o-ANNA-KARENINA-POSTER-900-header-550x386.jpg

Vinerea de film – Anna Karenina

Ecranizarea 2012 a romanului Anna Karenina e un film așa cum n-ați mai văzut până acum. Vă va da peste cap orice imagine din mintea voastră despre cum ar trebui să fie un film după un roman atât de cunoscut în mentalul colectiv universal. Oricine a citit o carte-două la viața lui știe despre ce e vorba în drama rusească și despre soarta nefericitei Anna.

Joe Wright este un regizor care are o plăcere să facă ecranizări și, mai mult de atât, o iubește la nebunie pe Keira Knigthley cu care a lucrat deja pentru trei filme în rol principal, toate trei ecranizări (unul dintre ele a fost Mândrie și Prejudecată). După ce am văzut Anna Karenina am concluzionat că tot farmecul l-a făcut viziunea regizorală de excepție. E un roman cu o poveste care ar face orice film să pară bun, dar modul în care a ales el să-l prezinte publicului este tulburător.

Cadre lungi, al căror acțiune începe în decorul unei săli de teatru, toate personajele sunt, cel puțin la început, brutal de teatrale în mod voit, fundalurile sunt în mod evident pictate și totul pare extrem de ciudat. Apoi, pe nesimțite, intri atât de mult în poveste și personajele renunță treptat la atitudinea falsă, încât totul devine foarte intens. Un trademark de-al său este să filmeze mâinile personajelor pentru a le dezvălui emoțiile și, uitându-mă înapoi, am văzut asta din plin și totul a fost suficient de lămuritor pentru a ghici adevăratele sentimente, imposibil de descris ca în carte.

E nevoie să vedeți scena în care Anna și contele Vronsky se întâlnesc la bal și dansează și veți fi cuceriți de acest regizor. Totul se învârte nebunește în ritmul mazurcii, cei doi dansează și ”îngheață” pe cei prezenți (literalmente) și îi eliberează doar atunci când ajung în dreptul lor, micuța Kitty dansează chinuită de muzică și coregrafie, totul e atât de apăsător că îți vine să urli pe scaunul de cinema. La fel și la cursa de cai când evantaiul Annei se zbate nervos în rimtmul galopului, iar totul se întâmplă într-o sală de spectacol. E absolut cuceritor, vă promit!

Indiferent dacă ați citit sau nu cartea, mergeți să-l vedeți! N-o să vă strice nimic din experiența cărții pentru că e un film de artă.

***

Mi-a plăcut la nebunie motto-ul ales pentru film: ”You can’t ask why about love”

o-ANNA-KARENINA-POSTER-900-header-550x386

PS. Săptămâna viitoare mă adun să scriu despre ”După dealuri” A fost așa de tulburător că a fost nevoie să mă plimb 10 minute prin frig ca să scutur scenele lui Mungiu de pe retină.


  5 Comentarii

  1. Oana   •  

    Ai scris foarte frumos despre film. Adevarul e ca eu „am emotii” cand vine vorba de Anna Karenina – film. Iubesc cartea, e una din favoritele mele, dar singura ecranizare vazuta m-a dezamagit profund si nu-s inca hotarata daca sa iau bilete si sa merg sau nu.

    • Claudia   •     Author

      Oana, stiu cum e sa ai emotii pentru film cand iubesti cartea. Dar nu cred ca o sa te dezamageasca. Sa-mi spui cum a fost pentru tine, da?

  2. Laura   •  

    „Anna Karenina” a fost una din cartile mele preferate, le-am citit pe nerasuflate. Abia asteptam aceasta ecranizare, dar asteptam sa testeze cineva inainte… Evit riscul de a-mi strica imaginea a ceva ce iubesc… Ma bucur sa citesc o asa cronica! :) Mi-ai dai unda verde, practic. :))

    • Claudia   •     Author

      Da, honey, e de mers fara sa iti fie teama ca iti vei strica imaginea cartii. Totul e bine dozat, e un film chiar memorabil :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *