceeași stare a lucrurilor în jurnalismul adevărat, făcut cu pasiune și dedicare, cu toate încercările pe care le presupune.

Are darul de a te imersa în poveste și te ține atent și prezent preț de vreo 2 ore și 40 de minute, ceea ce, pentru mine, cel puțin, e mare lucru. Un film îngrijit, corect, care mulțumește spectatorul pe deplin. Mark Rufallo se remarcă, are câteva momente care îl delimitează de ceilalți actori și are șanse interesante la Oscar pentru rol secundar.

Cu toate astea, mie nu mi s-a părut foarte artistic. Nu îmi amintesc nimic special despre el, îmi amintesc doar povestea și, deși este foarte ofertantă, am găsit-o pe alocuri insuficientă. Și totuși, poate chiar realismul investigației și naturalețea demersului – fără senzațional, fără tot ce ne îndepărtează de jurnalismul superficial al zilelor noastre este partea artistică…

The Danish Girl

Îl așteptam cu mare interes pentru că mi s-a părut că Eddie Redmayne are o sensibilitate care ar salva orice film, că subiectul îi dă voie să fie cu adevărat memorabil și pare momentul pentru un așa film. Ar fi putut fi ”The One” dar… nu.

Filmul este despre un cuplu de artiști din Copenhaga în anii 20: Einar și Gerda Wegener. Gerda era viața lui Einar, însă în interiorul lui o descoperă pe Lilly, identitatea lui feminină pentru care se lasă transformat în totalitate. Povestea este reală, e bine să căutați și tablourile Gerdei care sunt foarte frumoase și s-o vedeți pe Lilly cea originală.

Cu adevărat că e un film făcut de actori care îl salvează. Dacă puneai pe oricine mai puțin talentat să-l joace, poate nici nu auzeam de el. E… prea prudent, îi lipsește pasiunea, e ideea genială trecută pe curat fără îmbunătățiri, fără formă. Alicia Vikander este un partener foarte strălucitor pentru Redmayne și ajunge chiar să-l eclipseze uneori. Conturează un personaj care rămâne cu tine, pentru care naști câteva emoții pe parcursul filmului și după ce s-a terminat.

Eddie Redmayne ar fi putea totuși să ia un Oscar, al doilea la rând, sper să nu-l încurce filmul Felul în care se ”îmbracă” în pielea personajului, purtându-o ca și cum ar fi el însuși, transformarea asta pe care o face magistral se pare că îi va crea un tipar personal. Unul care îi va aduce multe premii de acum încolo.

Orișicum, e de văzut. Nu vă închipuiți că e prost, ci doar nu îndeplinește niște așteptări legate de subiectul transgender.

Pentru săptămâna viitoare încă nu am decis, dar vor mai fi două sigur. Ce recomandați?