Viața în timpul dietei

Vine în viața fiecărei fete acel moment. Toate știu de el și aproape toate trec prin asta. E momentul pe care încearcă să-l evite și să-l amâne cât mai mult. E ziua în care începe o dietă.

Toată viața mea am fost o subțirică, dar cândva într-o vară prea caldă, am acumulat vreo 4-5 kilograme pe care n-am mai reușit să le urnesc spre forma mea ideală. M-am învârtit și pe la sală, am domolit-o cu mâncatul seara, cu pâinea, cu prăjelile… Nimic. Nu s-au mai pus, dar nici nu s-au dus. Așa că am început o mică dietă, pe care mi-o tot promit de ceva timp și care se cere cu voce din ce în ce mai puternică înainte de sezonul costumului de baie și-a pantalonilor scurți.

Ziua 1. E mai ușoară decât credeai. Ești entuziasmată, te-ai pus pe treabă, hai să facem asta, îți spui în barbă că te descurci, mai bei o gură de apă când colegii sau cei din jur înfulecă niște cartofi noi și-o friptură, iar salata ta de spanac-și-alte-chestii-fără-gust îți face ochi dulci amărui din caserolă. Până seara, reziști cu stoicism și abia aștepți o cină-fără-pic-de-grăsime-ori-miros.

Ziua 2. Începi dimineața cu gândul că azi n-o să mai fie savarine zburătoare prin cameră și când închizi ochii nu mai vezi farfurii cu paste. Începi să-ți porți caserola ca pe-un trofeu, să vadă lumea că mănânci sănătos și hrănitor o-amețeală-cu-chestii-fierte. Lumea începe să vorbească din ce în ce mai des despre mâncare.

Ziua 3. Chiar așa… aveți habar de câte ori pe zi vorbim despre mâncare? Despre ce-ai mâncat, ce-ai pofti, ce-ai auzit că se prepară și cum, cât de mult și de unde. Toată lumea ronțăie câte ceva, peste tot miroase a fripturi, plăcinte, borșuri, varză călită și pâine caldă. În cutia poștală apare misterios o ofertă de la o pizzerie care și-a pozat toate cele 50 de preparate. Deja începi să-ți aperi caserola să nu ți-o halească mâncăcioșii ăștia care nu se mai opresc.

Ziua 4. Îți imaginezi o mică discuție între omulețul imaginar din corpul tău, responsabilul cu supervizarea tuturor sistemelor și un muncitor de pe terenul trupului: ”Șefu, avem o problemă.” ”Mm” ”De 3 zile nu mai primim nimic consistent. Băieții nu mai au ce arde.” ”A, da? ce-o fi apucat-o? A sărăcit?” ”Nu șefu, cred că face intenționat, că în jurul ei miroase a tot felul de chestii bune, așa ne raportează tipu de la Olfactiv” ”Nasol. Urăsc să fac asta, știi că-mi place să agonisesc. Scoate rezervele!”

Și uite-așa, când te urci pe cântar constați că deja are sens și închizi pozele cu mâncare și recomandările. Marchezi ca citite articolele blogurilor culinare. Și te duci mereu la cadranul electronic al cântarului să te motivezi.

AMR 8 zile. Săptămâna viitoare revin la sală (n-am mai găsit motivație ori putere fizică și pentru asta în primele zile) și la niște cursuri de dans despre care vă voi spune mai multe atunci.

18060253


  12 Comentarii

  1. Cata   •  

    haios dialogul imaginar din corp :))
    Dupa mintea mea, cred ca tre’ sa tii un stil sanatos de alimentatie tot timpul si sa faci miscare de cate ori ai ocazia. Altfel, daca acasa iti vezi de mancarea ta, e imposibil ca la o intalnire cu amicii sa nu bagi o bere sau o felie de pizza.

    • Claudia   •     Author

      Asa e, Cata. Nu pot sa spun ca am avut o alimentatie dezechilibrata, drept dovada mi-am mentinut greutatea timp de doi ani. Dar din cand in cand poate e bine sa mai improspatezi rezervele sau sa lasi hambarul sa se aeriseasca :))

  2. Cata   •  

    Asta cu „aerisitul hambarului” sigur e buna. O flamanzeala periodica e chiar buna pentru organism, numa’ sa nu exagerezi.

  3. Claudia   •     Author

    Dar nu ma infometez. Pur si simplu e un alt tip de mancare si recunosc, nu-mi face placere pentru ca nu e gustoasa, e intr-adevar mai putina, dar e clar sanatoasa. Ideea e sa grabesc putin metabolismul si sa mananc mai sanatos, mai verde

  4. Cata   •  

    n-am zis ca te infometezi :) cat despre mancarea mai putin gustoasa, stii vorba ceea: ce e bun, ori ingrasa, ori e ilegal :))

  5. Cristina   •  

    Recomand: sparkpeople.com. L-am gasit in April 2006, in timp ce lucram la o serie de articole despre sport si nutritie (freelancer eram pe atunci). M-am indragostit de site mai ales ca nu eram tocmai slaba si urma un eveniment important in toamna. Mi-am schimbat stilul de viata si pot spune cu mana pe inima ca am slabit lent si frumos. Si nu m-am rotunjit la loc.
    Am facut vara trecuta sala, iar pana atunci mergeam des la tenis si alergam. Acum am ales dansul. E altfel plus ca ma aleg si cu ceva mai mult decat ture de teren :)
    Bafta in tot ce faci!

    • Claudia   •     Author

      Eu n-am avut nevoie de o mare dieta, ci doar de una de grabire a metabolismului, care sa ma ajute sa valorific mai bine ce fac la sala si sa ma protejeze de sedentarismul de zi de zi. Pare un site interesant, eu sper sa nu mai fie nevoie un timp de alte planuri de dieta, dar o sa il retin.

      Mersi mult de sfaturi, Cristina! Si tie mult succes!

  6. David   •  

    Ce haios arata acolo: Toma Nicolau recommends this. Pai cred si eu ca ii convine :))

    • Claudia   •     Author

      :))) Pe lângă asta, e o formă de susținere. M-a ajutat să nu mă las pradă poftelor

  7. Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » Viața de după dietă

  8. Creve   •  

    Întotdeauna ce nu ai voie este cel mai atrăgător :))

Lasă un răspuns către David Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *